Sari la conținut

Tag: Fumat

E bună și legea asta anti-fumat în spații publice

Chiar e bună legea, pe bune. Spuneam astăzi pe facebook o frază, în momentul în care am auzit și eu de noua lege și pot să vă spun că prietenii mei îmi dau dreptate, într-un număr destul de mare. Bă, nu-i rău cu legea asta antifumat, o să ne vizităm mai des și berea e…

M-a văzut mama pe facebook fumând și m-a bătut

Eu am fost dintre cei norocoși, dintre cei care le-au spus părinților din prima că fumează și nu am avut probleme cu ascunsul, dar am avut mulți prieteni care se ascundeau și făceau asta fumând prin tot felul de locui în care părinții nu prea aveau access. Ei bine, de dimineața în timp ce-mi savuram…

Legea care interzice fumatul în spațiul public a trecut de senat

Se pare că legea a trecut de senat și ea spune că  se interzice complet fumatul în spaţiul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, ale instituţiilor şi unităţilor de învăţământ, precum şi în unităţile sanitare de stat şi private. Senatorii au decis, pe 10 martie, să păstreze proiectul fără amendamente, în sensul interzicerii totale…

Dragi fumători

[Guestpost] Dragi fumători, Va rog mult, când vă aflați în deplasare și vă arde să ardeți o țigară, opriți-vă, dați-vă deoparte și fumași liniștiși, și lăsați-ne pe noi, nefumătorii, să respiram aer (cât de cât mai) curat. Nu de puține ori, în drum între job și metrou, am întâlnit fumători care foarte nepăsători poluează aerul…

Cum vine asta?

Poate imi explicati si mie cum vine asta “Fumezi sanatos”? Nu ar trebui oare interzise si amendate firmele care mint in halul asta? Nu de alta, dar mai sunt unii care chiar cred tot ce vad scris pe undeva…

As vrea sa zic ca am fumat ultima tigara

De ceva vreme vreau sa ma las. Ma tot gandesc la asta din ce in ce mai mult. M-am saturat sa arunc banii pe tigari, as vrea sa fac altceva cu ei. La un calcul simplu fumam (eu cu Dana) cam 1000 lei pe luna. Un pachet pe zi de persoana + mai mult atunci…