Sari la conținut

Pentru Greenfield se bagă primăria, dar pentru Domnești nu?

Poate n-ați auzit, cei din nordul Bucureștiului nu mai pot să iasă din cartierul lor rezidențial, Greenfield, decât pe un singur drum după ce dezvoltatorul a pierdut un proces cu statul cu privire la un drum forestier pe care locuitorii îl foloseau până acum. De 10 ani.

Adică drumul este al statului și locuitorii cartierului l-au folosit pentru a ajunge în oraș.

Acum însă, în urma procesului pierdut, se pare că nu mai pot să-l folosească și tre’ să meargă pe un singur drum spre oraș. Chestia asta le îngreunează accesul și îi fac pe oameni să piardă vreo 40 de minute în plus, zilnic.

Bun. Cică în urma “scandalului” se bagă primăria pentru a rezolva problema.

Peste două zile, Primăria Capitalei a convocat o şedinţă la care a invitat toate părţile implicate că să găsească o soluţie.

Toate bune și frumoase.

Întrebarea mea este de ce nu se bagă primăria să rezolve și problema celor din Domnești
, care stau la fel de mult timp să iasă din zona? Adică acolo există și proiecte, proiecte făcute de primărie, și nu se întâmplă nimic de zeci de ani, doar promisiuni.

Eh, și totuși primăria se bagă într-o problemă în care nu prea are nicio treabă, înțeleg că un dezvoltator le-a promis unor oameni că o să le facă un drum, prin alt loc, pe unde are teren, dar acum cică nu mai are bani.

So, cum stă treaba, unde sunt drepturile egale pentru toți cetățenii?

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
12 comentarii
  1. Bogdan 21 Feb 2017 @ 15:18

    poate pt ca Greenfild e in S1.. si e logic sa se implice , daca poate, primaria sectorului 1..iar domnestiul e in ilfov, si ar trebui sa fie principala grija a primariei din Domnesti sa rezovle cu accesul locuitorul din Domnesti catre Bucuresti

    Raspunde
  2. criserb 21 Feb 2017 @ 15:32

    @Bogdan – păi și prelungirea Ghencea unde este? Nu în București?

    Raspunde
  3. Boris 21 Feb 2017 @ 19:06

    @criserb – si ce treaba are Prelungirea Ghencea? Da, acolo e ingustat drumul dar aia de stau in Domnesti in Prelungirea Ghencea platesc impozitele? Sa le apere drepturile primaria unde platesc impozitele.

    Raspunde
  4. Unu 21 Feb 2017 @ 22:41

    De ce? Pentru ca in Greenfield stau toti smecherii din industria muzicala, precum si multi business-mani de carton, care au facut bani prin industrii nu prea transparente.
    Greenfield e o comunitate destul de inchisa, pentru cei ce cunosc.

    Raspunde
  5. Mkn 22 Feb 2017 @ 10:37

    Sunt multe neajunsuri in tot Bucurestiul, dar rezolvarea problemei din Greenfield le sta la indemana doar prin trecerea unei portiuni de 300m in subordinea primariei.

    Dar, hei, de ce sa faca la aia din Nord si noua nu? Mai bine nimic nicaieri. Felicitari dle. Serb pentru perspicacitate!

    Raspunde
  6. criserb 22 Feb 2017 @ 10:54

    @Boris – are treabă, pentru că zona aia ține și de Prelungirea Ghencea care e București. Nu pot să facă doar cei din Domnești fără cei din București.

    @Mkn – “Dar, hei, de ce sa faca la aia din Nord si noua nu?” greșești, nu stau acolo, nu mă interesează zona. Făceam doar o comparație. O aglomerație mai mare ca în Greenfield, aglomerație de peste 10 ani nu este rezolvată și în Greenfield se bagă primăria după o săptămână de la apariția problemei.

    Raspunde
  7. criserb 22 Feb 2017 @ 10:55

    @Unu – nu cred că este o comunitate închisă, am prieteni care stau pe acolo și niciunul nu e vreun mare baștan. Ah, că sunt și din ăia de care zici tu, posibil, dar nu e o comunitate închisă. Poți să te muți și tu acolo dacă vrei :P

    Raspunde
  8. Bogdan 22 Feb 2017 @ 16:34

    @criserb – Pai e vorba in special de accesul locuitorilor din Domnesti , IF catre bucuresti, peste centura. De aia zic sa se preocupe primaria Domnesti pt bunastarea locuitorilor ei… eventual in colaborare cu primaria mun Bucuresti.
    Cand incaseaza impzoite de la locuitorii atator complexe rezidentiale…e bine

    Raspunde
  9. criserb 22 Feb 2017 @ 16:58

    @Bogdan – Dar pentru cei din Cartierul Latin, tot prelungirea Ghencea, de ce nu face Bucureștiul nimic, ăla nu e în București, nu în București plătesc impozite? Tot pe același drum

    Raspunde
  10. ovidiu 26 Feb 2017 @ 19:48

    @criserb – platiti impozit la primăria Bragadiru ,proiectele sunt desfasurate de primăria Capitalei si vor fi începute doar când bugetul primăriei va avea banii de începerea proiectului , noul buget pe 2017 nu se prevede un fond de invesitii sau exprropieri .
    Locuiesc în Cartierul Latin si cunosc îndeaproape situatia în 2018 sper să avem vesti bune în prelungire ?

    Raspunde
  11. criserb 27 Feb 2017 @ 10:17

    @ovidiu – pe mine nu mă interesează în mod direct zona, mă interesează doar tangențial, adică să văd și eu că se fac progrese în zona de sud, că se mișcă ceva.

    Am văzut și eu că nu mai sunt bani alocați pentru anu’ ăsta, dar am văzut că nici în viitorul prea apropiat se pare că nu o să fie :( Nu mai găsesc acum linkul unde am văzut, dar revin în caz că dau de el.

    Raspunde
  12. Nautilus 27 Feb 2017 @ 11:59

    De vreo 12 ani, intersecțiile Domnești-Prelungirea Ghencea și Hornbach-Kika (sub podul de la A1) sunt 2 belele pentru tot traficul. Adică autoturism + autoutilitară + camion + TIR.

    Porțiunea de câmp dintre CET Vest și centură putea fi foarte ușor asfaltată, cu costuri minore. Nu sunt proprietăți de expropriat, clădiri de dărâmat, terenul e plat ca o masă de biliard.

    Adică nu sunt becali care să fie expropriați la preț de lux, nu sunt lucrări complicate la care să se fure câteva milioane.

    În schimb, ori de câte ori comentează cineva despre asta, i se răspunde: mașinile desființate, lumea să nu se mute la Prelungirea Ghencea, terenurile să nu se speculeze, circulația interzisă, numere pare și impare, automobilist, bemveu pe Bulgaria, poluare, retard.

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)