Sari la conținut

De prin curte în aprilie (gazon, solar, flori)

Pe 9 aprilie am reînsămânțat gazonul. Aveam niște locuri chele. Unele au apărut singure de altele s-a ocupat fii-miu.

Am tuns la minim, am aruncat semințe și îngrășământ și apoi niște nisip peste. N-am avut mai mult, am aruncat și eu doar vreo 5 saci. Data viitoare o să fiu mai pregătit.

Cam așa arăta la finalul lucrărilor.

Astăzi suntem pe 19, deci au trecut 10 zile de la reînsămânțare și situația este bună, zic eu, având în vedere și vremea ce n-a fost tocmai prietenoasă.

Pare că semințele s-au prins și au început să încolțească. După primul tuns cu siguranță o să fie mult mai bine ca la început.

Zilele trecute (15 aprilie) am plantat în solar roșii, castraveți, ardei și niște plante aromatice. Se pare că s-au prins toate și merg.

După cum se vede salata s-a făcut foarte mișto, mai am câteva și gata cu ea. Poate mai pun dacă mai găsesc niște locuri libere.

Și cel mai mult mă bucură căpșunile. Am comandat de pe AgroDenmar niște căpșuni Albion ce au venit înghețate. S-au prins foarte frumos, în 24 de ore de la plantare deja aveau frunze.

Acum au 6 zile și arată foarte bine zic eu.

Momentan le-am lăsat în solar, printre roșii. Vedem pe termen lung dacă le las în solar sau le scot.

În rest toate bune si frumoase prin curte. Avem floricele, avem ploaie, avem de toate :)

În ghiveciul de mai jos am plantat pentru soția mea iubită 150 de bulbi de frezie. Pare că s-au prin și se fac. Vă țin la curent.

Am mai plantat înainte de Paște și 30 de crăițe, să fie frumos când o să se facă mari.

Mai am ceva ghiocei, vreo 2 lalele și niște bujori.

Iar ultimul arbore pe care l-am luat, tot cadou pentru soție, un arțar japonez, tot de la Agro Denmar.

Îmi plac oamenii de la AgroDenmar. Tot ce am luat eu pare de calitate. Nu-s ieftine, dar par ok plantele. Să vedem pe parcurs cum se mențin.

În final după o lună de zile cu solar eu sunt mulțumit. Toate merg ok în solar, parcă există un control față de atunci când aveam plantele afară, sub cerul liber. Deh, e logic, dar pentru mine e o bucurie, că n-am mai avut, practic am o jucărie nouă :)

 

 

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)