Sari la conținut

In drum spre Kitzsteinhorn

Dupa ce am urcat spre Grossglockner, un loc in care asa cum am mai zis, o sa ne intoarcem cu siguranta, am zis sa vedem si alti munti, alte frumuseti ale Austriei din zona Kaprunului, localitate in care am stat trei zile.

Am vrut sa urcam spre Kitzsteinhorn este unul dintre cele mai inalte varfuri ale Austriei (3203 m), un loc perfect pentru practicarea sporturilor de iarna. Din pacate fiind inca toamna nu ne-am gandit sa ne luam la noi placile, asa ca am facut doar o scurta plimbare prin munti, ne-am simtit ca niste paltonari :P

spre_Kitzsteinhorn_01

Am platit pentru urcatul cu cele 3 telecabine/telescaune cca 48 euro. Nu a fost deloc putin, dar muntii sunt pe masura pretului platit. De exceptie. Deci am platit acesti bani pentru accesul la toate mijloacele de transport pe cabluri de acolo. Aveai o cartela si cu ajutorul ei puteai sa iei ce telescaun vroiai, si credeti-ma nu erau putine. Din cele vazute de mine erau in jur de 20 de astfel de mijloace de transport.

Dupa prima telecabina eram deja la 1976 m, iar in spatele nostru peisajul era de vis. Eram din nou deasupra norilor :)

spre_Kitzsteinhorn_02

Ne-am continuat urcusul cu al 2-lea telescaun pana la Alpin center (2452m) un loc in care era un mare complex destinat sporturilor de iarna, cu magazine specifice, cu mancare, ceaiuri si tot ceea ce-si mai poate dori un turist care a ajuns la aceasta altitudine.

spre_Kitzsteinhorn_03

Peisajul era de vis. E o senzatie tare misto sa te afli deasupra norilor.

spre_Kitzsteinhorn_04

Privind in sus deja se vedea zapada. N-am mai stat mult pe ganduri si am urcat sa vedem in ce conditii se puteau practica sporturile de iarna.

spre_Kitzsteinhorn_05

Din telescaun am vazut ca austriecii stiu sa faca turism, luau zapada din zonele in care era nefolositoare si o duceau pe partii, acolo unde turistul se poate bucura de ea :)

spre_Kitzsteinhorn_06

Partiile erau asa cum le vedeti mai jos, imense si pline de zapada,

spre_Kitzsteinhorn_07

spre_Kitzsteinhorn_08

Instalatiile de batut zapada erau peste tot…

spre_Kitzsteinhorn_09

spre_Kitzsteinhorn_10

spre_Kitzsteinhorn_11

spre_Kitzsteinhorn_12

spre_Kitzsteinhorn_13

Ne-am bucurat si noi putin de zapada, dar nu foarte mult fiind imbracati nu tocmai adecvat :P

spre_Kitzsteinhorn_14

spre_Kitzsteinhorn_15

spre_Kitzsteinhorn_16

spre_Kitzsteinhorn_17

Dupa ce ne-am plictisit de uitat la altii cum se dadeau cu placa sau skiurile am coborat la Alpincenter unde am luat masa.

spre_Kitzsteinhorn_18

Am mancat ceva specific Austriei, niste cartofi cu sunca, ou si alte chestii la tigaie. O chestie foarte buna :) Nu va pot zice mai multe ca deja imi e pofta :P

spre_Kitzsteinhorn_19

Dupa ce am mancat si am stat putin la soare am luat telescaunele spre masina si ne-am indreptat spre un alt loc superb, dar asta intr-un alt post ;)

spre_Kitzsteinhorn_20

spre_Kitzsteinhorn_21

spre_Kitzsteinhorn_22

P.S. Aveti aici o harta a muntelui pentru cei interesati.

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
7 comentarii
  1. A.Dragos 13 Oct 2010 @ 15:09

    Intotdeauna nemtii au stiut sa “faca” turism si asta se vede in toate statiunile din Austria si Germania. Din orice loc ei au facut o zona turistica, au infrumusetat-o si le-a oferit turistilor confortul de care aveau nevoie.

    Va invidiez pentru calatoria asta, zau! :D

    Raspunde
  2. Alex Dima 13 Oct 2010 @ 15:39

    Superbe imaginile si calatoria banuiesc. Va doresc numai bine, si felicitari pentru sansa de a vedea frumosii munti ai Austriei !

    Raspunde
  3. Valy si Deima COFARU 13 Oct 2010 @ 17:02

    Foarte frumos. Daca va place zona asta , SIGUR o sa va placa Colorado.

    Raspunde
  4. Ghiocel07 13 Oct 2010 @ 17:37

    Minunat, nu cred ca este un colt al Austriei in care sa nu ai ce face, ce sa admiri, ce sa fotografiezi. Totul la superlativ, cinste lor.

    Raspunde
  5. cucretuinturneu 13 Oct 2010 @ 18:18

    la toate aceste frumuseti,precis ca Elena Udrea a avut o mare contibutie.asta este de admirat,de pus in jug si aruncat cu bulgari de zapada in fata.

    Raspunde
  6. Andrea S. 14 Oct 2010 @ 16:27

    vezi…asta inseamna TURISM- nu cind vrei cu o frunza sa promovezi ceva ce de fapt nu ai. Degeaba ai o tara frumoasa daca nu sti sa ii expoatezi frumusetea!Da probabil 48 de euro nu sint putini…dar ai avut parte de ceva ce ti-a ramas in minte- si nu sint bani pierduti. Dar ce te faci cind esti dispus sa-i dai- dar nu primesti nimic de ei ;)sau cind pizza iti este servita ca mincare tipic romaneasca?? si tu ai vazut cel putin 30% din mapamond si te gindesti – astia ma iau de fraier?( chestie reala)…eu cred ca Austria se promoveaza fara frunze…iar Romania cu sau fara frunza…ramine degeaba frumoasa …
    astept cu nerabdare sa vad daca va iesi ceva la Petrosani cu prioectul asta:)>-

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)