Curent la liber, dar cu factură serioasă – de ce rămân cu PPC după 1 iulie
Din 1 iulie se schimbă placa. La propriu. Adică, nu mai cântă statul pe refrenul cu „energie la preț de prietenie”, ci trecem pe playlistul pieței libere. Plafonarea prețurilor la energie electrică dispare, iar noi, consumatorii, trebuie să dansăm după cum dictează piața. Dar nu te panica. N-o să vină nimeni să-ți oprească curentul. Doar că factura ta o să fie, din păcate, mai mare.
Până acum, aveai un preț plafonat, deci predictibil. În funcție de cât consumai, plăteai:
- 0,68 lei/kWh dacă stăteai sub 100 kWh/lună
- 0,80 lei/kWh pentru 100-255 kWh
- pentru pofticioșii de peste 255 kWh dar care nu depășesc 300 kWh pe luna prețul este diferențiat, mai exact platesc 0,8 lei/kWh pentru fiecare din primii 255 kWh și 1,3 lei/kWh pentru cantitatea care depășește 255 kWh până la maximum 300 kWh
- 1,3 lei/kWh pentru întreaga cantitate, dacă consumul depășește 300 kWh/lună – în acest caz, diferența de preț este mică după eliminarea plafonării față de înainte
Dar de la 1 iulie, aceste prețuri dispar. Intrăm cu toții în noua eră a energiei liberalizate, unde prețul e dictat de piață (cerere și ofertă), nu fixat de ordonanțe.
Și ca să înțelegem ce plătim, hai să facem un pic de lumină: prețul final de pe factură nu e doar cât costă curentul la bursă. La acel preț se adaugă:
- Tariful de transport (adică până ajunge curentul de la producător la rețeaua mare);
- Tariful de distribuție (până la casa ta);
- Accize, contribuții și TVA (că nu scapă nimic de taxe, însă nu ar fi rău dacă ar scădea TVA-ul);
- Contribuții pentru susținerea a diverse tipuri de energie eficientă și/sau regenerabilă
- Costurile de furnizare (că firma care-ți trimite factura trebuie și ea să trăiască).
Așa se ajunge la prețul final, care diferă ușor de la furnizor la furnizor. Până la 1 iulie, cine are deja contract cu PPC va avea prețul din contract până la expirarea condițiilor economice, iar clienții noi care încheie un contract la PPC au la dispoziție oferta PPC Energie Verde (cu energie electrică provenită 100% din surse regenerabile), prin care plătesc între 1,36 – 1,44 lei/kWh, prețuri valabile până la 30.06.2025.
De la 1 iulie, prețurile furnizorilor, estimativ, arată cam așa:
- PPC: 1,54 – 1,64 lei/kWh
- Electrica: 1,50 – 1,58 lei/kWh
- E.ON: 1,5 – 1,58 lei/kWh
- Engie: 1,44 – 1,52 lei/kWh
- Hidroelectrica: 1,03 – 1,11 lei/kWh
Întrebarea firească: „Şi tu ce faci, Cristi?”
Eu rămân la PPC.
De ce? Simplu: casa noastră e 100% pe electric. De la pompa de căldură la cafetieră, totul merge pe curent. Asta înseamnă că nu-mi permit experimente. Am nevoie de predictibilitate, suport bun și soluții atunci când apar probleme.
Și-am testat. Nu o dată. De fiecare dată când am avut o solicitare, mi-au răspuns prompt, profesionist și, poate cel mai important, cu un ton uman. Nu am fost tratat ca un cod de client, ci ca un om care vrea să știe de ce becul din baie se aprinde cu întârziere (spoiler: nu era de la ei).
Dar ce-i fain e că au și jucării digitale.
Platforma myEnergy Coach (MEC) mi-a arătat exact pe unde se scurge energia: frigiderul e cam pofticios noaptea, iar cuptorul e cam mare consumator în weekenduri. Nu e doar un grafic colorat, ci o unealtă care te ajută să-ți organizezi mai bine obiceiurile de consum. Intră în aplicația myPPC și vezi ce poate face PPC myEnergy Coach pentru locuința ta.
Apoi, au venit cu panouri fotovoltaice, oferte pentru aer condiționat (eficient, nu orice dinozaur care doar dă aer rece), și soluții pentru mobilitate electrică. Cu alte cuvinte, dacă ai EV, poți să încarci la stațiile lor prin PPC blue și să-ți gestionezi totul dintr-o aplicație. Ba chiar și cu abonament. Iar din câte știu aici au un preț foarte bun, dacă-ți faci abonament ai și asistență rutieră gratuită o dată pe an. Din fericire eu îmi produc singur curentul, dar atunci când sunt pe drumuri e o opțiune foarte tentantă.
Și în plus, în caz de necesitate ai unde să mergi să vorbești cu un om, au peste 80 de magazine PPC în toată țara, probabil cea mai mare rețea, dacă nu mă înșel.
Am stat, am comparat, am analizat. Sigur, sunt furnizori cu preț mai mic. Dar nu mă uit doar la cifre cu toate că-mi plac cifrele și graficele. Mă uit la relația pe care o am cu ei, la ce-mi oferă pe termen lung și cel mai important caut stabilitate.
Când curentul o ia razna și facturile se urcă pe pereți, prefer să fiu cu cineva care mă ajută să nu-mi sară siguranțele. La propriu și la figurat.
Rămân la PPC pentru că nu aleg la întâmplare: în spatele contorului e mereu un plan gândit cu cap, nu pe genunchi.
De ce rămân eu la PPC, concret:
- N-am avut bătăi de cap cu ei. Nici la schimbări de contract, nici la reclamații, nici când am avut întrebări ciudate (gen „de ce bubuie becul doar seara?”). Au fost mereu rapizi și normali în comunicare.
- Aplicația lor chiar funcționează. Poți plăti, poți vedea istoricul, poți cere lucruri. Fără să te loghezi de 7 ori sau să pierzi o oră cu chatbotul.
- Platforma MEC (myEnergy Coach) chiar te ajută să-ți înțelegi consumul. Eu sunt genul care are Home Assistant și grafică la greu, dar și dacă ești pe stilul „să nu explodeze factura”, tot te ajută.
- Au servicii care se leagă bine cu stilul meu de viață: panouri solare, stații de încărcare EV, aparate de aer eficiente – toate integrate, nu luate de pe 3 site-uri și montate de un văr.
- Prețul e în media pieței. Nu e cel mai mic, dar când tragi linie, diferența de câțiva bani pe kWh nu justifică să schimbi un furnizor care merge bine. Mai ales când consumul e serios și tu vrei să dormi liniștit, nu cu lanterna.
#PPCRomania #EnergiePentruOrice #PPCmyEnergyCoach