Am fost la Chișinău și a fost peste așteptări
O scurtă escapadă la Chișinău
Săptămâna trecută, pe final de vacanță, am dat o fugă până la Chișinău, să vedem un oraș nou, să ne plimbăm, să mai descoperim ceva.
Am plecat cu inima puțin strânsă, pentru că, habar nu am de ce, nu eram cu inima prea deschisă — aveam cumva niște preconcepții cu privire la Chișinău. Aveam impresia că… habar nu am, dar nu mă atrăgea prea tare. Eram curios, dar doar atât.
Și cum se termina vacanța, cum am văzut că până la Chișinău nu se ajunge chiar greu, am decis să mergem.
Cazarea – un apartament excelent găsit pe Airbnb
Cazare am găsit pe Airbnb, un apartament foarte mișto în care m-aș întoarce oricând. Spațios, curat, foarte modern mobilat — practic n-aș avea ce să-i reproșez. În caz că aveți nevoie, vi-l recomand. Elena, proprietara, e de nota 10.
Cu ocazia asta am rezervat și eu pentru prima dată prin Airbnb și mi-a plăcut. Cu siguranță am să mai încerc.
Bun, drumul a fost lung — și nu neapărat pentru numărul de kilometri, dar ne-am oprit să luăm masa, am stat în vamă undeva la o oră și ceva și uite-așa, am ajuns seara la Chișinău, plecați din București pe la 10 :) Deh, mai devreme n-am reușit să ne trezim.
Ne-am cazat foarte rapid, ne-a așteptat Elena și ne-a explicat ce și cum.
Prima seară în Chișinău
Imediat după cazare am ieșit să mâncăm. La 5 minute în fața blocului aveam o Trattoria.
Mâncare bună, vin și mai bun, prețuri mici. Comparativ cu Bucureștiul, desigur.
Cam asta a fost prima zi.
Vizita la crama Cricova – o experiență de top
A doua zi ne-am dus să vizităm crama Cricova, unde ne-a plăcut foarte mult. Probabil a fost cea mai mișto chestie pe care am văzut-o în această excursie.
La crame trebuie să te pregătești și să-ți faci rezervare din timp dacă vrei să găsești locuri. Sunt foarte căutate și locurile sunt limitate. Noi am avut noroc că am prins un slot sunând de pe drum la câteva și doar un singur loc am găsit la Cricova, fără degustare… și l-am luat așa cum a fost. Data viitoare o să ne rezervăm din timp și o să luăm pachetul complet, cu degustare și mâncare.
După vizitarea cramei n-am mai făcut mare lucru, am luat centrul Chișinăului la pas.
Apropo, Cricova e la vreo 30 km de Chișinău, deci trebuie să mergeți cu mașina. Nu știu dacă se poate ajunge fără mașină, nu m-am interesat.
Unde am mâncat – restaurante locale și vinuri bune
De mâncat am încercat un restaurant tradițional. Mai mult o bodegă aș spune, dar mâncarea foarte bună.
Mai multe poze n-am, nu le mai găsesc.
Iar în ultima zi, sâmbătă, n-am făcut mare lucru: ne-am plimbat prin oraș, am mâncat și iar am mâncat și băut vin. Că vinul e bun în Moldova, nu știu dacă v-am zis :)
Cu mașina electrică până la Chișinău
„Ai fost cu mașina electrică?” — am primit deja de câteva ori întrebarea asta de la prietenii cărora le-am povestit de excursia la Chișinău. Da, am fost cu mașina electrică — alta n-am :) A fost ok, am încărcat la Focșani în timp ce am luat masa, iar apoi am oprit la Huși, cu gândul că cine știe ce o să găsesc în Moldova. Deci am ajuns cu suficient curent la Chișinău cât să am și de întors. Cu toate astea, am încărcat și la Chișinău, în timp ce am luat masa la restaurantul „La Plăcinte”. Am văzut stația și am zis: de ce nu, să văd și eu cum este o încărcare la Chișinău. A fost ok — viteză bună, curentul „de calitate” :)
Comparativ cu România, stațiile sunt mai puține în Moldova, dar se găsesc, te poți descurca. Sau poate că deja avem noi la orice colț și ne-am obișnuit cu binele.
Circulație și drumuri
Circulația în Chișinău este foarte ok: drumuri largi, multe benzi pe sens și se respectă limitele de viteză. Toată lumea le respectă, indiferent de cât de scumpă e mașina. Este 50 km/h? Păi atunci cu atât se circulă. Locuri de parcare sunt, eu n-am văzut să fie cu plată — cel puțin în zonele pe unde am parcat eu.
Singurul minus, dacă pot să zic așa, sunt drumurile naționale, care nu-s așa bune ca la noi. Mă refer strict la calitatea asfaltului, care cam lasă de dorit. Sunt multe denivelări și foarte multe petice. Nu sunt gropi, se poate circula, și se circulă cu undeva la 90–100 km/h, dar te cam zdruncină prin unele zone. Mă refer strict la drumul dintre vama Albița și Chișinău, pe care am mers noi.
În rest… nu cred că mai am ceva să vă zic de rău. De bine însă… o grămadă.
Concluzie – oameni faini și prețuri decente
Cel mai mult mi-au plăcut oamenii. Sunt altfel. Sunt civilizați și mai cu bun-simț ca la noi. Toată lumea vrea să te ajute, nimeni nu vrea să te fure, iar prețurile — super decente. În cele mai scumpe restaurante n-am plătit mai mult de 250 lei pentru 3 persoane, în condițiile în care băgam o ciorbă, un fel doi, un pahar de vin și un desert.





































