Cum Dumnezeu am supravieţuit copilăriei şi adolescenţei noastre!?
Cum Dumnezeu am supravieţuit copilăriei şi adolescenţei noastre!? Cum de n-am murit toţi înainte de a deveni maturi?
Leagănele şi pătuţurile noastre erau pictate în culori aprinse şi mai toată vopseaua era pe bază de plumb. Pe nicio jucărie nu scria cărei vârste îi e dedicată, nici că are piese care pot fi înghiţite. Niciun aparat electric nu venea însoţit de precizarea că nu e bine să-l bagi în apă…
Leagănele din parcuri erau din tablă, deseori ruginită şi contorsionată pe la colţuri şi îmbinări, iar locurile de joacă erau, toate, fierătanii reci şi contondente.
Mâncarea n-avea e-uri, e drept, dar, după 1980 cel puţin, era din resturi, subproduse şi înlocuitori. Am mâncat parizer din plastic, gheare de pui, am băut ovăz pe post de cafea.
Dacă v-a plăcut ce ați citit puteți citi întreg articolul aici.
Este un articol scris de Tudor Călin Zarojanu, un articol care pentru unii este un moment de aducere aminte. Noi chiar așa am trăit și totul a fost ok. Nu am avut probleme, ne-am bucurat de copilărie, poate mai mult decât o fac cei care acum pornesc în viață.
N-am avut protecții, n-am avut nimic, și totuși am supraviețuit.
eu n`am vazut leagane de tabla (erau si sunt de lemn toate) si nici nu beam ovaz in loc de cafea. vechea dacie avea centuri de siguranta, cine dracu manca in “condiţii de igienă îngrozitoare”? exista romtelecom si atunci, toata lumea avea post fix.
mai avea un pic si scria ca sugea acadele cu azbest.
ori a trait in ghetou ori exagereaza de dragul de a scoate un text interesant.
@maddy – eu de tablă aveam leagănele, nu de lemn. Și toboganul la fel, o tablă din care mai lipseau bucăți…
Maddy, este vorba despre cei care erau adolescenti in anii ’70- ’80.
Leagane de tabla am prins si eu, desi sunt nascuta in ’87.
Si nu toata lumea avea telefon fix inainte de ’89.
Confirm veridicitatea locurilor de joaca cu leagane, cumpene si tobogane de metal, cu gauri formate de rugina in locurile esentiale, cum ar fi pe mijlocul lor :) adaug ca leaganele erau din cele care se puteau “da peste cap”. Erai eroul locului de joaca daca dupa ce te dadeai peste cap mai si sareai din el (bineinteles, de la inaltime cat mai mare). De mare succes mai erau si suporturile de batut covoare din fata blocului, faceam concurs – cine poate sta cel mai mult cu capul in jos tinandu-se doar cu picioarele. De centura de siguranta n-am auzit pana pe la 14 ani, si prima data in viata mea cand am stat in alt loc decat cel din dreapta a fost la 18 ani. Si nu e vorba de comunism, eu sunt nascuta in ’92. Am dantura si oasele intregi. Inclusiv craniul. Un pic de nostalgie simt dupa citirea articolului, uitasem de vremea in care stateam toata ziua cu usa descuiata si cine voia sa te vada intra direct in casa (facandu-si simtita prezenta in mod politicos, evident), fara a anunta in prealabil. Asa era si la vecini. Si ne bucuram tot timpul de vizite, care se prelungeau cu orele. Acum dam 20 de mesaje si 10 telefoane pana sa stabilim o intalnire care, din cauza ca suntem fiinte ocupate si obosite, nu dureaza mai mult de una doua ore.
Si da, aveam telefon fix, dar era folosit in general de parinti, si pentru conversatii oficiale sau cu oameni mai putin apropiati, nu pentru ca prietenii sa iti ceara voie sa vina la tine sa te vada.
Asa se mai trezesc unii (in cazul asta, unele) sa comenteze despre vremuri pe care nici nu le au trait si probabil doar au auzit de la altii. In 89 eu abia intram in clasa a-I-a la scoala, deci nu am prins acele vremuri dar nici nu le contest. De fel pe atunci se consuma Brifcor ca suc, stiu ca Pepsiul la sticla 0.25 era fenomen rar.
Si brifcorul era rar. TIn minte ca prima oara am baut la Piatra arsa, cand aveam vreo 8 ani si mi se parea cu 10 clase peste citronadele pe care le beam noi (luam de la ceainarie un praf din care iesea un suc cu gust oribil).
In rest, jucam fotbal toata ziua (batatorul de covoare era poarta de fotbal), ne uitam la sarbi/bulgari fara sa intelegem prea bine ce spun, mai citeam o carte, mai jucam un “nu te supara frate’ sau “piticot”, ne impuscam cu tubermane de pe santier iar iarna abia asteptam zapada sa ne putem da cu sanuita,
De mancat nu mai tin minte ce mancam, dar stiu ca intotdeauna era congelatorul plin, dar mancam pui destul de rar. Se gaseau insa destule legume si fructe prin piata cat sa ai ce sa mananci (mai putin banane,portocale si alte fructe exotice).
Dar n-am avut niciodata curiozitatea de a vedea ce se intampla daca bag un aparat electric in apa :)