Sari la conținut

Prețuri la medicamente și diferențele între farmacii

medicamente

Acum o lună am fost răcit, destul de rău aș spune. Am fost nevoit să iau câteva pastile și Dana m-a trimis să le iau de la Bella Donna, mi-a zis că acolo sunt cele mai mici prețuri. M-am dus, le-am luat iar apoi când m-am întors acasă am zis să fac un studiu, să văd care este cu adevărat cea mai ieftină farmacie din București.

Ulterior, ajuns acasă, am rugat prietenii pe facebook să-mi spună primul medicament care le vine în minte, nu le-am zis de ce, am vrut doar să am o listă de pastile pe care să fac acest studiu. Am primit o listă întreagă de pastile.

După ce-am avut lista respectivă am vorbit cu o amică care lucrează la o farmacie, să-mi aleagă din lista mea pastilele care au prețuri diferite în farmacii, la care farmaciile pot să-și pună un adaus comercial, pentru că nu la toate pastilele se poate pune un adaos și nu mă ajută deloc să am pe listă pastile cu un preț impus.

La final, împreună cu amica am stabilit niște medicamente clare, de un anumit dozaj, pastile care se află în mod normal în orice farmacie.

Am pornit cu 20 de medicamente, dar la final au rămas 18 la care am avut preț de la toate farmaciile (cele 2 care au dispărut din lista inițială nu se mai găseau deloc în anumite farmacii).

Toate prețurile de mai jos sunt adunate timp de o lună de zile, cu telefoane la fiecare farmacie, deci este posibil ca astăzi, ele să aibă prețuri modificate. De la fiecare farmacie am aflat 3-4 prețuri, deci faceți voi un calcul câte telefoane am dat.

Înainte de a da telefoane am solicitat prețurile medicamentelor pe facebook, catre paginile oficiale ale farmaciilor și am fost refuzat. Unii mi-au spus că prețurile sunt confidențiale, alții m-au trimis în cea mai apropiată farmacie ca să le aflu. Am preferat să nu bat tot Bucureștiul, să stau acasă, și să mă dau drept un client interesat de respectivele pastile.

Într-un final am reușit să adun datele de mai jos.

Medicament \ Farmacie Sensiblu Help Net Dona Bella Donna Catena Farmadex Tei Silva Farm
Total 499 513 373 383 426 364 304 338
Paracetamol x 20 cpr 5.81 3.92 1 2.5 2.4 2.5 2.2 2.5
Nurofen raceala si gripa x 24 cpr 31 32.59 26.52 29 26 26 17.5 22
Stodal sirop 24.5 28.6 15.74 14.5 16.5 15.5 12.5 15
Oscillococcinum 30 doze 98 110 85 75 97.5 77.5 63 75
Dicarbocalm x 30 tb 15 14.9 11 11 10.9 9 9 10
Parasinuns Penta x12 cpr 14.99 14 10 9.5 9.9 12 7 9
Triferment x 30 tb 12.5 13 7.5 8 7.9 7.8 6 7
Colebil x 20 drajeuri 11.5 13 7.5 8.5 8.3 7.8 6 7
Prostamol Uno x60 caps 89.99 92 71 80.5 68 66 68 67
Bixtonim clasic 8.99 11.5 8 7 9.5 5 4.5 5.5
Theraflu sinus 10 plicuri 27.99 30 21 22.5 29 21 15 14
Furazolidon 100 mg Arena* 20 cpr 19.5 18.72 13 13 13.3 15 12.5 15
Parasinus x20 cpr 9 9 7.3 9 7.9 8.5 6 6.5
Smecta 15.9 14.32 11.5 11.5 14.4 11.5 10 10.5
Aspirin plus C x10 tb 18 19 12 12 19.9 13 11.5 15
Alive 30+10 tb (Secom) 67 67.51 51 52 61.5 52 43.5 45
Tantum verde x 20 drajeuri 29 20.96 13.9 17.5 23.3 14 9.5 11.5

Dacă vă uitați la total-uri o să vedeți diferențe destul de mari de preț. De menționat totuși că prețurile de mai sus sunt prețuri fără un card de reducere. După cum știți majoritatea farmaciilor au un card de reducere pentru clienții fideli și prețurile cu card sunt mai mici. La unele produse sunt simțitor mai mici la altele există doar o reducere de câțiva lei.

Cum nu toată lumea are carduri de reducere la toate farmaciile am luat în vedere doar prețurile de raft fără nicio reducere.

Ocupându-mă de medicamentele de mai sus mi-am dat seama că anumite farmacii au renunțat în a mai afișa prețurile pe site. Știu cu siguranță că erau online, chiar am scris despre asta în 2008.

Mai sunt și acum cu prețuri online, dar mult mai puține și în general cele cu prețurile mici.

Ideea este să faceți și voi ceea ce am făcut eu când aveți nevoie de niște medicamente. Să vă uitați la mai multe farmacii, probabil din zona voastră și să alegeți din locurile în care este mai avantajos pentru voi. Ori vă faceți card-uri de fidelitate (și o să aveți o reducere) ori căutați farmacii mai avantajoase.

În urma acestei luni cu zeci de telefoane am ajuns la concluziile:

  1. În farmacii există oameni și oameni, unii sunt gata în orice moment să-ți acorde tot ajutorul iar unii sunt niște scârboși. Raportul este de undeva la 50% pentru ambele părți.
  2. Există farmaciști cu foarte mult bun simț care știu să-și satisfacă clienții, să le dea sfaturi ok, să le propună eventual medicamente mai ieftine, dar la fel de bune.
  3. Un singur farmacist mi-a spus că revine el cu un telefon după ce termină cu clientul ce-l avea la ghișeu să mă ajute și pe mine în solicitarea mea. Asta chiar la ora 22:00, oră la care programul respectivei farmacii se termina.
  4. Prețurile medicamentelor sunt confidențiale. Da, mi-a fost spus de mai multe ori să mă duc la farmacie că la telefonu nu pot să-mi dea prețul.
  5. Adaosurile practicate de farmacii sunt:
    • Mici – între 0-5%
    • Medii – între 20 – 40%
    • Mari – peste 40%
  6. Farmaciile primesc medicamente cu prețuri diferite de la furnizori, în funcție de cantitatea de pastile comandate, de vechimea relației dintre furnizor și beneficiar, etc
  7. Medicamentele sunt de două tipuri:
    • RX-uri – Sunt medicamentele care au impus prețul de către Casa de Asigurări de Sănătate și care în mod normal nu au voie să difere de la o farmacie la alta. În 95% din cazuri ele au același preț. Sunt totuși farmacii care își permit să scadă prețul sub prețul impus suportând ei diferența
    • OTC- uri – Medicamente cu prețul liber la care farmacia își poate pune orice adaos.
  8. Farmacia TeiFarmacia Silva Farm și Farmacia Farmadex sunt printre cele mai ieftine farmacii din București.
  9. Să fiți sănătoși și să nu fie cazul să ajungeți pe la farmacii ;)
Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
23 comentarii
  1. ama 16 Apr 2014 @ 16:16

    Pai cred ca toata lumea stie ca Farmacia Tei e cea mai ok la preturi. Pe timpul sarcinii a trebuit sa iau niste vitamine care la Help Net erau cu 15 lei mai scumpe decat la Tei. Asta in conditiile in care aveam si reducere prin cardul de fidelitate…

    Raspunde
  2. criserb 16 Apr 2014 @ 16:23

    @ama – Toată lumea știe (dar nici asta nu poate să fie 100% valabil), dar nu știe care poate să fie diferența între Tei și restul :) Cu ajutorul tabelului pe care l-am facut eu mi-am dat seama și care sunt diferențele și faptul că mai există și alte farmacii cu prețuri apropiate de cele de la Tei și na, nu toată lumea are drum pe la Tei.

    Raspunde
  3. Monica Daliu 16 Apr 2014 @ 16:49

    Toti cei cu copii cred ca au aflat de farmacia Tei, este cea mai ieftina, are de toate si poti da si comenzi online, valoarea trasportului e undeva in jur de 8 ron si chiar merita sa te aprovizionezi pentru o luna. Singurul dezavantaj este ca nu livreaza medicamente gen Nurofen, acestea pot fi ridicate doar de la sediul lor. Si le mai face concurenta farmacia Stejara, de la ei poti cumpara doar online! Sanatate tuturor!

    Raspunde
  4. Marius 16 Apr 2014 @ 16:51

    Alta smecherie pe care o fac farmaciile este sa iti ofere cea mai scumpa varianta de medicament pentru aceeasi substanta activa. Diferentele sunt uneori foarte mari. Faceti o cautare pentru orice medicament pe http://www.medicamentecompensate.ro sa va lamuriti.

    Raspunde
  5. criserb 16 Apr 2014 @ 23:29

    @Monica Daliu – Păi de ce doar cei cu copii? Farmacia din câte am văzut are două unități acolo, una cu produse pentru copii și una normală, ca orice altă farmacie.

    Raspunde
  6. Bianca 16 Apr 2014 @ 23:52

    Un articol bine documentat! Presupun ca raceala a fost destul de puternica si te-a tinut imobilizat suficient timp in casa (ai nevoie de rabdare si timp pentru un studiu corect documentat). Informatiile sunt utile si iti multumesc pentru ca le-ai impartasit si altora.
    Am o singura remerca: majoritatea lanturilor farmaceutice au adaosuri mai mari de 80%. Spun asta, raportandu-ma la tabelul de mai sus (mai precis la Farmacia Tei). Nu poti vinde un produs sub pretul de achizitie, astfel ca, iau in considerare ca si Farmacia Tei are un adaos care sa justifice cheltuielile firmei pentru comercializarea unui medicament (utilitati, salarii, taxe, etc.). Din pacate, adaosurile enorme ale Sensiblu, HelpNet si Dona sunt explicabile prin costurile de intretinere ale acestor giganti (raportat la ceilalti). Cardurile de fidelitate sunt cu o reducere de 5%, respectiv 15% la Sensiblu daca primesti un card de reducere de la un medic care-si ia si el un comision. Cu toate reducerile aferente, tot nu se justifica diferentele semnificative (uneori, chiar si de 100% la acelasi produs).
    Off topic, dar tot referitor la medicamente: au reusit sa scoata de pe piata Ibuprofenul de 400 mg (si in curand si pe cel de 200 mg), medicament al carui echivalent de 4 ori mai scump este Nurofen forte (aceleasi substante active, Ibuprofenul avand chiar mai multi aditivi cu rol de pansament gastric si actiune mai rapida datorita timpului mai scurt de metabolizare). Din pacate, eliminam ceea ce este ieftin si bun (in acest caz), lasand ce este scump si la fel de bun. Oricum, in farmacii, daca nu stiai de ibuprofen, ti se recomanda nurofen. Este evident motivul, nu?
    Felicitari pentru articol!

    Raspunde
  7. criserb 17 Apr 2014 @ 00:26

    @Bianca – Să știi că nu este chiar așa cu cardurile alea de reducere. Este adevărat că la unele medicamente ai reducere de 5%, dar mai sunt câte unele la care reducerea ajunge chiar la 50%. Eu spun ceea ce mi-au zis fetele la telefon, a fost un medicament, nu mai știu care că nu mi-am notat la care am rămas puțin șocat când mi-a zis că prețul cu reducere este cu 50% mai mic. Totuși nici atunci nu era mai mic ca la Tei, era cu 2-3 lei mai mare.

    În general reducerile sunt așa cum zici, mici, dar mai sunt și excepții și mie imi place să fiu corect.

    Cât despre Ibuprofen și diferența mare de preț dintre diverse medicamente poți să mai citești aici, am comparat la un moment dat Ibusinusul cu Nurofenul și a ieșit ditamai discuția.

    Raspunde
  8. andrei 17 Apr 2014 @ 08:29

    @Marius – Aceeasi substanta activa nu este acelasi lucru cu formula farmaceutica. Discutia este foarte ampla si include foarte multe studii( bioechivalente etc.)
    @ Bianca in conditiile in care unele generice primesc APP de la ANM si nu contin concentratia de substanta inscrisa pe cutie….permite-mi sa am mari indoieli asupra unui produs importat din India al carui pret este de 4,56 ron cutia cu 20 cpr pentru care se platesc costuri de productie, adaosuri( importator,distribuitor,farmacie) se adauga clawback si se presupune ca e o formula farmaceutica safe. Eu unul nu as face experimente pe mine sau cei dragi. Pe alta parte intr-adevar sunt diferente de pret intre farmacii, uneori nejustificat de mari, dar care au la baza diferite politici comerciale ale farmaciilor, diatribuitorilor etc.

    Raspunde
  9. Monica Daliu 17 Apr 2014 @ 12:23

    @criserb – Eu nu am aflat de ea pana nu am avut copii :D, probleme mari de sanatate nu am avut si nu prea conta de unde cumparam. Dar cand iti trebuie un vaccin pentru pitici care e mai ieftin cu aproape 200 de ron, atunci conteaza mult de tot sau toate acele lotiuni si cremite la care au preturi fara concurenta. Pediatra mi-a recomandat-o si asa am aflat de ea! :)

    Raspunde
  10. aeliryn 17 Apr 2014 @ 23:25

    laudabil efortul si curiozitatea. fara legatura cu asta, mi-a atras atentia urarea de la sfarsit – se leaga de o mentalitate pur romaneasca :) tratam, nu prevenim; mergem la farmacie sa cautam remediu. ba eu sper sa intrati in farmacie cat mai des. poate asa vom invata, ca natie, ca profilaxia este cea care poate intr-adevar sa eficientizeze bugetele si sa mai salveze ceva din sistemul de sanatate romanesc.

    Raspunde
  11. criserb 18 Apr 2014 @ 10:02

    @aeliryn – Mulțumesc! Totuși pe aia cu intratul preventiv în farmacii nu o înțeleg. Înțeleg să mergem la controale periodic pentru controale, dar de ce aș intra “preventiv” într-o farmacie?

    Raspunde
  12. simona 2 Mar 2015 @ 12:02

    Silva farm are preturi mai mici ca Tei. Verificati. silvafarm.ro

    Raspunde
  13. criserb 2 Mar 2015 @ 12:26

    @simona – Silva Farm avea exact prețurile pe care le poți vedea în tabelul de sus.

    Raspunde
  14. Pavel Cozma 28 May 2015 @ 20:44

    Am fost astazi 28.05.2015 la farmacia BELLADONNA din B-dul Unirii nr. 27 bloc 15 sector 4 Bucuresti (Metrou Piata Unirii 1) , sa cumpar INDAPAMIDUM-COMPRIMATE CU ELIBERARE PRELUNGITA -1,5MG . Farmacista MIHAELA BUCATARIU mi-a spus ca nu are acest medicament dar are TERTENSIF SR 1,5MG fara sa ma avertizeze ca este cel mai scump medicament din lista cu medicamente echivalente. (de aproximativ 400%) Desi reteta era compensata 90% , am platit pe doua cutii 16,30 lei.
    OCOLITI ACEASTA RETEA DE FARMACII BELLADONNA Sunt rau intentionati.

    Raspunde
  15. Dumitru 16 Sep 2015 @ 04:00

    @Pavel Cozma – Nici acum nu stii ca cu cat este mai scump cu atat este mai bun ?Tertensiful se simte cum iti ia tensiunea imediat , pe cand indapamidum-ul – ai de asteptat , ca daia e cu eliberare prelungita – si asa ca nici nu mai stii daca are macar efect !

    Raspunde
  16. Andreea 15 Oct 2015 @ 02:31

    Am ajuns la articol intrebandu-ma de ce naiba nu au gigantii farm preturile afisate pe online. Ca sa nu poti verifica la 7 farm ce diferente notabile sunt.
    Farmacia Tei este cea mai ieftina de pe piata. Am avut de facut o injectie in genunchi care costa la sensiblu 770, helpnet 840 si una dintre done 750 lei. Am cumparat o de la farmacia tei cu 410 lei. Medicam acela Kreon care are acea reclama enervanta cu domnule Pancreas – mi se spune Panky, se administreaza in cantitati industriale in stabilizarea si ameliorarea fibrozei chistice cu/fara pancreatita. Am un nepot care lua Kreon de 890 lei lunar de 3 ani de zile. Am intrebat la Farmacia Tei cat costa si am sunat o pe maica-sa sa vina sa faca provizii. Costa 210 lei pe luna. Sincer, mi se pare neinregula ca le este permis celor de la celelalte farmacii sa mentina un asemenea pret la un astfel de medicament.

    Raspunde
  17. Elvira Candrea 17 Dec 2015 @ 16:58

    @Andreea – nu au preturile afisate la medicamente si OTC-uri sau chiar deloc din cazua concurentei . Pai daca afiseaza Sexiblu ca are Aspenter cu 8 lei …hop si restul lanturilor se vor lua dupa ei si tot asa .

    Raspunde
  18. criserb 17 Dec 2015 @ 17:00

    @Elvira Candrea – Nici dacă suni nu prea vor să-ți spună prețul, eu am sunat la vreo 30-40 de farmacii pentru a face lista de mai sus.

    Raspunde
  19. Elvira Candrea 17 Dec 2015 @ 17:24

    @Andreea – “Sincer, mi se pare neinregula ca le este permis celor de la celelalte farmacii sa mentina un asemenea pret la un astfel de medicament” –
    de unde pana unde ? pretul lui Pankri nu este reglementat de Minister deci putem pune ce adaos vrem . Pana si la piata gasesti rosii cu preturi diferite deci este legal si corect .
    Treaba pacientului/clientului este sa se informeze :)

    Raspunde
  20. Elvira Candrea 17 Dec 2015 @ 17:26

    @criserb – hihihi stiu, ca nici noi nu spunem de teama concurentei desi avem site :) dar tot e bine ca le-ai obtinut. Pacientul / clientul trebuie sa devina inteligent, poate usor usor o sa apara o schimbare.

    Raspunde
  21. Elvira Candrea 17 Dec 2015 @ 17:30

    Am mai observat un fenomen. Noi suntem inconjurati de 10( cred ) farmacii de lant. Avem pacientii nostri care cumpara de 10 ani de la noi dar mai trag o cumparatura si la farmacia inimii si se intorc la noi revolati ca “Arsinel ” are preturi mai mari decat noi desi stiau asta, stiau ca numai la noi gasesc pretul x si degeaba . Eu asta nu-mi pot explica, daca tot esti un om cu venit/pensie evident mica si stii unde ti-e bine si stii ca dincolo iti trag aia teapa, de ce te mai duci ? :)))

    Raspunde
  22. Geo 26 Oct 2017 @ 10:27

    @Pavel Cozma – doamne, cat de multe informatii iti lipsesc.

    Raspunde
  23. ion racoveanu 17 Jan 2019 @ 15:02

    Dintre toate farmaciile cel mai mult ne fura Sensiblu. Feriti-va!

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)