Sari la conținut

Imi pare rau de cei cu credite in franci

francVorbeam cu un prieten, sa-i zicem Adrian despre creditul pe care l-a luat acum vreo 5 ani pentru a-si cumpara un apartament.

A luat omul le vremea respectiva o suma nu foarte mare, echivalentul a 28.000 euro dar in franci. Stiti, asa era moda la un moment dat si toata lumea lua credite in fraci.

Au trecut 5 ani de atunci iar acum, din cauza devalorizarii francului are de restituit la banca, daca vrea sa lichideze creditul, 35.000 euro. Cu 7.000 de euro mai mult decat a luat initial.

In plus, in toti acesti 5 ani, Adrian a platit rate de minim 900 lei pe luna, minim, pentru ca acum a ajuns sa plateasca 1200 lei. Facand un calcul, a restituit bancii 900 lei x 60 luni = 54.000 lei. Daca ii transformam in euro, ca in euro am inceput sa vorbim, ajungem la o suma de 12.300 euro.

In concluzie, prietenul si-a luat un apartament care acum nu mai valoreaza nici pe departe cat valora acum 5 ani si a pierdut 19.300 euro (12.300 + 7.000).

Chiar mi se rupe sufletul de cei care au luat credite in franci. In momentul de fata nici nu stiu daca au o solutie, ce pot sa faca? Daca vand ceea ce au luat acum 5 ani, nu-si mai acopera nici pe departe creditul luat initial. Daca nu vand, francul o sa creasca in continuare si pierderea o as fie mai mare.

Care ar fi solutia?

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
13 comentarii
  1. Pitikut 19 Mar 2012 @ 20:57

    Franci in text nu fraci :P

    Raspunde
  2. Pitikut 19 Mar 2012 @ 21:00

    Am si eu o verisoara care prin 2008 tot asa si-a luat un credit in franci pe 30 de ani, echivalentul a 70.000 de euro.Prima juma de an nu platea nimic, a doua jumatate o suma de x.Si din al doilea an plateau bine.Dar a venti criza, ea a ramas gravida si fara loc de munca, el a ramas in somaj si le ajunsese rata undeva la 1800 lei.Au pierdut la toata treaba asta vreo 10.000 de euro plus apartamentul.S-au dus la banca si le-a dat cheile apartamentului.Acum lui banca ii opreste 30% din slariu x ani ca sa acopere diferenta.

    Raspunde
  3. Alina 19 Mar 2012 @ 21:06

    Francul nu s-a devalorizat, s-a intarit.

    Raspunde
  4. criserb 19 Mar 2012 @ 21:12

    @Alina – ai dreptate, m-am exprimat eu aiurea.

    Raspunde
  5. cristi 19 Mar 2012 @ 21:31

    asa se intampla daca faci ce “e la moda” … :P pe de alta parte, ce sa zic… nasol …

    Raspunde
  6. octavian 19 Mar 2012 @ 22:11

    vezi ca EURo a atins maximul istoric – nasol!

    Raspunde
  7. Ghiocel07 19 Mar 2012 @ 22:18

    Solutia era atunci, nu acum. Uneori este bine sa asculti si sfatul unui specialist, chiar daca nu este pe placul tau.

    Raspunde
  8. dan28 19 Mar 2012 @ 23:46

    Cum poti sa iei un credit in orice valuta daca veniturile tale nu sunt raportate la aceea valuta, e simplu ai venit 500 euro luna ai rata 200 e ok.
    Trebuie sa isi faca un calcul pierde apartamentul si ratele sau plateste in continuare .

    Raspunde
  9. cristi 20 Mar 2012 @ 00:03

    un credit pe foarte multi ani vine cu o multime de riscuri la pachet, cand il angajezi iti permiti sa platesti rata, pentru ca ai veniturile de zece ori mai mari, apoi.. vine criza, veniturile scad, pretul valutei creste, poti sa ramai chiar fara job… poti sa te accidentezi cand cobori din lift sa sa te paraseasca sotia pt. ca te prinde cu amanta.. nah.. multe se pot intampla… nu cred ca exista o solutie magica care sa te protejeze de riscuri cum nu cred nici ca prietenul tau a fost primul sau ultimul care a pierdut sau pierde bani…

    intrebarea ta totusi ramane iar noi nu am facut decat sa deviem de la subiect… ce poate sa faca acum!? solutii nu pareri… :)

    Raspunde
  10. criserb 20 Mar 2012 @ 00:58

    @dan28 – nu e vorba ca nu isi poate permite, isi permite, dar totusi pierde foarte mult…

    Raspunde
  11. Crox 20 Mar 2012 @ 02:54

    Si daca in 2012/2013 Francul elvetian sufera o deprecierea accelerata ca urmare a aprecierii unor mase monetare exotice in conjunctie cu mentinerea monedei nationale la un curs favorabil si cu revenirea economiei Euro pe crestere si respectivul ar mai avea de platit atunci echivalentul a 20.000 de EURO? Eu zic ca e asa cum spunea marele maestru Zen: “Vom vedea”.
    Chiar nu trebuie sa-ti para rau, s-au expus unui risc arhicunoscut si consecintele trebuie sa fi fost asumate. E intr-adevar trist ce li se intampla acestor oameni, dar parerile de rau fata de situatia curenta sunt un lux pe care numai ei si-l pot permite.

    Raspunde
  12. sorin 21 Mar 2012 @ 02:59

    Nu cred ca exista o solutie. Poate doar achitarea creditului integral prin proces de refinantare si prin luarea unui alt credit in lei sau EUR. Poate asa mai castiga ceva banuti, poate si o alta rata ceva mai mica…

    Legat de ceea ce au facut, mi se pare o prostie. Un profesor universitar mi-a dat un sfat – nu lua credite in alta moneda fata de cea de baza in tara respectiva – la noi in lei.

    Raspunde
  13. gaboss 24 Mar 2012 @ 02:22

    Cred ca sfatul cu refinantarea e poate cel mai bun, dar vreau sa arat o mica problema a calcului cu “pierderile”. Tu ai trecut la pierderi suma platita pana acum. Nu e chiar asa.
    Multa lume cand ia credite uita un fapt esential. Orice credit are doua componente: dobanda si principalul. Iar dobanda la 20-30 de ani nu e de neglijat, desi pare mica cand vezi ceva de genul 7% pe an. Anii se aduna, la fel si dobanda.
    Apartamentul a costat echivalentul a 28.000 de euro si asta a fost suma imprumutata de la banca – principalul. La el se adauga dobanda. Si banca isi ia o masura de siguranta (morala sau nu asta e alta discutie) – in primii ani de rambursare a creditului, rata cuprinde intr-o proportie mare dobanda si mai putin principal. De aici rezulta surprinderea multora cand incearca sa achite in avans un credit si afla ca au de platit mai mult decat au imprumutat desi ratele achitate dau sume deloc de neglijat.
    Si eu am vrut sa-mi iau un credit de casa prin 2006-2007. M-am dus la mai multe banci, am cerut simulari si desfasuratoare de rambursare, moment in care m-am calmat urgent. Ratele erau mari, iar venitul meu, dupa cum s-a dovedit doar 3 ani mai tarziu, nu putea ramane batut in cuie 30 de ani. Cel mai mult a cantarit, recunosc, cifra trecuta in dreptul sumei totale pe care urma sa o rambursez: principalul + dobanda. Nu-i judec pe cei care au luat credite, le inteleg perfect dorinta de a avea casa lor si multora le admir curajul de a face acest pas. Dincolo de aspectele economice (pe care nu strica, totusi, sa le cunoastem sau sa vorbim cu cineva care ne poate lamuri), e o decizie profund personala, pe care o respect ca atare.

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)