Sari la conținut

Două conturi dropbox pe un calculator

Eu am un cont pe dropbox de ani de zile, am mai vorbit noi despre el. Acum însă aveam nevoie de două conturi pe același calculator. Aveam nevoie pentru că îmi tot trimite Dana poze cu ăl mic și era destul de aiurea să facă asta.

Telefonul ei oricum era sincronizat cu dropboxul, deci trebuia să găsesc o cale să îl am și pe ăla pe calculator. Am găsit.

So, dacă aveți și voi nevoie de două conturi sincronizate cu același PC (în cazul meu windows 7) e destul de simplu.

Faceți un cont nou în windows, cont pe care instalați și sincronizați noul cont dropbox. Apoi puteți ieși din acel cont, și reveniți la contul pe care îl folosiți în mod normal.

Acum, căutați pe hard locul de instalare al dropboxului nou, trebuie să fie ceva de genul:

C:\Users\[nume user]\AppData\Roaming\Dropbox\bin\

În cazul meu userul este Dana, deci calea arată așa:

C:\Users\Dana\AppData\Roaming\Dropbox\bin\

În folderul bin o să găsiți fișierul dropbox.exe

Click dreapta pe el și faceți o scurtătură pe desktop (sau oriunde altundeva vreți voi).

După ce ați făcut scurtătura (shortcut) click dreapta pe ea și aveți jos Properties.

O să vi se deschidă o fereastră de genul celei de mai jos.

doua-conturi-dropbox

În primul câmp “Target” introduceți linia următoare:

C:\Windows\System32\runas.exe /user:[nume user]

În cazul meu Dana:

C:\Windows\System32\runas.exe /user:Dana

La final linia vostră o să arate așa:

C:\Windows\System32\runas.exe /user:Dana C:\Users\Dana\AppData\Roaming\Dropbox\bin\Dropbox.exe

Mă rog, nu chiar așa, cu userul pe care l-ați făcut voi.

Dați apply și ok.

După asta puteți da click pe shortcut-ul făcut, introduceți parola userului făcut anterior (trebuie neaparat user cu parolă) și o să vă pornească sincronizarea și pentru acel cont, cont făcut pe un alt user.

Căutați apoi pe HDD locul în care ați setat să pună fișierele și gata. Acum aveti două conturi dropbox sincronizate cu calculatorul vostru.

Nu uitați, dacă vreți să se pornească sincronizarea pe contul numărul 2 trebuie să dați click după fiecare pornire a calculatorului pe shotcut-ul făcut (de aia v-am zis pe desktop, să vă fie mai ușor) și să introduceți parola userului respectiv.

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
Un comentariu
  1. william 9 Feb 2015 @ 12:18

    si eu am conturi dropbox, dar au cerut sa modific parola la conturi si nu ma lasa sa le accesez pana nu le schimb; problema e ca nu le pot nici schimba, ca nu imi ofera functionalitatea :))

    fack ya dropbox !

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)