Sari la conținut

Compartimentare sertar bucătărie

Sunt lucruri care se pot face și de noi, nu trebuie neaparat să le cumpărăm. Unul dintre ele este și sertarul de la bucătărie, sertarul ăla în care punem tacâmuri și e bine să-l facem așa cum vrem noi, pentru că nu toți aveam aceleași linguri, și deh, e păcat să irosim spațiul.

Nu e primul pe care îl fac, am mai făcut unul și la apartament și greu nu a fost.

So, costurile sunt minime, undeva la sub 10 lei. Am luat niște placaj de la Dedeman, un fel de resturi de parchet. Este acolo o zonă în care au resturi și au niște plăci mari, undeva la 1200mm x 1000mm.

Pentru că acum am un sertar mai înalt, am considerat că aș economisi mai mult spațiu dacă l-aș face pe nivele. În partea de jos să pun ustensilele pe care le folosesc mai rar, iar sus cele pe care le folosim zilnic. În partea stânga sunt chiar 3 nivele, deh, aveam mai mult loc și am zis să-l împart cât de bine pot.

Accesul la partea de jos se face prin culisarea sertarului superior, stânga-dreapta.

20160113_083722

20160113_083729

20160113_083715

Și pentru că m-am apucat de organizat puțin bucătăria am zis să fac niște locuri în care să-mi pun fundurile de lemn, în așa fel încât atunci când vreau să scot unul, să nu trebuiască să le ridic alte chestii care stăteau pe el. Înainte erau puse cumva orizontal și vă dați seama că peste puneam tot felul de chestii.

Acum vreau un tocător, îl scot mult mai simplu.

Aici nu am avut totuși cea mai bună idee de design, dar mă mai gândesc și pe viitor poate modific, să arate și bine, nu doar să fie util.

20160113_083647

20160113_083658

De menționat că încă nu sunt chiar gata, mai vreau să le vopsesc, dar având în vedere temperatura de afară, cred că operațiune am să o fac la primăvară.

Cum v-am zis, se poate face o organizare destul de bună cu un cost redus, aproape de 0.

Pentru tăvi și tocătoare am folosit resturi de parchet, ce am găsit și eu prin magazie.

Ca scule am folosit un circular (montat pe o masă, ca aici), o mașină de găurit/înșurubat și lipici pentru lemn. Se poate și fără circular, dacă nu ai, doar că atunci ori le tai cu fierăstrăul la dimensiune, ori cumperi niște stinghii de lemn la dimensiunea dorită de tine.

Vedeți și un scurt video mai jos, în caz că nu am fost clar cu accesul la părțile de jos.

https://www.youtube.com/watch?v=gXP25XdCNBg

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
13 comentarii
  1. anatati 13 Jan 2016 @ 12:31

    a bloody good job, cum ar zice englezul. Felicitări.

    Știi că după ce ai compartimentat prima dată sertarul de la apartament am salvat poza și i-am prezentat-o soțului. Nu s-a lăsat mai prejos, deh, are ambiț, ține la onoarea de familist :D și în câteva zile am avut cel mai superbisim sertar de tacâmuri. Încă mă minunez ce simplă e viața cu așa ceva :) de câte ori îl deschid.

    Raspunde
  2. criserb 13 Jan 2016 @ 12:38

    @anatati – ideea este că se pot face multe organizatoare, din tot felul, timp să ai. Mai am de gând să fac ceva pentru farfurii, că mă enervează să ridic farfuriile de ciorbă pentru a scoate una de felul doi, care e dedesubt ;)

    Raspunde
  3. anatati 13 Jan 2016 @ 12:43

    @criserb – așa, aștept poza :) pentru că deocamdată nu-mi imaginez cea mai viabilă soluție la asta. (aia cu tocătoarele o știam de pe Pinterest, dar la noi nu se poate aplica).

    Raspunde
  4. Haivas 13 Jan 2016 @ 12:45

    @criserb – Da, și eu am problema asta! :) trebuie rezolvată! :D

    Raspunde
  5. criserb 13 Jan 2016 @ 12:46

    @anatati – De pe pinterest mă inspir și eu, dar mai văd și ce nevoi am ;)

    Raspunde
  6. criserb 13 Jan 2016 @ 12:55

    @Haivas – Nu-i chiar mare lucru, dar tre’ puțin timp ;)

    Raspunde
  7. Gigi Țepuș 13 Jan 2016 @ 14:47

    Felicitări! :)

    Raspunde
  8. Roxana 13 Jan 2016 @ 14:50

    Foarte inspirat. Nu aveti poze si din making of? :) o idee pt tocatoare e sa le puneti in verticala pe usile de la dulapuri pe interior cu un mic support o bucata de lemn sub ele si o tija sa le tina la mijloc, tot pe pinterest vazut..:)

    Raspunde
  9. criserb 13 Jan 2016 @ 15:00

    @Gigi Țepuș – merci!

    @Roxana – nu, nu am făcut poze în timp ce le făceam, le-am făcut și eu printre altele, cum am avut și eu timp și nu m-am gândit la poze. Am să fac pe viitor, când o să mai fac niște chestii pe care le am în plan.

    Da, ar merge și pe ușă doar că am prea multe tocătoare și aș ocupa prea multe uși. În plus, ar trebui să tai și din raftul interior, pentru că el este “la față” cu ușa, și nu am vrut.

    Raspunde
  10. Costi 15 Jan 2016 @ 21:58

    Tot incerc sa fac si eu asa, inca de cand ai facut pentru apartament.
    Cu ce ai imbinat placile intre ele?

    Raspunde
  11. criserb 15 Jan 2016 @ 22:08

    @Costi – La apartament și aici, sertarul de sus, cel cu tacâmuri numai cu lipici. Am dat link în articol, un lipici pentru lemn. Partea de jos, vezi în prima poză din articol tot cu lipici, dar am făcut niște canturi cu circularul pentru ca plăcile să se îmbine mai bine și tot lipici.

    Merge 100% numai cu lipici, ideea este să ții de ele o vreme până începe să prindă lipiciul, sau să le fixezi cumva, să stea presate.

    Raspunde
  12. SIP 21 Jan 2016 @ 10:17

    Sa inteleg ca masa de tenis o facem impreuna ???

    Raspunde
  13. Dragos Schiopu 13 Jan 2020 @ 19:51

    Prea multa ordine acolo, ceva nu e bine…. In plus oricate sertarase ai avea, daca e sa fie haos e haos….

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)