Sari la conținut

Atunci când ai curent trifazic

Ieri seara eram și eu în magazie, stăteam la căldură și o gură de vin când dintr-o dată… s-a oprit și căldura și lumina. Vinul a rămas, dar pe frig nu aveam nicio plăcere :)

M-am dus în casă, acolo era lumină. Ciudat.

M-am uitat la siguranțe, toate ok, niciuna sărită.

Am ieșit iar din casă, era clar că un circuit, cel spre curte avea o problemă. M-am uitat pe acolo să văd dacă a curs apă în vreo priză, cu toate că nu avea cum. Dar na, dacă altă explicație nu aveam, am căutat puțin.

Și iar m-am dus în casă, și iar am ieșit în curte.

Totul părea ok, toate siguranțele la locul lor, dar nu aveam curent afară.

În cele din urmă mi-a trecut prin cap că poate e căzută doar o fază. Mai auzisem de d’astea de la prietenul Cătălin.

M-am dus la centrală, știam că ea folosește toate fazele, că d’aia în zice tirfazică.

Nu mergea.

Atunci mi-am dat seama că a căzut o fază.

Restul erau ok, aveam lumină, aveam TV, aveam de toate, doar curent în magazie nu aveam și centrala ce nu mergea.

Am sunat la ENEL (care apropo, au o mizerie de reclamă în loc de prima pagină de care scapi foarte greu), m-au notat și au trimis un echipaj.

Nu a durat mult, vreo 15 min, hai 20.

Au venit, s-au suit pe stâlp, au văzut despre ce e vorba și au reparat. Se pare că niște legături se slăbiseră de la fluctuațiile de temperatura și timp.

În timp ce erau pe stâlp, să rezolve problema, le-a sunat telefonul și au fost anunțați că a isbucnit un incendiu la o casă, undeva spre prelungirea Ghencea.

Au terminat pe fugă lucrarea la noi și au plecat repede.

Mno, cam asta a fost povestea serii de ieri, în poveste în care se face că aveam curent, dar nu peste tot.

Până acum n-am mai pățit d’astea, ori aveam ori nu aveam, dar fără o fază n-am mai rămas.

În caz că o să pățiți din astea, să știți de la ce vi se trage, să nu vă mirați ca mine, că nu știți de unde e problema :P

Ah și o curiozitate, poate mă lămuriți, vecinul, ce nu avea nici el curent pe toate fazele, pentru că anumite chestii din casă nu-i mergeau, avea totuși curent la centrală și lui îi mergea, cu toate că și el are o centrală trifazică. Aveți voi vreo explicație pentru asta?

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
7 comentarii
  1. munteanvali 17 Feb 2017 @ 11:51

    Sunt centrale pe curent la care rezistentele sunt pe 220

    Raspunde
  2. criserb 17 Feb 2017 @ 11:53

    @munteanvali – nu înțeleg. Adică ea este trifazică și rezistențele pe 220. Adică tu-mi spui că funcționau o parte din rezistențe (probabil sunt 2-3) și o parte nu?

    Raspunde
  3. munteanvali 17 Feb 2017 @ 16:47

    @criserb – exact.Pe treapta 1 functioneaza o faza pe 2 a doua faza….Un client exact asa are la cabana.Data viitoare daca pica curentul si e afectata centrala incearca sa cuplezi alta treapta si s-ar putea sa ai surpriza sa mearga

    Raspunde
  4. alex 17 Feb 2017 @ 20:24

    Nu domnilor, centrala nu a mai functionat pentru ca a picat exact faza care se ocupa de automatizare, la vecinul care functiona in continuare, automatizarea era pe cealalta faza iar centrala functiona fara orezistenta/baterie de rezistente. Fazele sunt notate cu R S T, daca pica R si la tine automatizarea este legata pe S sau T atunci ai noroc si te vei putea incalzi in regim de avarie. La 220V ce avem majoritatea in case este doar o faza si atunci ai ghinion daca pica faza pe care esti legat. La motoarele trifazate este si mai grav daca pica o faza si nu au protectie termica, acestea se ard in celel mai multe cazuri. O seara buna si spor!

    Raspunde
  5. Costi 17 Feb 2017 @ 21:11

    O retea trifazata are tensiunea dintre faze 400V (se numeste tensiune de linie) si tensiunea dintre o faza si nul 230 V.(se numeste tensiunea de faza)
    O centrala are sa zicem 3 rezistente a cate 2000 W fiecare (ipotetic pentru exemplificare). Ca sa ai consumul echilibrat conectezi partea de comanda a centralei + o rezistenta pe o faza, a doua rezistanta pe o a doua faza si a treia rezistenta pe ultima faza.
    daca pica faza cu partea de comanda se opreste toata centrala, daca pica a doua sau a treia raman celelalte rezistente in fuctiune.

    Desi ai ”curent trifazat” consumatorii din casa sunt impartiti pe cate o faza, dar legati monofazat la 230 V adica intre o faza si nul.

    Marea problema e daca se intrerupe nulul la transformator, atunci tensiune de 400V se imparte intre 2 faze, adica intre casa ta si a vecinului, in functie de consum, adica daca tu poti sa ai intre 0 si 400V. Asa se prajesc electrocasnicele la cate un bloc intreg (vezi la stiri).
    Pentru problema asta exista protectii la supratensiune mai ieftine sau mai scumpe.

    Raspunde
  6. Costi 17 Feb 2017 @ 21:21

    @alex – Ai explicat mai scurt si mai clar. Am uitat sa botez fazele cu R, S si T.

    Raspunde
  7. munteanvali 19 Feb 2017 @ 18:28

    Încearcă sa Îți faci un prelungitor trifazat unde doua faze sunt inversate și când cade curentul dacă nu îți merge centrala poți sa îl folosesti

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)