Cu piciorul pe frână la semafor

stopuri-pe-frana

Am să scriu un text în care vă povestesc o chestie de finețe, o chestie de care mulți șoferi nu țin cont sau nici măcar nu se gândesc la ea. Nu este o chestie gravă, nu este interzisă de lege (la noi în țară), dar este o chestie care – cel puțin pe mine – mă deranjează.

Este vorba despre cei care stau cu piciorul pe frână la semafor. Sunt atâția care fac asta încât aș putea să cred că este un fenomen național și aproape că-ți dă senzația că avem țara în pantă.

Nu știu cum sunteți voi, dar eu când stau în spatele unuia care stă cu piciorul pe frână la semafor mă simt deranjat de stopurile lui. Eu prefer să nu stau cu piciorul pe frână pentru că mă gândesc întotdeauna la cel din spatele meu și prefer să nu-l deranjez. Adică, ceea ce mie nu-mi place să nu-i fac nici eu altuia.

Sunt curios de ce este atât de răspândit acest fenomen, oare așa au fost învățați oamenii la școala de șoferi? Sincer nu mai țin minte cum am fost eu învățat, au trecut niște ani de atunci, dar viața m-a învățat că nu este frumos să-i deranjezi pe alții.

Mai sunt cazurile în care participanții la trafic circulă cu luminile de ceață aprinse chiar dacă nu este ceață, sau chiar dacă sunt în oraș și stau de minute bune într-o coadă la un semafor. Tot aprinse le țin. Nu contează că vizibilitatea este ok, că se vede încă vreo 100 m în față, ei tot cu ceața aprinsă stau, pentru ca deh, este ceață.

Sunt chestii care ar trebui să ne dea puțin de gândit și să ne mai pună și mintea la contribuție și să nu aplicăm orice scrie în lege doar așa, pentru că scrie acolo. Să înțelegem care este scopul luminilor pentru ceață și să le folosim numai atunci când ele sunt chiar necesare. Așa cum îl vedem noi pe cel din față, așa suntem văzuți și noi la rândul nostru de către cei din spate. Dacă pe noi ne orbește cel din față așa îl orbim și noi pe cel din urma noastră, iar dacă noi avem vizibilitate de 100 m așa au și ceilalți participanți la trafic.

Chestiile astea sunt deranjante mai ales atunci când vremea este ploioasă, când mai este și întuneric, luminile astea în plus fac să ne scadă atenția la lucrurile cu adevărat importante. Atunci când ai o lumină băgată în ochi, ochiul se închide puțin pentru a se proteja de respectiva lumină și atunci lucrurile cu adevărat importante, ce se întâmplă în direcția luminii respective, este posibil să nu le mai vedem.

Poate o să îmi ziceți că nu am dreptate, dar ceea ce vă spun eu aici este doar o chestie opțională care ține mai mult de respectul pentru celălalt participant la trafic. În alte țări chestiile astea sunt prevăzute prin lege. De exemplu în Anglia nu ai voie să stai la semafor cu piciorul pe frână, la ei chestia asta este interzisă și se pedepsește cu o amendă destul de mare. La ei șoferii au învățat că se poate și fără să stea cu piciorul pe frână.

La noi nu există o lege care să reglementeze chestia asta, cel puțin nu deocamdată. Și dacă nu există hai măcar să încercăm să ne gândim la cel din spatele nostru atunci când drumul ne permite chestia asta. Dacă stam pe un plan drept și vedem că mașina nu merge nici în spate și nici în față, hai să nu mai stăm aiurea cu piciorul pe frână, chiar nu ne ajută la nimic. În plus mai aveam și frâna de serviciu (de mână), aia nu-i făcută pentru a fi folosită doar în parcare.

P.S. Așa cum am spus, știu că ceea ce am scris este o chestie de finețe, știu că avem probleme mult mai mari în trafic, dar în măsura în care putem să fim mai buni, de ce să nu o facem?

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
55 comentarii
  1. unicornul vesel 25 Mar 2014 @ 12:42

    Dar ce ne facem cu aceia mai corecți dintre noi, care, tot din dorința de a nu deranja, nu semnalizează schimbarea direcției de mers (la semafor)? Că doar și becul ăla e deranjant.

    Chiar nu-i suport pe cei care nu mă lasă să mă încadrez pe banda potrivită pe motiv că se gândesc ei că e mai bine să semnalizeze abia la plecarea de pe loc.

    Raspunde
  2. Sandu 25 Mar 2014 @ 12:53

    Ai auzit , sau ai condus vreodata masina cu cutie de viteze automata? Ai fi stiut atunci de ce.

    Raspunde
  3. Cosmin 25 Mar 2014 @ 12:59

    De obicei, nu tin piciorul pe frana.
    Dar are si un revers. Experimentat, din pacate, pe propria piele. Ma rog, masina, nu piele. M-a lovit unul care n-a vazut ca-s oprit la semafor, de a trebuit sa imi iau masina cu platforma. Si da, ridicasem piciorul de pe frana.

    Raspunde
  4. criserb 25 Mar 2014 @ 12:59

    @unicornul vesel – problema cu semnalizatul este o chestie foarte răspândită în orașul ăsta, cu ăștia chiar nu ai ce face, pentru că ei nu au pic de civilizație în trafic, de la ei chiar nu ai ce să ceri, sunt o cauză pierdută…

    @Sandu – mai gândește-te o dată cum este cu mașina cu cutie automată, poate ai să te prinzi singur dacă am condus sau nu ;)

    Raspunde
  5. Ciupercutza 25 Mar 2014 @ 13:01

    Cristi, eu toata luna asta am luat lectii cu un instructor (am permis din ’96, dar nu am mai condus de mult…). Ma doare capu’ de cat mi-a urlat ala in ureche “scoti din viteza si tii piciorul pe frana la semafor”. Deci da, asa te invata la scoala de soferi ….

    Raspunde
  6. Crox 25 Mar 2014 @ 13:05

    Corect e cu frana de mana trasa. E o chestiune care tine de asigurare. E discutabila treaba cu frana de picior. In marea majoritate a cazurilor exista o inclinatie. Daca unele masini au cauciucuri de iarna sau rulmenti dusi nu inseamna ca toate masinile raman pe loc fara frana la o inclinatie infima. Sa nu fii ca in bancul cu soferul care auzind la radio ca o masina circula pe contrasens chiar pe soseaua pe care se afla, exclama contrariat: nu unul, sute!

    Raspunde
  7. Cata 25 Mar 2014 @ 13:06

    Eu stau cu piciorul pe frana la semafor cand sunt ultimul la coada, sau ca sa nu ma duc peste cel din fata daca ma pocneste unul in fund (sau invers). Sincer, fata de deranjul unor becuri rosii, prefer sa ii stiu pe toti ca stau tepeni pe rotile lor. Am avut prostalai care au dat drumul masinii in rampa peste mine si am vazut tantalai care nu s-au mai oprit la semafor, ca ala ultimul de la coada nu tinea piciorul pe frana. Si mi s-ar parea aiurea sa stam toti la semafor cu avariile pornite ca sa semnalizam ca stam pe loc ;)

    Raspunde
  8. ionut 25 Mar 2014 @ 13:07

    Cam scrie în regulament ca trebuie sa tii piciorul pe frână la semafor. Din multe motive logice menționate în comentarii de altii. Cine are ochii sensibili poate sa își pună ochelari de soare pana urma. Sau sa facă o petiție pt schimbarea regulamentului rutier. Eu așa văd lucrurile. ..

    Raspunde
  9. Simina 25 Mar 2014 @ 13:31

    Eu am fost invatata la scoala de soferi sa tin piciorul pe frana la semafor, pe motiv ca daca vine unul din spate si intra in masina… Si acum stau cu piciorul pe frana la semafor, 90% din cazuri. Mi-a intrat in reflex ca vesnic imi repeta instructorul treaba asta.

    Raspunde
  10. marius 25 Mar 2014 @ 13:36

    ce faci in panta/ rampa? sau cand ai automata? hehe

    Raspunde
  11. Dan 25 Mar 2014 @ 14:03

    Așa gândea și fata care conducea un Ford alb cu număr de Bulgaria și care era în fața mea la semaforul de la Sfânta Vineri, în București. Nu a ținut frâna și mi-a turtit bara din față și capota… După care a și demarat de n-am apucat nici măcar să-i fac poză. Noroc cu asigurarea…

    Raspunde
  12. criserb 25 Mar 2014 @ 14:08

    @ionut – sunt foarte curios unde spune în “regulament” că trebuie să stai cu piciorul pe frână.

    @marius – este ciudat ca un om care conduce o mașină automată să mă întrebe pe mine cum se stă la semafor fără să-și aprindă stopurile de frână :) Să știi că se poate… îți zice unul care conduce foarte rar automate ;)

    @Dan – există și frână de mână…

    Raspunde
  13. SIP 25 Mar 2014 @ 14:15

    Nu e nimic rau sa stai cu piciourul pe frana la semafor, chiar e indicat, daca te pocneste unul din spate, lovesti si tu pe cel dinainte ?
    Chiar mi se pare absurd sa tragi frana de mana !
    Deci eu sunt pentru !

    Raspunde
  14. Alex 25 Mar 2014 @ 14:18

    Mie mi se pare ca tu esti o persoana cu peste 7 de ani de acasa.
    Daca pentru porcaria asta cu farurile de stop, pentru care te simti deranjat si nu vrei sa ii deranjezi si pe ceilalti, nu mai franezi la semafor, atunci tu ai fi in stare sa ii bagi copilului tau un mar in gura sa nu ii mai deranjeze pe vecini noaptea, cand plange, pentru ca si tu la randul tau ai fi deranjat.

    Si trebuie sa te gandesti ca mereu siguranta se pune pe primul loc, nu prostia. Tu pari genul care ignora orice regula de siguranta, doar pentru a fi hipster

    Raspunde
  15. criserb 25 Mar 2014 @ 14:26

    @Alex – clar… și toți ăia din Anglia care au treaba asta reglementată prin lege sunt niște idioți. Și eu hipster ;)

    Raspunde
  16. Alex 25 Mar 2014 @ 14:26

    Daca suferi de epilepsie fotosenzitiva atunci imi pare rau pentru comentariul de mai sus. Daca nu suferi de epilepsie atunci il sustin in continuare.

    Pentru mai multe informatii despre epilepsie http://en.wikipedia.org/wiki/Photosensitive_epilepsy

    Raspunde
  17. bogdan 25 Mar 2014 @ 15:41

    Si totusi cum opresti fara sa tii piciorul pe frana cu cutie automata (in asa fel incat sa fie si utila, nu sa o scoti din viteza tot timpul)

    Raspunde
  18. Bucur 25 Mar 2014 @ 15:52

    @SIP – Total de accord cu aceasta sustinere. Bravo…

    Raspunde
  19. criserb 25 Mar 2014 @ 16:02

    @bogdan – nu a zis nimeni să oprești fără să apeși pe frână, eu am zis doar că este aiurea să stai 90 secunde cu frâna apăsată. Dacă se vrea se poate scoate din drive și aia este… nu plecă niciunde mașina și nici nu deranjează pe nimeni.

    Raspunde
  20. Leonardo Teleanu 25 Mar 2014 @ 16:51

    @bogdan – Noi astia fara automata, o scoatem tot timpul din viteza. Pe mine nu ma supara atat de tare stopurile aprinse la semafor. Cel mai tare ma deranjeaza cei cu proiectoarele aprinse all the time (chiar daca nu e ceata).

    Raspunde
  21. alina bianca 25 Mar 2014 @ 16:52

    @SIP –
    Sunt de acord cu ceea ce-ati spus…!!!si mai ales ca instructorii insista sa stai cu picioru’ pe frana…asa eviti mici incidente…:D

    Raspunde
  22. Teo 25 Mar 2014 @ 16:52

    Interesant articol si interesanta observatie, dar piciorul pe frana se tine in orice intersectie te opresti, cel putin asa am invatat eu, atata timp cat esti intrafic si nu parcat. In ceea ce priveste farurile de ceata poate avea o explicatie; poti avea arse pozitiile si cum legea iti impune luminile, cauti alternative. In anglia nu am intalnit nici un fel de problema cu luminile si crede-ma am facut ceva calatorii pe acolo, poate a fost noroc sau poate ca asa e cu adevarat.

    Raspunde
  23. Aimond 25 Mar 2014 @ 17:27

    Interesant subiect… ma gandeam sa scriu si eu ceva de acest gen… te sustin Cristi este corect ce ai zis. Zic din propria experienta ca nu e bine sa stai la semafor cu piciorul pe frana… daca esti ultimul in coada si se apropie cineva apesi frana cateva secune pana se apropie cine vine din spate sa il atentionezi ca esti pe loc dupa care ii dai drumul. Nu isi au rostul comentariile aiurea… am condus un an in Anglia si acum am 4 de italia dar nimeni nu face ca la noi.

    Raspunde
  24. criserb 25 Mar 2014 @ 17:48

    @Aimond – Păi și cum fac oamenii ăia în Italia sau în Anglia, că uite, la noi așa ceva este de neconceput, cel puțin eu așa deduc din comentariile de mai sus. Spune-ne și nouă, poate ne mai luminăm și noi…

    Raspunde
  25. Costi 25 Mar 2014 @ 18:12

    Cand o sa dea cel din fata ta cu masina in tine pentru ca nu a apasat frana, atunci sa recitesti acest articol si sa reconsideri daca iti mai doresti sa ii fi transmis acest mesaj.
    Cand o sa dea cel din spate cu masina in tine si tu il avariezi pe cel din fata pentru ca nu ai apasat frana, atunci sa recitesti acest articol.
    Exista varianta utilizarii franei de mana, dar acest lucru se preteaza in special pentru stationare. Sa tragi frana de mana doar ca pentru 20 de secunde mai tarziu sa ii dai drumul nu cred ca este o solutie viabila. Am incredere ca esti familiar cu diferenta dintre stationare si oprire la semafor.

    Raspunde
  26. Alex 25 Mar 2014 @ 18:31

    Cred ca interpretezi gresit cuvintele. Da, ai dreptate cu luminile de ceata in Anglia (must), dar cu frana este optional (should) – https://www.gov.uk/general-rules-all-drivers-riders-103-to-158/lighting-requirements-113-to-116. Ti se recomanda sa utilizezi frana de mana atunci cand stationezi, dar asta nu inseamna ca daca nu faci asta si apesi pedala de frana esti in ilegalitate.

    Raspunde
  27. Aimond 25 Mar 2014 @ 18:49

    Pai se pare ca o sa scriu “un articol” sa zicem asa la comentarii… Da e adevarat ca la scoala instructorul te pune sa tii piciorul pe frana, dar asta pentru ca instructorul stie ca esti incepator si inca nu poti sa iti dai seama de prea multe chestii pentru ca in momentul cand te vezi in masina pentru primele dati deja trebuie sa faci o gramada de chestii printre care siguranta este o prioritate. Dar asta tine de bun simt sa iei piciorul de pe frana la semafor… nu mai zicem de intersectie pentru ca poti pleca in orice secunda de pe loc.

    Cand stii ca stai pe loc 90 de secunde sau depinde de caz… sunt cu adevarat deranjante acele stopuri mai ales daca este noaptea. Hai sa zicem ca se poate face o exceptie la cei care sunt inca incepatori, o data si o data cand o sa stapaneasca “covrigul” bine o sa isi dea seama si o sa puna in practica si ei ceia ce vad la alti.

    In Anglia daca tii piciorul pe frana la semafor risti sa nu mai pleci de pe loc… cel mai probabil ajungi cu masina la service sa schimbi geamurile. Asta in cazul in care nimeresti pe unul care e nervos in acel moment… dupa ce ca are cine stie ce probleme ii mai dai si cu becul in ochi.

    Sa intamplat ca sa stau la semafor si in spatele meu era politia, nestiind cum este treaba pe acolo eu tineam piciorul pe frana si in 1-a pentru ca nu stiam cat am de stat. A coborat nenea politaiu si a venit la mine zicandu-mi ca sa iau piciorul de pe frana ca nu a venit carciunul. La care i-am zis ca nu inteleg ce vrea sa zica. Mi-a zis ca daca stau cu piciorul pe frana stopurile sunt deranjante pentru ceilalti participanti la trafic. Mi-am cerut scuze si i-am zis ca nu stiam cum merg lucrurile pe acolo… Avand chiar si masina cu volanul pe stanga ma inteles si ma lasat in pace.

    In italia nu stiu daca este o regula sau nu dar lumea nu sta cu piciorul pe frana. Cu toate ca am luat permisul in italia nu imi amintesc sa imi fi zis cineva de frana. Dar aici va garantez eu ca daca vezi pe cineva care tine piciorul pe frana sau aprinde becurile in bara cu siguranta este roman.

    Mai sunt si in italia care tin piciorul pe frana dar ar fi cam un 10% din total pentru ca isi dau seama ca sunt deranjante.

    Merg o data pe an acasa in august, si de fiecare data raman putin dezamagit in privinta traficului de la noi si a parcarilor aiurea peste tot. Mai ales seara cand vrei sa iesi undeva sa fii linistit vine ala care merge cu volanul prin sant…dupa ce ca faza bate invers mai are aprinse si becurile in bara ca tu sa mergi ca legat la ochi. Si da doamne bine ca el are becuri pe led in spate si cand se opreste la semafor tine piciorul pe frana ca sa vezi bine ca el are becuri pe led.

    Asta se numeste a fi “smecher” cuvant care pentru mine inseamna idiot. Cu acest comentariu nu doresc sa supar pe nimeni. Sa nu atacam persoane ci sa discutam subiectul, in limita bunului simt si cu un vocabular romanesc. Multumesc.

    Raspunde
  28. sby 25 Mar 2014 @ 18:51

    Dragul meu prieten, nu am citit tot, dar cum altfel sa stai la semafor daca nu cu piciorul pe frana la o masina cu cutie automata, nu este recomandat sa o tot scoti din P dupa care in D etc. Eu cand am facut scoala de soferi (pe cutie automata, ca deh, la noi nu erau manuale, asa m-a invatat, schimbatorul nu se scoate din D decat atunci cand faci alte manevre)…..

    Raspunde
  29. Aimond 25 Mar 2014 @ 19:33

    Cine zice ca nu… instuctorul pentru ca tine la masina lui sau casa de contructie? Si hai sa fim cu picioarele pe pamant. Cati din romania isi permit o masina cu schimbator automat? Loganul nu e automat…

    Iti dau un exemplu ca sa intelegi si tu riscul “automat”. Fratele meu are o masina cu schimbator automat care cantareste 2200 de kg cu un motor de 3000 cc nu dau nume… o data a avut o zi mai proasta se certase cu cineva la servici. In timp ce statea la semafor gandul sau era in toate partile… fara sa isi dea seama intr-o fractiune de secunda de neatentie a scapat putin frana si la busit pe cel din fata.

    Deci concluzia… este ca a fi sofer inseamna mai mult decat sa stii sa schimbi viteze sau sa misti masina de pe loc. Un sofer bun are timp sa se gandeasca si la ceilalti participanti la trafic. Aici este punctul. Nu suntem la zoo si ne cataram pe liene.

    Raspunde
  30. GM 25 Mar 2014 @ 19:44

    Comenta cineva ca e o prostie sa tragi frana de mana. Eu asa m-am obisnuit, fie ca e panta, rampa sau drept. Imi da un confort psihic si nu vad nimic atat de dificil. E mai obositor sa stai cu piciorul pe frana 60-90 de sec. Pe de alta parte, ziua nu vad nimic deranjant la luminile de frana. Noaptea e altceva. Insa, apropo de ce ziceai, ca nu vezi alte pericole…nu uita ca stai la semafor…ce pericole ar putea fi? :)

    Raspunde
  31. Tibi 25 Mar 2014 @ 21:11

    Cristi, recunosc ca nu am citit… Dar iti pot transmite ca daca cineva te loveste din spate la semafor si intri in masina din fata… Esti vinovat ptr ca nu ai avut piciorul pe frana sau frana de mana trasa… Deci…. Ce faci?

    Raspunde
  32. 230v 25 Mar 2014 @ 22:19

    @tibi. In momentul in care te pocneste careva din spate iti spun din proprie experienta ca iti zboara piciorul de pe frana instant.
    Referitor la subiect si pe mine ma invatat ca se sta cu piciorul pe frana la semafor dar de multe ori de lene mai trag frana de mana.

    Raspunde
  33. Sher 25 Mar 2014 @ 23:08

    Cum se vede, din pacate, diferenta de mentalitate si intelect intre medievalii din tara si cei ce au mai fost pe afara…
    La noi este de neconceput sa nu stai cu piciorul pe frana; la noi e de neconceput sa nu ai farul ceata aprins; noi habar nu avem sa scoatem automata din drive(cica se strica). La noi este lege care te obliga sa stai cu piciorul pe frana?
    Cristi, majoritatea de-abia mai ia bac-ul si tu intrebi de civilizatie si reguli de convietuire sociala din Audi A7 cu al 3-lea stop pe frana lat cat luneta?

    Raspunde
  34. Crox 25 Mar 2014 @ 23:09

    Verificat. In Anglia e recomandat. Nu e obligatoriu. Trebuie sa recunosc ca nu folosesc frana de mana asa cum ar trebui in astfel de situatii. De ce? De lene. Este mult mai cursiv sofatul cand nu folosesti frana de mana. Cat despre grija excesiva pentru confortul vizual al celorlalti participanti la trafic… I can’t be bothered. Exista tari in care soferii sunt mai obedienti. Nu le mentionez pentru ca nu vad obedienta excesiva ca pe un lucru invariabil pozitiv. Te pot asigura insa ca Anglia nu se numara printre ele. Si asta, zic eu, este un lucru pozitiv.

    Raspunde
  35. criserb 25 Mar 2014 @ 23:42

    @Costi – Am oglinzi. Dacă sunt ultimul și văd că cel care se apropie de mine nu oprește apăs pe frână, daca nu, nu. Dacă după mine mai sunt N mașini o scot din viteză și aia este. Dacă este pantă trag frâna de mână sau o țin din ambreiaj. Am peste 500.000 km la volan și am pățit să fiu lovit și din spate la semafor, știu cum este… Totuși tind să cred că șocul este mi mic atunci când mașina este “pe liber” decât atunci când este cu frâna apăsată. Cred că și fizica mă susține în ceea ce zic, dar totuși nu bag mâna în foc.

    @Alex – probabil că am fost eu informat greșit, recunosc, nu am citit legea din UK, dar mă bucur că acum am posibilitatea, măcar așa, ca și cultură generală.

    @sby – poate că ai dreptate, nu mă pricep la automate, dar mi se pare aberant ceea ce zici (așa mi se pare mie nu zic că am dreptate). Cum să se strice dacă o scoți din viteză? Pai la una cu cutie manuală o scoți de mii de ori din viteză și nu se strică, dă-mi voie să cred că și la automată este la fel. Sau cel puțin la modelele noi, chiar nu cred că se poate strica.

    Să ne aducem aminte că mașinile mai noi se opresc singure la semafor? Alea cum nu se strică și totuși se strică daca o scoți din D… dă-mi voie să îmi mențin părerea și să nu cred ceea ce zici tu.

    @Aimond – mulțumesc foarte mult pentru comentariu și pentru explicațiile date. Este exact așa cum gândesc și eu că ar trebui să fie. Poate că exact chestia asta “de finețe” face diferența între un șofer bun, unul care se gândește și la restul participanților la trafic, și un șofer care o ține pe a lui și nu vrea să vadă mai departe de mașina și interesul lui. Mulțumesc încă o dată pentru răbdare!

    @GM – ziua nu văd nici eu vreun impediment, despre noapte vorbeam și eu, dar poate că nu am fost suficient de clar :)

    @Tibi – eu nu am zis să nu ai frâna trasă, eu am zis doar să nu-mi bagi stopurile în ochi. Apoi cum am zis și mai sus, cred că atunci când ai piciorul pe frână (sau frâna de mână trasă), șocul este mai mare dacă te lovește unul decât atunci când mașina este “pe liber”. Ideea este să fii întotdeauna cu băgare de seamă la ceea ce se întâmplă în spatele tău… și acționezi în funcție de situație.

    @230v – și mie îmi este lene, dar dacă văd că se duce în spate o mai țin din ambreiaj ;)

    @Sher – vorbeam și eu. Nu am pretenția că ceea ce vorbesc este adevărat, dar parcă, vorba ta, așteptam mai multă înțelegere a problemei. Așteptam ca unii să-și pună problema dacă este logic ceea ce spun sau nu. Dar nu, au fost cazuri în care fiecare crede că le știe pe toate și nu are ce învăța de la un amărât de articol.

    @Crox – când poți să faci un bine cuiva, și nu te deranjează cu nimic, de ce să nu-l faci? De ce să îi provoci un disconfort când se poate să nu faci asta?

    Raspunde
  36. toteusunt 25 Mar 2014 @ 23:43

    Deci nu mai stati cu piciorul pe frana ca poate dati de jupan si-l deranjati , ca el a fost in Anglia si a condus si o autoimata.
    Data viitoare aveti grija cu scobitul in urechi la semafor ca asta e in episodul urmator.

    Raspunde
  37. Bogdan Anghelina 26 Mar 2014 @ 00:17

    @criserb – Nu știu cum ai învățat tu, dar eu când am făcut școala (~ 2 ani în urmă) am învățat ca la semafor nu se trage frâna de mână.

    Raspunde
  38. sby 26 Mar 2014 @ 00:21

    Oprirea / pornirea automata la semafor este cu totul altceva, se face la anumite masinii si numai in anumite conditii si sunt facute pentru a lasa o amprenta co2 cat mai mica mica si sa mai reduca cat de cat din consum, nu are nici o treaba cu lampa de frana sau cu cutia de viteza. Oprirea automata la semafor se face daca afara sunt intre 10-15 grade (repet in functie de masina). Daca afara sunt 40 grade nu se va oprii niciodata masina la semafor pentru ca odata ce motorul este oprit compresorul de aer conditionat nu mai este pus in miscare si implicit mori de cald vara in masina, ma rog deviem de la subiect. Mai mult de atat, masiniile cu aceasta optiune sunt de regula cele manuale nu automate, pentru ca masina automata nu va pornii niciodata cand este cuplata in Drive. Sa iti raspund si la intrebarea defectiuniilor DA IN SPECIAL LA MASINIILE NOI se poate strica angrenajul care cupleaza cutia. La modelele mai noi nu mai este cutie automata mecanica (maneta din interior, unde tu fizic muti din P in R in D etc), ci este electronica (ca o electrovalva), si crede-ma ca am intalnit de mai muuuulte ori situatia cand cedeaza. Aici ma refer la masinii automate de generatie noua cu schimbator prin impulsuri sau prin selectare digitala a vitezei, iti pot da zeci de exemple dar nu cred ca are rost. Nu se strica cutia logic, dar poate ceda un component actionat electronic. Un exemplu de optiune pt semafor: la mine am optiunea de auto-hold, care are fix rolul sa stea masina singura “cu piciorul pe frana la semafor” eu ne apasand frana, cu toate astea, stopurile de frana stau aprinse (poate ca nu s-au gandit nemtii la faza cu stopurile… cu toate ca ma indoisc ca nu:P).

    Repet, cand am facut scoala de soferi asa am invatat, masina nu se scoate din drive cand se sta la semafor, la semafot o lasi in drive si stai cu piciorul pe frana. Optiunea de N la masini este in situatia cand trebuie sa fii tractat sau esti nevoit sa o impingi, nu se baga masina in N la semafor si dupa in D cand vrei sa pleci, poate nu esti atent si accelerezi si din greseala cu turatia la 5.000 o bagi din n in d, poti sa spui bye bye cutie de viteza. Ma rog, ma bag si eu in seama :P

    Raspunde
  39. criserb 26 Mar 2014 @ 00:24

    @toteusunt – de ironii suntem sătui cu toții. Nu este vorba de unul care a fost în Anglia (și apropo, nu a fost) este vorba de respectul față de cel de lângă tine, atâta tot. De ce să deranjezi pe cineva, când poți să nu o faci?

    @Bogdan Anghelina – după încă 15 ani de condus poate că o să-mi dai dreptate… nici eu nu gândeam așa după 2 ani, aveam alte gânduri atunci, dar experiența mi-a dat puțin mai mult respect față de cei din trafic. Și nu doar când vorbesc despre stopurile de la frână, despre multe alte chestii…

    Raspunde
  40. Crox 26 Mar 2014 @ 00:49

    Data viitoare cand duc la spalat masina o sa insist sa nu se atinga de praful de pe stopuri. Multumit? Nu sunt genul care sa franeze cand nu mai e cazul. Cand e cazul insa, pun moftul/confortul meu mai presus decat confortul/moftul altuia. Frana de picior 1 – 0 Frana de mana.

    Raspunde
  41. zidanne 26 Mar 2014 @ 09:10

    Alooo!!! Si sursa imaginii? Vorbesti de respect… unde e respectul pentru munca celuilalt?

    Revenind piciorul pe frana la semafor (desi in imagine nu e picior de semafor, doar niste oite ce trec strada) nu e deloc deranjant. Poate doar daca ai ceva probleme de sanatate. Mai ales ca majoritatea oraselor sunt luminate (diferenta dintre intensitatea luminii ambientale si cea a stopurilor de frana nu e atat de mare incat sa fie deranjanta) Si nici proiectoarele de ceata (daca sunt reglate). In schimb lapa de ceata spate prajeste retina in bezna totala dintre localitati (e o placere sa mergi noaptea in spatele unuia care isi aprinde toate luminile si luminitele),. La fel si farurile reglate astfel: faza lunga si in plop dupa ciori. Sa mai vorbesc de faza lunga pe Bucuresti Pitesti?

    Raspunde
  42. vladinho 26 Mar 2014 @ 09:52

    Ma intreb noaptea nu te deranjeaza si stopurile masinii? ca daca e inchidem si farurile sa nu deranjam in spate :))

    Raspunde
  43. criserb 26 Mar 2014 @ 11:13

    @zidanne – Poza avea sursă de la bun început (vezi sub boxul de social media, langă, taguri), acum am mai pus una, are de două ori specificată sursa :)

    Cât despre reglatul farurilor ai perfectă dreptate, fiecare le are reglate așa cum vrea, cum îl duce capul. Mie cel mai mult îmi plac cei care își pun xenoane pe farurile normale, fără să se gândească puțin că deranjează… dar na, de la ăștia am eu oare pretenția să stingă stopul de ceață atunci când nu este necesar să-l folosească? Nu cred, de la ei nu am nicio pretenție.

    Ah, și dacă zici de proiectoare, de ce să le folosești (chiar dacă sunt reglate) atunci când nu este ceață?

    @vladinho – “Ma intreb noaptea nu te deranjeaza si stopurile masinii?” mă gândesc că despre asta am vorbit în întreg postul… mai are rost să-ți răspund încă o dată la întrebare? :)

    Raspunde
  44. andrei 26 Mar 2014 @ 12:27

    la orice curs de conducere defensiva te invata sa tii piciorul pe frana la semafor. ba chiar, am asistat la un curs la care se insista sa tii si piciorul pe frana si sa tragi si frana de mana. era tinut de unul dintre cei mai cunoscuti oameni din domeniu.

    Raspunde
  45. zidanne 26 Mar 2014 @ 12:42

    @cristisrb trec prin cateva ASA-uri pana ajung la tine pe blog. Social media nu prea are acces aici. cel de al 2-lea e vizibil Apoi, desi clipul e pe youtube, e “creatia” mea. Puteai foarte usor sa pui o intrebare inainte, Nu fac bani din chestia asta. Nici nu am de gand. Dar numai licenta de Sony Vegas (pe care inca invat sa il folosesc) e vreo 400 de E. Camera inca 200. Nu-i stres.
    Revenind la proiectoare: in oras mai mult incurca (stinse), in afara, mai ales pe drumurile de viteza sunt foarte utile. Esti vizibil in trafic si scade riscul sa se suie pe tine un camion de 60t sau sa iti iasa in fata un istet ce merge cu 70 pe un drum cu 130, in 100 de m (depasire de oras); totodata, fiind vizibil, nu e nevoie sa mai flash-uri pentru ca adormitii de pe banda 2, ce vorbesc la telefon, sa iti faca loc. E o chestie de protectie. A mea si a celor din jur.
    Fara instalatie de spalare far, autoleveling si lentila in far nu ai ce cauta cu xenonu pe masina; partea cu luminile de ceata always on are si o parte buna: nu risti sa dai de ninjalai; fac din placere vreo 50k km pe an; am vazut multe. Sper sa apuc sa vad (si sa filmez) si mai multe.

    Raspunde
  46. criserb 26 Mar 2014 @ 16:22

    @zidanne – Ti-am luat un screenshot dintr-un film pentru că în momentul când am scris postul chiar la filmul ăla mă uitam și nu am mai căutat la mine. L-am scos acum, am pus o poza dintr-un film de-al meu, ca să nu mai deranjez pe nimeni.

    Cât despre proiectoare, eu cred că este alegerea ta, îți înțeleg motivele, dar nu pot să fiu de acord cu o chestie pe care legea o reglementează destul de clar.

    Mult succes și la cât mai multe filme reușite!

    Raspunde
  47. Constantin 27 Mar 2014 @ 00:24

    Se pare ca numai eu am avut instructor mai ok din punctul asta de vedere, spunandu-mi ca a tine piciorul pe frana la semafor ( in plan drept ) presupune un efort si-o grija inutila.

    Raspunde
  48. alin 27 Mar 2014 @ 13:50

    In Romania, daca nu ai decolat intr-o secunda de la semafor, te claxoneaza aia din spate de iti sparg urechile !

    Uite de-aia stau eu cu piciorul pe frana la semafor… Nu as putea avea acelasi timp de reactie umbland la frana de mana….

    Deci cocalarii retardati care au impresia ca toti avem avioane supersonice pe roti, sunt de vina

    Raspunde
  49. amzis 29 Mar 2014 @ 00:45

    Eu sunt pro frana de picior si contra proiectoarelor de ceata .

    Raspunde
  50. Lucil 25 Apr 2014 @ 14:03

    Deşteptul lui tătuţu care ai scris acest articol:
    – Maşinile cu cutie automată nu se scot din “D” la semafor. Deci, trebuie sa faci ceva ca sa nu plece. De exemplu, să ţii piciorul pe frână.
    – Maşina mea (cu cutie automată) are frână “de mână” acţionată electric. În niciun caz motoraşul şi angrenajele nu sunt făcute să fie comandate la fiecare semafor. Dacă ai face aşa, în maxim 2000 km arzi motoraşul.
    – Daca tu ţii din ambreiaj o maşină (cu cutie manuală) într-o pantă, atunci vai de steaua ta. Suprafaţa discului de ambreiaj este mult mai mică decât suprafaţa de contact a plăcuţelor de frână pe discurile de frână. Te las pe tine să deduci urmarea, că ai 15 ani de şofat.
    (Ca fapt divers, în unele manuale de utilizare ale maşinilor se spune clar că o maşină nu se “frânează” din ambreiaj, ci din frâna de picior).

    Raspunde
  51. Bazaconii 25 Apr 2014 @ 14:09

    @sby – Da-mi voie sa te contrazic. Masinile automate au sistem START/STOP. Conduc eu una linistit de vreo 2 ani. Se opreste si la 40 de grade si la -20 de grade (testata de mine). Porneste automat in momentul in care bateria trebuie reincarcata (asta daca stai mai mult timp la semafor).
    Masina se opreste in D si porneste tot D. In cazul in care pe perioada in care motorul a fost oprit ai mutat-o in P, nu mai porneste – trebuie s-o opresti din cheie si s-o repornesti (daca ai mutat-o in R, porneste). Motorul se opreste doar daca viteza este 0 si pedala de frana este apasata, ceea ce face imposibil scenariul propus de Cristi daca vrei sa fii ecologic.
    In alta ordine de idei, pe mine nu m-au deranjat niciodata luminile de frana. Sunt concepute de asa natura incat sa nu deranjeze. M-au deranjat in schimb cele de ceata cand nu era ceata.

    Raspunde
  52. Doru 25 Apr 2014 @ 15:24

    In Anglia NU e ilegal sa stai la stop cu frana. E (teoretic) ilegal sa tii orice lumina pornita astfel incat sa provoci orbire temporara sau sa deranjezi semnificativ alti participanti la trafic, pentru care se da amenda. Am stat suficient in UK cu familia si nici noi si nici cunoscutii n-au auzit vreodata ca cineva sa fi fost amendat pentru asta (si da, se sta cu piciorul pe frana in UK intr-o veselia – diferenta e ca o buna parte din masini sunt destul de ‘destepte’ incat sa stinga automat luminile franei dupa un timp).

    Sincer, prefer ca cei din fata sa stea la stop cu piciorul pe frana decat cu frana de mana. In vasta majoritate a cazurilor as prefera sa vad luminile rosii (care nu ma deranjeaza prea tare de obicei) decat sa astept ca raspectivul sa se mosmogeasca cu pusul in viteza si lasat frana de mana, eventual mai dai peste un n00b care sa-si omoare motorul.

    Raspunde
  53. cris 25 Apr 2014 @ 16:52

    In alte tari (Germania) este obligatoriu sa asiguri masina la oprire sau stationare, inclusiv oprirea la semafor, la bariere, stop, etc, iar asigurarea inseamna una din: oprirea motorului, introducerea in treapta a cutiei si frana de mana SAU scoaterea din viteza si frana de picior (nu frana de mana). Frana de mana este folosita de maniaci (drifteri) sau sa asiguri masina dupa ce opresti masina.

    Raspunde
  54. Dan 25 Apr 2014 @ 20:27

    De ce nu cautati pe YouTube, ca sa vedeti daca englezii stau sau nu cu piciorul pe frana?

    Doua filmulete, peste care am dat cel mai repede:

    http://youtu.be/Gb79NwWpZFA si http://youtu.be/QnqIHgxDTOw

    Din cate vad eu, ori aia sunt toti turisti, ori sunt revolutionari, ori le place sa ia amenda.

    Raspunde
  55. Milu 27 Apr 2014 @ 15:31

    Cristi, nu e nici o problema în a ține piciorul pe frână la semafor. Sau cel puțin e nesemnificativă pe lângă cea cu proiectoarele de ceata aprinse de bizoni fara sa fie probleme de vizibilitate. Cred că ai scris articolul ăsta după ce ai avut o hiper-sensibilitate vizuală sau supra-stress.

    Dacă cei din UK au semafoarele doar la câmpie, n-au decât să dea ce legi vor. Însă în Romania sunt destule localități cu diferențe de nivel, de unde și necesitatea de a folosi frâna.

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)