Sari la conținut

Carlsberg demonstrează printr-un material video puterea fotbalului

Carlsberg a lansat materialul video „Carlsberg Border Football”, prin care demonstrează cum fotbalul unește persoanele fără a tine cont de bariere.

Campania #BorderFootball a avut în centrul său elementul care leagă oamenii în orice moment, iubirea pentru fotbal, și a demonstrat această conexiune puternică în zonele despărțite la propriu de un zid: Zidul Păcii din Belfast, Zona Buffer a Uniunii Europene din Nicosia și granița Merdare dintre Kosovo și Serbia, unde a creat cadrul unor meciuri de fotbal spontane prin simpla oferire a unor mingi de fotbal și a berii Carlsberg.

Reacția localnicilor a devenit materialul unui scurt film lansat la finalul lunii aprilie de Carlsberg, în care este demonstrat faptul că oamenii răspund entuziasmați unor asemenea invitații și pasiunea pentru fotbal îi unește, în ciuda oricăror altor factori precum istoria, limba vorbită, cultura sau religia. Întregi maratoane de fotbal au fost derulate în aceste trei zone, echipele situându-se de-o parte și de alta a zidurilor și fiind formate din persoane care pur şi simplu treceau prin zonă și se alăturau jocului.

Asocierea dintre Carlsberg și fotbal are o tradiție de zeci de ani, iar acest film este o reamintire a puterii fotbalului în viețile oamenilor, care pot fi inspirate, unite și chiar schimbate prin iubirea pentru acest sport. Materialul video a fost realizat cu ajutorul agenției internaționale digitale Duval Guillaume și poate fi vizionat mai jos.

https://www.youtube.com/watch?v=nEaF3WvtMbA

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)