Sari la conținut

Anticonceptionalele si fumatul

O stire m-a facut pana la urma sa abordez acest subiect, chiar daca sunteti plictisite de aceasta tema, si nu credeti in tot ce spune medicul. Am primit acordul lui Cristi sa scriu acest post, pe langa acela in care va raspund zilnic cu incurcarea anticonceptionalelor.

S-a intamplat, si la noi in tara,si la altii. La 21 de ani sa mori, pentru ca iei anticonceptionale si fumezi. In sine,fiecare ne zicem: “nu mi se poate intampla chiar mie, eu sunt sanatoasa tun, apoi sunt atatea care o fac”…. nu e asa.

Tromboza e o boala grava, se formeaza un cheag de sange si blocheaza vasul. Pe prospect scrie, ca dupa 35 de ani,sa nu mai fumezi in timp ce iei pastilutele, si sa intrerupem imediat administarea daca observam orice semn posibil de tromboza. Cine stie aceste semne? Eu nu stiam nici de boala asta,pana sa invat in facultate. Nu citim prospectul la anticonceptionale, avem impresia ca stim totul despre ele. Stim ca fumatul dauneaza, si combinat cu aceste pastilute face si mai rau, dar nu tinem cont de asta.

Fumatul te ucide incet si sigur…peste ani, de aceea multi nu dau importanta acestor campanii anti-fumat. Dar tigarea impreuna cu anticonceptionalele, te poate ucide acum,imediat. Nu peste ani, nu atunci cand nepotii tai se casatoresc, ci acum cand copilul tau poate face primii pasi, sau acum cand esti in pregatiri pentru nunta…nunta ta! Multe femei au inceput sa inteleaga acest mesaj, si renunta la anticonceptionale. Colege de facultate cu mine, folosesc alta metoda de contraceptie, poate e mai usor decat sa renunti la fumat. Nu stiu, va las pe voi sa-mi spuneti ce e de facut. Dragelor care fumati, si folositi aceasta metoda de contraceptie, cum gestionam aceasta grava problema?

O mica parte din problemele care ar trebui luate in seama cand folositi anticonceptionale: “- daca aveti sau ati avut vreodata o tulburare care sa afecteze circulatia sangelui. In special, aceste tulburari se refera la tromboze. Tromboza inseamna formarea unui cheag de sange. Acesta poate sa apara in vasele de sange ale picioarelor (tromboza venoasa profunda), plamanilor ( embolie pulmonara), ale inimii (infarct miocardic), creierului (accident vascular cerebral ) sau in alte parti ale corpului; daca aveti sau ati avut vreodata un prim semn de infarct miocardic (cum este angina pectorala sau durere in piept) sau de accident vascular cerebral (cum este atacul ischemic tranzitor sau accidentul vascular cerebral usor reversibil);
– daca aveti diabet zaharat cu modificari vasculare;
– daca aveti icter (colorarea galbena a pielii ) sau boli hepatice severe;
– daca aveti sau ati avut cancer la san sau cancer al organelor genitale;
– daca aveti sau ati avut o tumora benigna sau maligna a ficatului;
– daca aveti sanngerari vaginale inexplicabile;
– daca sunteti sau credeti ca puteti fi insarcinata;”

UPDATE: Ceea ce va povesteste Cami mai sus este cat se poate de real, din pacate multi nu cred ca ni se poate intampla “tocmai noua” asa ca am sa prezint mai jos o poveste cat se poata de reala, nascuta mai jos din comentariile unei cititoare.

prietena mea de 24 de ani in urma unui tratament cu anticonceptionale de 6 luni si fumatoare(4-5 tigari pe zi)..fara simptome si din senin a intrat in coma de gradul4, tromboza, cheag de sange pe creier…si apoi moarte cerebrala!…. :( :( :(..si nu mai este nimik de facut, doar niste aparate o tin in viata…..

A murit prietena mea ieri….a lasat in urma oameni indurerati:(!!!
A fost tromboza cerebrala: circulatia proasta a sangelui, anticonceptionale plus tigari!!!!!!
Nu mai luati anticonceptionale fara sa va faceti analize, iar cea mai importanta analiza:timpii de coagulare a sangelui, este o analiza de sange, care poate fi letala daca gandesti asa..:”nu mi se intampla mie”!!!!!
Nu mai acceptati sa luati anticonceptionale fara analize, doar pe considerentul:” astea is cele mai slabe si ti se potrivesc”:(

Incercati sa invatati din experienta altora, nu va jucati cu viata…

Daca prietena ta stii ca ia anticonceptionale si fumeaza, fa-i un bine, da-i sa citeasca acest post…

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
146 comentarii
  1. Oana 26 Sep 2008 @ 22:13

    Ma bucur ca s-a scris acest post azi, cand eu fac 2 luni de cand nu mai fumez. Anticonceptionale inca iau, si cel mai probabil voi mai lua ceva timp de acum incolo, insa pot spune ca am inceput sa ma simt mult mai bine chiar de la 2 zile dupa ce nu am mai pus tigara in gura.

    Raspunde
  2. Cami 26 Sep 2008 @ 22:30

    Felicitari Oana…si eu sunt de parere ca e mai bine sa renunti la tigari,decat la pastilute… Se mai preconizeaza ca anticonceptionalele te fereste de cancerul mamar..tigarile la ce te ajuta? Sa mori mai devreme :)

    Raspunde
  3. Ghiocel07 26 Sep 2008 @ 23:37

    Oare de ce trebuie sa incercam totul pe pielea noastra, pana si boala ? Oare de ce trebuie sa dam si noi cu capul, nu e deajuns ca au dat altii ? Oare de ce luam hotararea de a ne lasa de tutun sau alcool cand este prea tarziu ? Oare de nu suntem in stare sa prevenim in loc sa tratam ? Intrebari la care nu s-a raspuns si nici nu cred ca se va raspunde.

    Raspunde
  4. octavian 27 Sep 2008 @ 00:26

    Ce-mi place postul asta, merci Cami ;)

    frica… frica…

    ps: Nu are cum sa vi se intample voua, cititoarelor acestui blog, care luati anticonceptionale si fumati =))

    Raspunde
  5. sip 27 Sep 2008 @ 08:32

    Ma bucur ca acest post dovedeste ca “cineva ” se maturizeaza . Dar oare sunt suficiente vorbele, n-ar trebuii trecut la fapte ???

    Raspunde
  6. criserb 27 Sep 2008 @ 08:42

    @Cami – Care ar fi simptomele trombozei? Cum isi da cineva seama ca ar putea avea asa ceva?

    Raspunde
  7. Cami 27 Sep 2008 @ 17:00

    Buna intrebare. Cateva semne de tromboza:
    -dificultati de respiratie, tuse neobijnuita, durere in piept care poate ajunge in bratul stang, ameteli si lesin, durere in abdomen, durere de cap neobijnuita si prelungita fara o cauza anume, umflarea picioarelor si durerea acestora, edeme la nivelul picioarelor. Orice problema de sanatate trebuie tratata cu seriozitate, mai ales cand sunteti sub tratament medicamentos.

    Raspunde
  8. Zaply 28 Sep 2008 @ 16:21

    Multumim de informatii. Intr-adevar sunt foarte multe femei care trateaza anticonceptionalele cu o superficialitate incredibila. Lasa draga, e cel mai bine asa pentru amandoi. Si mama a luat 20 de ani… Se duc o data la medic si apoi si le cumpara singure fara sa mai consulte pe nimeni, niciodata. Ar fi bine daca lucruri ca cele mentionate de tine aici ne-ar da mai mult de gandit.

    Raspunde
  9. andreea 16 Oct 2008 @ 12:29

    Am si eu o intrebare exista si riscu ca fumatul sa reduca gradul de protectie la anticonceptioanle?:-? Sau nu sunt anticonceptionale care sa la poti lua fiind si fumator?

    Raspunde
  10. Cami 16 Oct 2008 @ 19:46

    Nici un cercetator nu e atat de nebun incat sa inventeze un anticonceptional, special pentru fumatoare. Ar fii si pentru cele care nu fumeaza…tigarea complica o boala, care ar putea survenii si daca nu fumezi.Procentul creste fffoarte mult la fumatori.
    Fumatul nu reduce efectul anticonceptionalului, doar ca nu e o combinatie fericita..poate fii chiar una letala.
    Ma uimeste cum acuzati un medic, cand moare o femeie tanara…dar nu va acuzati cand va omorati singure?

    Raspunde
  11. LOREDANA 21 Oct 2008 @ 14:52

    FELICITARI PENTRU INFORMATII.AM 25 ANI SI NU AM FUMAT NICIODATA DAR INCERC SA-L DETERMIN PE SOTUL MEU SA RENUNTE, FUMEAZA DE 10 ANI. CUM AS PUTEA?:-?

    Raspunde
  12. criserb 21 Oct 2008 @ 15:27

    @loredana – Din pacate nu cred ca ai putea, sau cel putin nu tu. Si nici sa-l stresezi spunandu-i sa nu fumeze, ca-i face rau, sau mai stiu eu ce nu e bine. Asta ti-o zic din proprie experienta :)

    Treaba cu lasatul de fumat trebuie sa vina de la el, sa vrea el sa se lase si tu atunci sa-l ajuti, sa-l sustii… dar sa-l “manipulezi” sa se lase… nu stiu daca ai cum.

    E doar parerea mea, sigur, acum sa vedem ce zice doctoritza blogului :P

    Raspunde
  13. LOREDANA 21 Oct 2008 @ 15:41

    FEMEILE ,,MANIPULEAZA,, INTOTDEAUNA BARBATII=))

    Raspunde
  14. criserb 21 Oct 2008 @ 16:41

    Stiu si asta, dar sa nu devina agasant, ca nu o sa mai ai ce manipula :P

    Raspunde
  15. Cami 21 Oct 2008 @ 23:38

    Lori are dreptate, putem controla multe,din pacate nu neaparat si tigarile. Primul pas, e ca el sa se convinga de ideea ca aceste tigari nu sunt bune. Normal ca domnu Serb sare in ajutorul tau, deoarece el fumeaza si nu da semne ca intelege riscurile..
    O sa-ti fie foarte greu sa faci tu ceva in sensul asta, noi medicii suntem putini depasiti de sitatie, deoarece fumatorul se supara mai intai pe noi, si nu mai avem timp sa ajungem la un rezultat concret.
    Apoi, sa se supere pe mine cine o vrea in momentul asta, dar: fumati,ca asa avem si noi medicii de munca, sunt spitalele pline de inconstienti. Si asa planeta e cam aglomerata, chiar ar trebuii sa mai dati si voi ortu’ popii pe la 50 de ani…si tot asa..Aproape ca nu vad diferenta intre EMO si fumatori….

    Raspunde
  16. Cami 21 Oct 2008 @ 23:41

    Apropo Serb: “ca nu o sa mai ai ce manipula “…….pai daca il pierde pentru treaba asta, nu pierde nimic.. Isi castiga linistea peste ani, nu ramane vaduva la 49…
    Mi se pare aberant, sa ni se faca frica de tigari… asta ne mai lipsea.

    Raspunde
  17. Lety 15 Dec 2008 @ 01:08

    Am o intrebare. Daca fumez deja… si vreau sa iau pastile.. pot sa ma las de fumat si sa incep sa iau pastile? Sau..deja nu se mai poate. Nu fumez foarte mult (nu am ajuns la un pachet pe zi) si nu fumez de mult timp (cateva luni)… pot sa ma las de fumat si sa incep sa iau anticonceptionale?

    Raspunde
  18. Cami 15 Dec 2008 @ 15:05

    Lety: DA !! te poti lasa acum de fumat, si poti incepe pastilutele. Dar nu face compromisuri, sa fumezi o tigara la o luna, sau cateva pe saptamana, ca e tot aia daca ai fuma un pachet pe zi. Cand incepi antibebe, e bine sa te lasi de tot.

    Raspunde
  19. Lety 15 Dec 2008 @ 19:56

    Da, am inteles… :P Aia era ideea…ca daca vreau sa iau pastile, sa pot sa ma las de fumat si sa nu fie probleme… Merci mult!

    Raspunde
  20. peserin 1 Jan 2009 @ 17:33

    prietena mea de 24 de ani in urma unui tratament cu anticonceptionale de 6 luni si fumatoare(4-5 tigari pe zi)..fara simptome si din senin a intrat in coma de gradul4, tromboza, cheag de sange pe creier…si apoi moarte cerebrala!…. :( :( :(..si nu mai este nimik de facut, doar niste aparate o tin in viata…..

    Raspunde
  21. peserin 1 Jan 2009 @ 17:35

    nu inteleg de ce a aparatul semnul de zambet ca eu l-am pus pe cel trist:(

    Raspunde
  22. criserb 1 Jan 2009 @ 19:20

    gata, am corectat eu.

    Imi pare rau sa aud povestea ta, chiar e trista. Mai sunt sanse sa isi revina?

    Raspunde
  23. Cami 3 Jan 2009 @ 01:05

    Peserin: imi pare rau pentru ce s-a intamplat. Poate ar fii bine sa postezi mai des, si sa le explici si fetelor de pe aici, ca nu prea cred decat atunci cand se intampla. Sunt atatea care nu vor sa aibe grija de sanatatea lor , din pacate…poate prietena ta nu a stiut de ce i se poate intampla, dar avem ocazia sa le povestim altora, sa DESCHIDA OCHII…

    Raspunde
  24. peserin 6 Jan 2009 @ 20:17

    A murit prietena mea ieri….a lasat in urma oameni indurerati:(!!!
    A fost tromboza cerebrala: circulatia proasta a sangelui, anticonceptionale plus tigari!!!!!!
    Nu mai luati anticonceptionale fara sa va faceti analize, iar cea mai importanta analiza:timpii de coagulare a sangelui, este o analiza de sange, care poate fi letala daca gandesti asa..:”nu mi se intampla mie”!!!!!
    Nu mai acceptati sa luati anticonceptionale fara analize, doar pe considerentul:” astea is cele mai slabe si ti se potrivesc”:(

    Raspunde
  25. criserb 6 Jan 2009 @ 20:24

    :(

    Imi pare foarte rau sa aud asta, condoleante familiei si bine ca ne-ai zis si noua, poate cineva are ochi sa citeasca si sa invete ceva din cele spuse de tine… ar fi mare lucru sa salvam macar o persoana…

    Raspunde
  26. mohui 6 Jan 2009 @ 23:22

    Peserin,
    Condoleante…
    cand am citit aici pe blog am sperat ca se mai pot indrepta lucrurile si ca prietena ta isi va reveni. din pacate, m-a sunat Serb si mi-a zis ce s-a intamplat, am ramas fara cuvinte. sincer, imi pare rau…

    Raspunde
  27. PredatoR 7 Jan 2009 @ 22:42

    Am si eu o intrebare oarecum stupida….dar totusi as dori un raspuns clar….ce se intampla cu fetele care au inceput tratamentul cu ” anti-bebe” si fumeaza ceva mai puternic ( marihuana, canabis… spre exemplu ) ? sau chiar mai rau ce se intampla daca fata respectiva ia pastilele si bea cam des…bauturi spirtoase in special….nu de alta dar cunosc cazuri si as vrea sa vin cu ceva motive puternice in ajutorul acelor persoane…

    Raspunde
  28. jeny 8 Jan 2009 @ 15:22

    ma bucur ca am intrat si am citit povestile voastre….eu fumez de 7 ani si cateodata ajung si la 2 pachete p zi…eram foarte hotarata sa iau “antibebe”si sa n ma las de fumat,dar aqm n mai vreau sa iau pastilele:o

    Raspunde
  29. criserb 8 Jan 2009 @ 18:42

    mda… si eu ma bucur ca acest post poate sa fie util, macar de acum inainte….

    Raspunde
  30. peserin 9 Jan 2009 @ 21:26

    as vrea sa pun si eu poza ei sa o vada toata lumea…poate asa o sa constientizeze mai multa lume..insa nu stiu:(, adica sa fie langa peserin, ca sa vada si lumea cum o papusa de fata si inteligenta,facusem masterul in Roma, vara am fost in America, zace acum la cativa metri sub pamant:(, un om care avea in fata toata viata:(, un om care s a facut remarcat prin tot ce facea, pentru ca nu ii placea sa mai fie cineva ca ea, un om ce a fost exemplul meu in viata…un om care nu mai este…o moarte stupida:(..Traim intrun secol al inovatiei, avem atatea tehnologie si nu putem elimina un cheag de sange:(.Trist……….

    Raspunde
  31. Cami 9 Jan 2009 @ 22:18

    peserin: imi pare tare rau pentru prietena ta, si nu cred ca se supara nimeni daca pui aici o poza..
    DAR: de aia trag si eu un semnal de alarma, de aia zic ca nu e o joaca ..cu toata tehnologia, problema nu a fost ca nu au putut sa inlature cheagul se sange, problema a fost ca acel cheag a facut un mare rau ireversibil in cateva secunde, pana sa ajunga ea la spital. Chiar daca scoteau de acolo cheagul, ceea ce s-a intamplat apoi pe parcursul tratamentului, creierul nu a mai fost oxigenat, si nu se mai putea face nimic pentru ea.
    NU E DE JOACA, NICI DE GLUMA! SE MOARE IN CATEVA MINUTE, SI NIMENI NU POATE FACE NIMIC.
    TRIST e ca ne omoram singuri… asta e trist…

    Raspunde
  32. Cami 9 Jan 2009 @ 22:19

    Predator: riscul e de 10 ori mai mare sa moara, cand se acumuleaza atatea..ce ai zis tu acolo, e sinucidere curata.

    Raspunde
  33. Ana Maria 18 Jan 2009 @ 20:28

    Hi, sunt socata de ce am citit aici. Eu iau pilele de 2 luni si acuma trebuia sa am a doua menstruatie ( de cand iau pile) care defapt nu a venit deloc si de maine trebuie sa incep a treia folie. Sunt fumatoare si ginekologul meu mia spus ca trebuie sa ma las de fumat , dar nu lam luat asa in serios. Acuma mati convins. Sper sa reusesc sa fac acuma ceea ce trebuia sa fi facut demult.

    Ps: Imi pare sincer rau pt prietena ta Peserin

    Raspunde
  34. Nico 18 Jan 2009 @ 23:35

    imi pare foarte rau ca se intampla atatea lucruri dureroase datorita incostientei noastre.
    speram sa fie invatatura de minte pentru toate persoanele care fac acest lucru,fumeaza si sunt sub tratament cu anticonceptionale.
    trebuie stiut ca bariera encefalica permite unor substante sa ajunga la creier si altora nu.
    din pacate,nicotinei,substantelor stupefiante,substantelor din anticonceptionale le permite trecerea; si nu numai acestora.
    sunt multe lucruri de care trebuie sa tii cont atunci cand vrei faci ceva pentru tine.
    tot ce trebuie este sa fim constienti ce faptele noastre si de consecintele lor.
    numai bine tuturor va doresc!
    ps: condoleante familiei si apropiatilor tinerei care a fost victima acestei teribile conbinatii.

    Raspunde
  35. Nico 18 Jan 2009 @ 23:50

    si,daca nicotina si pastilele antibebe provoaca asta, ca idee, cum reactioneaza organismul daca in locul nicotinei i se administreaza narcotice? rezultatul este mult mai devastator, pentru ca doar la contactul cu stupefiante creierul nu reactioneaza bine.
    iar ideea stupida k” mie nu mi se poate intampla” este de fapt un pas in plus catre rezultatul distructiv.
    uneori,ne trebuie mult curaj sa traim inca putin deaspura pamantului,plutind.
    nb.
    aveti grija de voi!daca voi nu o faceti,atunci cine?:)

    Raspunde
  36. alessa1 19 Jan 2009 @ 11:30

    Buna!Eu fumez de aproape 10 si iau anti de vreo 3-4 ani,cu pauza jumatate de an.Dar in ultimul an nu am mai facut pauza pentru ca imediat dupa ce opresc pastilele,incep sa-mi apara cosuri de parca as fi la pubertate.By the way…am 23 de ani.Acum ma gandeam ca aseara mi-am cuparat 5 pachete de tigari ca sa le am toata saptamana…dar daca patesc si eu ca fata aceea…?Nu stiu cum sa ma las de fumat..devin isterica fara tigari…de cate ori am incercat s ama las deveneam deprimata rau,indiferent de ce faceam.Daca stiti programe anti-fumat,sper sa-mi spuneti si mie,pentru ca sincer,nu pot reusi de una singura.Imi pare foarte rau pentru acea fata…mai ales pentru varsta ei!Sper sa primesc si eu raspuns…o saptamana frumoasa tuturor!

    Raspunde
  37. doina 21 Jan 2009 @ 20:07

    si eu iau marvelon de 15 ani si de fumat fumez de peste 10 ani.Ma cam puneti pe ganduri cu ce scrieti pe aici.

    Raspunde
  38. Cami 22 Jan 2009 @ 13:27

    Doina: ce varsta ai? Stii ca dupa 35 de ani, antibebele si fumatul sunt total contraindicate? Ai ffffffff mari sanse de multe complicatii…

    Raspunde
  39. megadeth 25 Jan 2009 @ 12:27

    buna,mda deci incep sa imi fac griji serioase in legatura cu anticonceptionalele.Am 19 ani,fumez de 4 ani si iau anticonceptionale de aprox.2-3 ani.Analiza de coagulare a sangelui am facut’o acum vreun an si e ok,in schimb am dureri profunde in piept si migrene.Shtiam k nu e ok sa fumezi si sa iei pilule,dar dupa varsta de 30 de ani,asa k nu prea m-am gandit la problema asta…Ink o problema ar fi faptul k odata la jumatate de an fac un tratament naturist cu ulei de masline si sunatoare,iau cate o linguritza in fiecare dimineatza timp de o luna,am sanse k pilulele sa nu isi mai faca efectul?In ce masura afecteaza combinatia de sunatoare si pilule?am auzit k potzi face cancer la san?E adevarat,sau e o prostie?multumesc anticipat :-s

    Raspunde
  40. megadeth 25 Jan 2009 @ 12:46

    as mai avea o intrebare,sper sa nu fie prea mult,am tot citit pe aici si vad k vorbiti in cazul anticonceptionalelor marvelon 28 de o saptamana de pauza…sa inteleg k atunci knd iei ultimele 7 pastile,ar trebui sa nu ai contact sexual?shtiu k pilulele mai mici contin doar fier dar nu am auzit nimic de nici o sapt de pauza,si nici nu am avut probleme pana acum….Ceea ce citesc pe blogul asta ma duruteaza f mult,fatza de ceea ce shtiu de la medicul ginecolog si merg la control makr de 3 ori pe an.

    Raspunde
  41. Cami 25 Jan 2009 @ 22:20

    megadeth: sunatoarea scade efectul anticonceptionalelor, dar nu am auzit ca faci cancer de la combinatia asta. E posibil sa ti se faca rau si inainte de 30 ani, uita-te mai sus sa vezi ca prietena lui peserin avea mult mai putin.
    Iar despre marvelon 28, nu trebuie sa faci pauza. Acea pauza de 7 zile, e saptamana in care iei pastilutete cu fier. Deci nu iti face griji, le iei corect.

    Raspunde
  42. megadeth 26 Jan 2009 @ 08:53

    multumesc mult pt raspunsuri..O saptamana frumoasa!

    Raspunde
  43. Salvata din ghiarele tutunului 31 Jan 2009 @ 01:45

    Dragi cititoare, trebuie sa va spun ca povestea fetei care a murit m-a atins profund si m-a facut sa ma gandesc la viitorul meu care ar putea fi incert din cauza acestor blestemate de tigari (unealta diavolului). Si eu iau “anti odrasla” de 6 ani si fumez cam de 8 si ce am citit aici m-a determinat sa ma las fumat. Ascultati sfaturile de aici si nu mai fumati. Nu vreti sa ajungeti in spitale!!! Mai bine o viata sexuala sanatoasa decat probleme de inima sau de cap. Din pacate cele mai multe dintre noi cad prada acestor vicii ale vietii (fumatul, bautul, drogurile, shopping-ul, etc.) si nu prea exista metode eficiente de a scapa de aceste vicii. Asacum spuneam eu m-am last de fumat…sper doar sa nu ma apuc de baut…desi daca ma mai enerveaza mult barbata-meu cred ca o sa ma apuc si eu sa vad ce-i place lui asa mult. Dar destul cu viata mea….renuntati la fumat ca nu e bine!!! Mai ales in combinatie cu “anti – puradei”….fapt demonstrat inca ne-stiintific (poate babeste, sau pe ghicite, sau prin simplu fapt ca “asa e bine”…cred si nu cerceta). Va multumesc

    Raspunde
  44. emilian-ionut 3 Feb 2009 @ 08:59

    Cami am o nelamurire, fumatul concret cum interactioneaza cu anticonceptionalele…gudronul in sange …toxicitatea, sanguina, pulmonara…etc cum intervine in interactiune cu anticoncep….pt a rezulta un tromb si prin urmare o embolie.

    Raspunde
  45. alinabr 18 Feb 2009 @ 17:27

    am citit totu ce scrie mai sus.am 19 ani si fumez de 1 an si de app o luna iau anticonceptionale diane 35.de vreo 3 zile ….mie si jena sa zic.de vreo 3 zile am sangerari vaginale si tot de knd iau pastilele am stari de voma de ameteli…gravida nu sunt.oare sa fie de la pastile.ajutatima va rog.

    Raspunde
  46. alinabr 18 Feb 2009 @ 17:42

    am uitat sa specific.fumez app un pachet la zi.raspundetimi si mie va rog eu mult:((((:((((:((((:(((

    Raspunde
  47. Cami 18 Feb 2009 @ 17:53

    alinabr:nu iti face griji, asa se intampla in prima luna cand iei pastilutele, o sa mai ai sangerari. Dar, e posibil si sa nu le suporti, din cauza tigarilor. tu trebuie sa faci experimentul.

    Raspunde
  48. Cami 18 Feb 2009 @ 17:55

    emilian: am o cunostinta despre acest aspect, dar nu am o explicatie stiintifica, pentru ca nu sunt de specialitate, si nu as vrea sa te dezinformez. O sa intreb un specialist, si cand o sa am un raspuns exact si corect, o sa-ti raspund.

    Raspunde
  49. alinabr 19 Feb 2009 @ 22:41

    iti multumesc mult k miai raspuns….mam mai linistit

    Raspunde
  50. cris 25 Mar 2009 @ 18:45

    Buna am 19 ani si am inceput sa iau anticonceptionale acum 1 luna. pana la inceperea anticonceptionalelor fumam in jur de 1 pachet 2 pe zi .. din ziua in care am luat prima pastiluta nu am mai putut fuma.. inexplicapil insa este faptul k nu am vrut sa ma las de fumat ci pur si simplu mirosul fumului de tigare , ma facea sa am o stare de repulsie fata de ele .Si nici in ziua de azi nu pot fuma …. are vreo legatura anticonceptionalele cu lucru asta?

    Raspunde
  51. cristina p 7 Apr 2009 @ 22:16

    eu nu folosesc anticonceptionale.dar am probleme cu coagularea sangelui si sunt o fumatoare inraita… cateodata daca fumez f mult simt cum imi amortesc mainile si degetele….oare cat de rau afecteaza ?

    Raspunde
  52. octavian 7 Apr 2009 @ 22:29

    cristina p depinde daca esti atasata de viata de aici si acum si daca crezi in viata de dupa moarte…

    Raspunde
  53. Cami 9 Apr 2009 @ 23:30

    cristina p: oare mai e nevoie sa-ti spun si eu, ca sangele tau e imbacsit de toxine, si nu il ajuti deloc cu fumatul? Acum esti tanara, dar sa tii minte ce iti zic: dupa 35 de ani, principala ta preocupare va fii spitalul. O persoana cu probleme de coagulare, nu are voie sa stea nici in camera cu cineva care fumeaza.

    Raspunde
  54. Cami 9 Apr 2009 @ 23:31

    da Cris, sunt unele persoane foarte sensibile, si fumatul nu se suporta cu pastilele. Pt mine, asta e un caz fericit. Sper sa nu le mai suporti niciodata. :d

    Raspunde
  55. Cris 8 May 2009 @ 15:42

    pai au trecut cam 3 luni acum e a 4…si ..nu am fumat deloc deloc …si ma simt mult mai bine decat cand fumam ..:)

    Raspunde
  56. octavian 8 May 2009 @ 15:44

    Felicitari Cris! Se poate! ;)

    Raspunde
  57. Cami 8 May 2009 @ 16:00

    Felicitari si din partea mea. Sper sa fii si pe viitor la fel de perseverenta. Vorbim de viata ta aici, nu numai de sanatate.

    Raspunde
  58. cris 8 May 2009 @ 16:52

    da asa e..sanatatea e mai importanta decat toate :) ms Octavian si Cami ptr felicitari . frumos site tine`o tot asa Cami

    Raspunde
  59. diana 12 May 2009 @ 08:42

    stiu ca subiectul nu are in comun cu problema mea decat aceste pastile. m-am gandit totusi ca poate voi primi un sfat, o parere. logodnicul meu este plecat din tara si cu ceva timp in urma m-a anuntat ca va veni pt o saptamana in tara, saptamana 18-24 mai. am realizat ca este exact saptamana dupa folie cand incepe menstruatia asa ca am luat “masuri’ si am decalat, am luat inca o saptamana peste folie. intre timp m-a anuntat ca va veni in ultima saptamana a lunii maiexact saptamana pe care eu am decalat-o. daca aveti idee ce as putea face v-as fi recunoscatoare . poate vi se pare ceva copilaresc dar este plecat de mult timp si n-as fi incantata sa petrec saptamana asa. va multumesc anticipat si ma iertati ca am intervenit cu ceva ce nu era chiar in subiect

    Raspunde
  60. Cami 13 May 2009 @ 19:03

    diana: iei mai departe toata folia,si apoi faci pauza de 7 zile normal. Sper ca vine in aceste 3 saptamani :)

    Raspunde
  61. diana 14 May 2009 @ 16:19

    pai tocmai asta e, ca vine in saptamana cand nu trebuie. ideea era daca mai pot sa fac “artificiul” ala, cu o saptamana in plus de pastile peste folie, daca am facut-o deja in martie.

    Raspunde
  62. lala 31 May 2009 @ 10:26

    am 18 ani si iau anticonceptionale,nu am avut nici o boala pana acum,dar partea proasta e ca fumez cam un pachet pe zi.as vrea sa-mi spuneti daca e un risc tot atat de mare partea ca fumez chiar daca am doar 18 ani…

    Raspunde
  63. Cami 2 Jun 2009 @ 19:20

    lala: riscul e la fel de mare, nu trebuie sa ai alte boli. Tipa care a murit avea in jur de 22-23 ani..cam asa ceva, si cam toate cazurile dramatice au fost pana in 25 ani.
    Un pachet pe zi e fff mult…:(

    Raspunde
  64. alexandra 21 Jul 2009 @ 15:34

    hmz..chiar m`ati speriat cu acest post..fumez cam un pachet pe zi de tigari si m`am apucat de ac de vreo2 luni…sincer si eu am inceput sa nu mai suport atat de mult tigarile fata de perioada in care nu luam ac..si e un lucru foarte bun…solutia cea mai buna este sa ne lasam de fumat!!eu una dupa chestia asta voi incerca…multumesc pentru post~

    Raspunde
  65. Cami 12 Sep 2009 @ 17:08

    fiecare gandeste pentru el, dar incercati sa va ganditi cat mai mult la sanatate in primul rand.

    Raspunde
  66. flory 12 Nov 2009 @ 00:22

    …eu locuiesc in anglia,si sa stiti ca nu e deloc tara care se vede din ro.nu am vazut in viata mea asa multi copii bolnavi,aici fetele pana in 18 ani beau f mult fumeaza se drogheaza(au o f mare pb cu drogurile,ii depaseste)si normal fac copii.au un sistem f bine pus la punct din punctul asta de vedere totul e gratis si poti obtine cate informatii vrei despre contraceptie dar ei nu le prea folosesc.eu am deja un copil si inca nu imi pot permite sa mai am unul acum si as vrea sa stiu daca anticonceptionalul implant ar fi bun pentru ca sunt fumatoare sau daca nu dati si mie o solutie sa renunt la fumat caci am incercat si cu plasturi si tot degeaba,stresul ma depaseste.multumesc.

    Raspunde
  67. ramo 20 Nov 2009 @ 18:05

    dar daca iau anticonceptionale si nu fumez mai sunt riscuri?eu trebuie sa iau 6 luni pt dereglari hormonale!va multumesc

    Raspunde
  68. Cami 30 Nov 2009 @ 10:39

    flory:
    metoda cea mai buna, e motivatia ta pentru sanatate. Nu s-a inventat pastila care sa te lase de fumat. :)

    ramo: daca le iei astea 6 luni,oricum nu e nici o problema. Si daca nu fumezi,riscurile sunt extrem de mici. Nu iti face griji.

    Raspunde
  69. Elena 8 Dec 2009 @ 21:44

    Am 42 de ani , am luat contraceptive timp de 13 ani pina la varsta de 37 de ani , apoi le-am intrerupt, de atunci folosesc tot feul de contraceptive locale , inclusiv prezervativ , am tot citit si informat despre ele , dar nicaieri nu am gasit daca mai pot lua pastile si la aceasta varsta .Le-am cumparat si le tin in casa mie frica sa le mai iau deoarece nu cunosc consecintele , iar doctorii nu prea si-au dat verdictul , atat timp cat am luat nu am avut nimic in afara de simptomele pe care le produc ele , . Daca cunoasteti va rog sa imi dati si mie un raspuns .Mentionez ca le-am luat dupa ce am facut analize medicale sa vada doc ce contracept poate suporta organismul meu .

    Raspunde
  70. Cami 11 Dec 2009 @ 10:48

    Elena:
    cel mai bine te poate sfatuii medicul de familie, dupa ce iti vede analizele, si dupa ce iti pune un set de intrebari. Ar trebuii sa iti faca si o analiza suplimentara, si apoi sa iti spuna daca mai poti lua sau nu pastile.
    Daca nu esti bolnava, daca nu ai o boala cronica, sau nu ai suferit de prea multe la viata ta, eu te-as lasa sa iei pastile, dar si sa mergi la controale periodice. Nu vad de ce sa nu folosesti pilulele, daca nu ai nimic. Dar repet: analize suplimentare. Si, normal, sa iti asumi si tu un risc, asa cum ne asumam toate care luam pastile. Daca vrei mai multe informatii, raspunde-mi aici si iti trimit un mesaj privat. Trebuie neaparat sa tii bine legatura cu medicul de familie, si ar fii ok.
    A, si sper ca nu fumezi :d , in acest caz la varsta ta, pastilele sunt total interzise.

    Raspunde
  71. Elena 12 Dec 2009 @ 20:17

    CAMI De pilda medicul ginecolog la care merg din cand in cand,mi-a spus ca nu se mai recomanda dupa o anumita varsta in special cea de 40 de ani sa mai foloseati anticonceptionale , dar ce pot folosi ? Mi s-a recomandat steriletul ,,,,,,,,,,, eeeee aici exista un impediment , am o mica rana pe colu uterin , mi s-a recomandat tratarea ei . Dar cum neglijenta face parte din viata noastra de zi cu zi am luat tratament dar n-am mai fost la nici un control. Cat despre fumat :(( :-\” fumez si nu de acum ci de foarte mult si atunci cand luam pilulele fuman , insa organismul meu era sanatos , nici acum nu ma pot plinge dar cred ca toate aceste cumulate cu varsta poate fi destul de daunator . Tin sa precizez ca am un baiat si nici un avort . asa ca recomand tuturor tinerelo sa foloseasca pilula ca nu au nici un fel de probleme dar numai dupa ce au facut analize ale sangelui. Multumesc ptru raspuns , chiar asi dori sa mai discutam pe aceasta tema .

    Raspunde
  72. Cami 14 Dec 2009 @ 14:49

    Elena: oricand esti binevenita aici pentru discutii. In cazul tau, se interzice total luarea pilulelor. Nu numai ca fumezi, ceea ce e f grav asociat cu pilulele, dar ai si trecut de 36 de ani. Incearca sa rezolvi cu rana de pe col, si sa folosesti steriletul. Chiar daca ai fost sanatoasa pana acum, in orice moment poti avea probleme, la aceasta asociere: fumat +pilule. Gandeste-te bine, ai si un baietel de crescut. Hai sa nu ne jucam asa cu destinul, si sa nu mai neglijam responsabilitatile. Te mai astept pe aici.

    Raspunde
  73. Elena 14 Dec 2009 @ 18:55

    CAMI Multumesc Cami, o sa tin cont , n-o sa mai iau pilule, cat despre rana o sa incerc acum un tratament naturist , daca n-o sa dea rezultate o sa incerc si o cauterizare .Problema e ca nici un medic la care am mers nu mi-a recomandat cauterizarea . E ste o rana facuta cu un irigator de plastic care nu a fost bine slefuit , asta e trebuie sa ni se intample cate ceva chiar si atunci cand ai foarte mare grija de tine . Multumesc inca o data ………:)

    Raspunde
  74. Cami 15 Dec 2009 @ 14:58

    Cu rabdare, se rezolva. Daca te refaci cu tratament naturist( sa nu te astepti la miracole peste noapte), te rugam sa ne scrii si noua care este acela. Probabil nu esti singura in aceasta situatie. Multe femei ignora total ranile pe col, din pacate :(

    Raspunde
  75. Elena 15 Dec 2009 @ 15:38

    Este un tratament cu tinctura de: galbenele, pelin,echinaceia, propolis , cate 15 picaturi din fiecare adaugate la un litru de apa fiarta si racita,cu care se fac spalaturi cu irigatorul , de cel putin 2-3 ori pe zi , apoi se folosesc supozitoare de propolis sper sa dea rezultate , incerc , din cate am inteles cineva chiar s-a vindecat, fara a mai fi nevoie de cauterizare .:(

    Raspunde
  76. ema 14 Jan 2010 @ 22:03

    am tromboza venoasa profunda am doar 25 de ani o sa scap vreo data de aceasta boala?am facut si embolie pulmonara.

    Raspunde
  77. Cami 14 Jan 2010 @ 22:51

    ema: important e sa imi spui care a fost cauza care a dus la aceasta boala. Recurenta aceste boli depinde de cauza, si de tratamentul pe care l-ai facut. dar cauza e cea mai importanta. Revino cu lamuriri,ca sa iti pot da detalii.

    Raspunde
  78. oana 16 Feb 2010 @ 19:56

    buna…sunt noua pe aici…oana este numele meu,am 17ani jumatate…mi’a venitmenstruatia la 14 ani..mi’a vebnit un timp regulet apoi m’a intarziat 3 luni si dupa aceea am fost la un medic ginecolog,mi’a prescris niste vitamine,apoi mi’a venit din nou,dar o luna da o luna ba…iar acu nu mi’a mia venit de 2 luni…ce se’ntampla?:|

    Raspunde
  79. Cami 18 Feb 2010 @ 20:39

    oana:
    mai avem si alte 2 posturi, care e posibil sa te intereseze. Problema ta e una destul de frecvent inatlnita la aceasta varsta. La tine trebuie un control mai amanuntit, si un alt tratament daca nu a mers doar cu vitamine. Schimba ginecologul, incearca in alta parte. ai nevoie de analize, facute la zi, si de un ginecolog bun. sa ne mai scrii.

    Raspunde
  80. Andreea 3 Mar 2010 @ 18:40

    Salut…sunt si eu noua pe aici si vroiam sa intreb ceva,poate ca prea are legatura dar acum o luna am folosit postinor,in prima luna mi-a venit menstruatia normal,dupa 2 sapt mi-a venit o scurgere maronie asa ca m-am dus la ginecolog si mia zis ca is din cauza pastilelor plus ca am un chist pe ovar asa ca mi-a prescris anticonceptionale logest pt 2 luni(din prima zi a ciclului) si vit E..nu stiu ce sa fac ea mi-a zis ca nu are efecte secundare adica sa ma ingras….dar am auzit ca anticonceptionalele reactioneaza diferit…un lucru stiu nu am sa mai iau niciodata pastila de a 2 zi pot deregla organismul urat..mersi mult..ah si ii adevarata faza cu fumatul k te poti lasa? eu fumez un pachet la 5-6 zile…as vrea sa le las totusi:D:d

    Raspunde
  81. Cami 4 Mar 2010 @ 18:00

    Andreea:
    anticonceptionalele nu ingrasa, dar trebuie sa fii atenta cu alimentatia. In momentul in care ajungi sa iei pastilele, atunci se petrec si schimbari in corp care schimba dozele de hormoni, si uite asa coincidenta ca iei pastile tocmai cand incepi sa iei in greutate.
    Si da, daca ai vointa si intelegi cat de rau iti face combinatia pilule-tigari, te poti lasa de fumat. Depinde de motivatia ta.

    Raspunde
  82. Lucia 30 Mar 2010 @ 22:56

    Buna. Saptamana viitoare voi incepe un tratament prescris de medicul ginecolog si confirmat de medicul de familie cu Diane35 pentru chist ovarian + reglarea hormonilor androgeni + hirsutism slab. Am 36 de ani, sunt fumatoare (de sapt viitoare nu voi mai fi, clar). Intrebarea mea este daca dupa ce termin tratamentul de 3 luni inca mai e periculos sa ma apuc din nou de fumat? Imi place sa fumez si nu vreau sa ma las, fumez destul de putin. Vreau sa ma las doar pe perioada tratamentului. Din cate stiu, dupa intreruperea tratamentului cu Diane35, corpul isi revine la normal destul de repede.

    Raspunde
  83. Cami 30 Mar 2010 @ 23:39

    Lucia:
    ar trebuii minim 2 saptamani sa nu mai fumezi dupa ce termini tratamentul. Dar daca tot te poti lasa, ar trebuii sa le raresti, adica prima luna dupa tratament sa fumezi asa… una pe zi:) . Si de ce sa nu te lasi de tot? Oricum, si cu pastile si fara, dupa 35 de ani ai risc crescut de tromboza, BPOC si altele.

    Raspunde
  84. Bianca 13 Apr 2010 @ 22:27

    Buna am 17 ani ..as avea si eu o nelamurire referitor la anticonceptionale.Nu am luat pana acum insa as vrea sa merg la medicul ginecolog sa mi recomande anticonceptionalele potrivite.Nelamuririle mele provin de la faptul ca am tot auzit ca dauneaza unei vitoare sarcini dorite.care msunt riscurile acestor pastile defapt..?Multumesc..:*

    Raspunde
  85. deea 25 Apr 2010 @ 00:51

    alta metoda de contraceptie inafar de anticonceptionale si prervative…?iau anticonceptionale si fumez iar knd imi ziceau alti sa nu mai fumez nu credeam dar de cannd am citit asta am sa ma las de anticonceptionale….doar va rog sa imi ziceti alta contraceptie

    Raspunde
  86. maya 7 May 2010 @ 12:06

    Buna!Daca dupa o pauza de 2 luni am inceput sa iau din nou pastilele cu prima zi a ciclului,voi fi protejata chiar de la prima pastila,adica pot sa fac sex si pe ciclu atata timp cat iau pastilele,nu?

    Raspunde
  87. Cami 7 May 2010 @ 13:25

    Bianca:
    riscuri sunt multe, ca la toate pastilele. Citeste un prospect, de la ce pastilute vrei sa iei. Dar nu inseamna ca nu trebuie sa le folosesti. Sunt multe femei care iau pastile, si au facut copii. E alegerea ta.

    Raspunde
  88. Cami 7 May 2010 @ 13:27

    deea: alte metode sunt ceva mai greu de folosit( in afara de prezervative, ) de aceea e bine sa iei o decizie impreuna cu medicul ginecolog.

    Raspunde
  89. Cami 7 May 2010 @ 13:28

    maya: da ai inteles bine. Esti protejata din prima zi, daca le iei corect.

    Raspunde
  90. maya 9 May 2010 @ 15:11

    ms frumos:)

    Raspunde
  91. ioana 28 May 2010 @ 15:42

    buna!!am 16 ani si iau anticonceptionale cam de un an!!mi-am inceput viata sexuala de foarte mica!!adica de la 13 ani si 11 luni!!(sper sa nu va faceti o parere proasta despre mn,sunt si acum tot cu primul baiat)dar asta nu conteaza!as vrea sa va cer o parere.cum as putea sa ma las de anticonceptionale fara sa ma ingras.eu mam operat de apendicita si in timpul cat am fost internata nu am mai luat anticonceptionale si atunci mam ingrasat foarte tare….efectiv fara sa mananc,iar in perioada in care fac pauza de 7 zile am o pofta de mancare foarte mare.eu iau yasmin!!Daca imi puteti da un sfat va multumesc!si eu fumez tot cam cate un pachet de tigari pe zi si de multe ori ametesc din senin si ma inteapa inima!!are vreo legatura cu tromboza?va multumesc!

    Raspunde
  92. Cami 28 May 2010 @ 19:17

    ioana:
    dupa operatia de apendicita era normal sa iei in grutate. Nu de la pastile e problema. Nu de la anticonceptionale te ingrasi, sau slabesti. Incepe o noua perioada in viata ta, cand iti formezi metabolismul. Pofta de mancare o ai pentru ca asa e normal, iar tu trebuie sa te educi singura, sa mananci atat cat trebuie, si cat sa nu iei in greutate. Tu singura trebuie sa reglezi treaba asta.
    Iar cu fumatul…uite ca nu mi-am facut o parere proasta despre varsta ta, sau ce ai facut, dar imi fac una proasta despre cat de mult fumezi. Faptul ca ametesti, e un semn clar ca fumezi prea mult, si ajungi pana acolo ca ai probleme mari la circulatia creierului. Mai lasa putin din ele, fumezi prea mult.Si probleme cu inima…. te rog, fa un efort pentru tine. Corpul tau e prea firav, iti da si semne. Esti la un pas miniscul de tromboza, si asta ai vazut ce consecinte urate are. Chiar aici pe blog e povestea unei fete de 23 de ani care a murit… si e adevarat! Mai multa grija de tine!!

    Raspunde
  93. ioana 28 May 2010 @ 21:06

    vroiam sa mai cer o parere!!!nu am o varsta prea frageda ptr anticonceptionale???poate sa ma afecteze mai tarziu,ma refer sa nu mai pot face copii?si multumesc pentru sfatul anterior!!!

    Raspunde
  94. Cami 28 May 2010 @ 21:20

    ioana:
    sincer, ai o varsta frageda pentru fumat. Plamanii tai sunt in dezvoltare, si tu bagi de acum atatea substane in ei, incat o a iti dauneze cat de curand. Anticonceptionalele nu sunt interzise la varsta asta, nu te afecteaza, poti avea copii. Insa, te afecteaza combinatia cu fumatul, pentru ca poti face tromboza chiar in timpul sarcinii, chiar si la 22 de ani, si poate afecta bebelusul. Poti lua insa pastile la 16 ani, nu e nici o problema. Sunt mai bune la varsta asta pastilele, decat un avort:)

    Raspunde
  95. anelice 14 Jun 2010 @ 10:29

    buna.am si eu o intrebare, cat de mult afecteaza daca iei pastile si ai colesterolul foarte mare, si daca esti fumatoare si poti fuma maxim 3 tigari pe zi?

    Raspunde
  96. Cami 15 Jun 2010 @ 20:02

    anelice:
    ai 3 factori de risc, si nu doar unul. Riscurile se cumuleaza, si cifra % este mai mare. Colesterolul se depune pe vase, fumatul afecteaza si el enorm, iar daca mai iei si pastile, ai un risc f crescut de tromboza. Mult mai crescut decat la persoanele care doar fumeaza.

    Raspunde
  97. Deea 25 Jul 2010 @ 13:01

    Buna…am si eu o intrebare… Dupa 6 luni d anticonceptionale este recomandata o mica pauza?? Am vorbit cu medicul meu si mi-a zis k nu trebuie facuta pauza, dar majoritatea prietenelor fac pauza d 3 luni.Am 22 d ani si acum incep sa iau anticonceptionale in special pt durerile ingrozitoare d burta din timpul menstruatiei.

    Raspunde
  98. Cami 26 Jul 2010 @ 20:51

    deea:
    am mai dezbatut aceasta problema pe aici. Stim ca multi medici spun ca nu e nevoie, dar daca ai sta si tu si ai analiza,fara multe cunostinte medicale, ti-ai da seama ca, daca vei vrea o data sa faci bebe, trebuie sa mai lasi din cand in cand corpul sa isi faca toate activitatile macar o data pe an, adica macar o data la 6 luni sa lasi ovulul sa ajunga la maturatie, sa nu “uite” cum se face asta.
    Concluzie: eu sunt pentru pauza, o luna o data la 6 luni. Nu e nevoie de 3 luni, o luna e de ajuns.

    Raspunde
  99. andreea 5 Sep 2010 @ 15:01

    Eu am adesea migrene si o circulatie a sangelui destul de proasta. As vrea sa stiu ce anticonceptionale sa folosesc

    Raspunde
  100. Cami 5 Sep 2010 @ 18:08

    andreea: mai si fumezi?

    Raspunde
  101. loredana 7 Dec 2010 @ 20:45

    Buna,
    In primul rand imi pare rau pentru prietena celei care a scris despre accidentul vascular si anticonceptionale…e socant. Din pacate mi s-a intamplat si mie…am avut accident vascular ischemic dupa care mi-am revenit complet…Motivul?!Acelasi-anticonceptionale+fumat…
    S-a intamplat acum 2 ani, la 26 ani si a fost cumplit.Luam anticon. de vreo 2 ani, erau super ok, nu am avut nici o problema cu ele si nici cu sanatatea pana la acea varsta, nici macar o durere mai severa de cap!
    Pastilele au fost luate la recomandarea medicului cu analize cu tot…repet nici o problema descoperita anterior cu circulatia sau coagularea sangelui.Dar…s-a intamplat…
    Imi pare extrem de rau pt ca a trebuit sa renunt la ele deoarece era mai confortabila viata mai ales ca slabisem vreo 2-3 kg si am ramas la 48 kg timp de 2 ani cat le-am luat dar, asta e…eu si sotul meu ne-am obisnuit cu o alta metoda de contraceptie-prezervativul iar eu sunt multumita ca sunt sanatoasa deocamdata…Sper sa nu fac vreodata unul sever…
    Va rog aveti grija cu anticonceptionalele mai ales in combinatie cu tigarile!!!Chiar daca nu aveti probleme de circulatie, la multe dintre cazuri apar in urma folosiri lor.

    Raspunde
  102. Florea Cristian 7 Dec 2010 @ 21:13

    @loredana, dar de ce n-ai renuntat la fumat?

    Raspunde
  103. Pisi 7 Dec 2010 @ 21:17

    nu vreau sa par rea .. loredana .. dar vad ca pt tine a fost mai simplu sa te lasi de anticonceptionale ..care iti faceau bine ..si sa continui cu fumatu ..care iti face rau :) ..deh ..
    si nu esti singura in situatia asta ..

    Raspunde
  104. Cami 7 Dec 2010 @ 21:43

    loredana:
    si eu as vrea sa stiu care a fost logica. Stim ca nu doar aceasta combinatie poate duce la accident vascular , ci si tigarile in sine pot duce duce la asta. Dupa complicatiile pulmonare, cele mai grave sunt cele vasculare, implicit accidentele vasculare, si nu conteaza daca luam anticonceptionale sau nu. Nu era mai bine sa lasi fumatul, si sa ramai pe anticonceptionale? Intreb si eu… (nu am fumat niciodata). Oare nu sunt beneficiile mari la aceasta varianta?
    Hai sa vedem…pareri! In felul asta intelegem cu totii! :-)

    Raspunde
  105. claudia 7 Dec 2010 @ 21:50

    fetelor, m-ati speriat foarte tare!!!
    vroiam sa incep sa iau anticonceptionale dar cred ca m-am razgandit dupa ce am citit tot ce ati scris!
    eu fumez, nu am luat niciodata contraceptive dar nu sunt nici bolnava….
    totusi as fi vrut sa iau deoarece am dureri la menstruatie si mi-au aparut si cosuri pe fata…
    oricum ma duc la medic sa vorbesc…cred ca despre alt tratament ca deja cand aud cuvantul anticonceptionale ma infior…

    Raspunde
  106. Dea 7 Dec 2010 @ 22:49

    Eu am inceput sa iau anticonceptionale acum un an si jumatate, fiind fumatoare pe atunci. Vroiam sa ma las de tigari treptat, stiind riscurile la care m-as fi supus combinand hormonii cu tigarile. Dar dupa 3 luni de la inceperea anticonceptionalelor nu m-am mai putut atinge de tigari. De atunci ma deranjeaza pana si fumul de tigara. N-as renunta la anticonceptionale doar pentru a putea fuma in continuare. De cand nu mai fumez ma simt mult mai bine, obosesc mai greu, am mai multa energie.

    Raspunde
  107. Cami 7 Dec 2010 @ 22:51

    Deci parerile sunt impartite. Astept si alte opinii.

    Raspunde
  108. maya 12 Dec 2010 @ 11:14

    As avea si eu o problema:Iau anticonceptionale de 2 ani.Astazi,iau a 8 pastila dupa pauza de 7 zile dintr-un nou blister.Mentionez ca in timpul acestei pauze am avut ciclu care s-a terminat odata cu luarea primei pastile.De cand am luat prima pastila nu am avut contact sexual pana astazi.Cand am mers sa ma spal,am observat o scurgere de sange care nu a fost doar pe moment.Pana acum nu am mai avut asa ceva.As dori sa stiu care este cauza?
    Multumesc frumos!Ce trebuie sa fac?

    Raspunde
  109. Cami 21 Dec 2010 @ 23:36

    maya:
    de obicei, faci niste analize, si mergi la control. Pot fii multe cauze, si nu e bine sa le ocolesti

    Raspunde
  110. a.l.i.n.a. 10 Feb 2011 @ 23:36

    anticonceptionale+fumat=OTRAVA
    asa mi-a spus medicul dupa ce mi-a descoperit 5 noduli la sani
    ori una,ori alta

    cred ca cel mai bine a fi … niciuna…

    Raspunde
  111. Arsenia 18 Feb 2011 @ 09:53

    Uau, sunt fumatoare si tocmai am terminat aseara primul blister, si m-am inspaimantat la ce am citit aici, oricum doream sa ma las de fumat, acum imi doresc si mai tare, nu cred ca solutia ar fi sa ma las de anticonceptionale doar ca sa fumez…avand in vedere ca oricum tigarile sunt o otrava nu are nici un sens sa mai aud riscuri serioase unei “otravi” care oricum ma omoara lent. Si asta vine de la o fumatoare de 1 pachet pe zi…:|. In schimb as avea o intrebare, am tot citit pe internet si pe prospect, dar vreau eu sa fiu sigura (si sa nu mi distrug viata la 22 de ani cu un avort sau ceva) dar dupa ce termini blisterul, si incepi al 2 lea in a 8-a zi,dupa trecerea menstruatiei esti protejata? si in pauza in care nu iei anticonceptionale? Mentionez ca pana acum nu am uitat nici o pastila si le am luat corect.

    Raspunde
  112. Cami 18 Feb 2011 @ 22:13

    Arsenia:
    da, in acea pauza de 7 zile, esti protejata.Sa ne spui si noua pana la urma, la ce ai renuntat.

    Raspunde
  113. Arsenia 22 Feb 2011 @ 16:28

    Deci, clar la fumat, dar e foooooaaaaarte greu, uneori mai trag cate un fum pe ascuns, dar ii greu, mai ales cand vad pe altii ca fumeaza in jurul meu, dar am noroc k le am zis prietenilor mei cand ma vad cu tigara, instant sa-mi dea peste mana :)) asa ca sunt in siguranta :)), multumesc mult de raspuns ;) si pentru alte fete, LASATI VA DE FUMAT SAU DE PASTILE DAR NU le faceti pe amandoua in acelasi timp ca riscati sa va pierdeti viata.

    Raspunde
  114. Leontina 25 Feb 2011 @ 23:26

    de citit si
    Fumatul – adevar sau povocare
    Be Healthy Sfatul Farmacistului

    Raspunde
  115. paula 17 Apr 2011 @ 23:59

    eu iau anticonceptionale cam de 6 luni, dar si fumez.. citind postul asta am inceput sa ma gandesc de ce imi circula sangele mai prost ca inainte.. in ultima vreme, desi e cald in casa sau oriunde m’as afla, sau sunt imbracata bine, mie imi este frig si sunt rece tot timpul. aveam problema asta si inainte, dar de cateva luni s’a accentuat mult mai tare. au vreo legatura anticonceptionalele? mentionez ca am 19 ani

    Raspunde
  116. paula 18 Apr 2011 @ 00:03

    si inca o intrebare :-s. am uitat sa iau pastilele in doua zile timp in care ama avut contact sexual. astazi (a treia zi) mi’am adus aminte si am luat pastila care trebuia luata azi si am inceput sa sangerez. exista vreo posibilitate sa raman insarcinata? :-s

    Raspunde
  117. Cami 18 Apr 2011 @ 14:17

    paula : pot exista probleme de circulatie, dar nu se poate stii sigur decat daca faci un control mai amanuntit. Iar cat despre a doua problema, normal ca ti-a scazut protectia, mai ales conteaza si saptmana in care ai uitat.

    Raspunde
  118. elena 18 Apr 2011 @ 23:42

    Paula; atunci cand uiti sa ei pastila o zi doua,trebuie sa le ei in ordinea in care le-ai lasat ,; prima se ia pastila uitata ,apoi cea care era la rand , de aceia ai sangerat..pauza a fost maricica iar organismul este bine contrloat de pilula,, s-ar putea sa fii norocoasa, :-)

    Raspunde
  119. adriana 12 Jun 2011 @ 07:47

    buna sunt adiana am inceut sa iau anticoceptionale de 2 luni sunt fumatoare am 18 ani…..in momentu cand imi vine menstruatia imi curge numai cheaguri de sange ma tine aproape 2 saptamani ….se intampla cv daca nu iau 2 zile

    Raspunde
  120. eu 24 Sep 2011 @ 22:59

    buna, am si eu o intrebare : am inceput sa iau anticonceptionale de 3 zile , pt prima data in viata mea , si sunt fumatoare de 4 ani.Cu toate ca am facut analize de sange si pe baza acestora mi’a dat doctorita pastilele , nu m’a intrebat daca fumez sau nu , am aflat ca e grav doar citind prospectul. Ce as putea face? de tigari e foarte greu sa te lasi de pe o zi pe alta , iar de pastile am nevoie ca si tratament , nu ca si metoda contraceptiva. Pe termen scurt , (3 luni ) cat trebuie sa le iau , e la fel de mare riscul? mentionez ca am 19 ani.

    Raspunde
  121. Catalina 7 Dec 2011 @ 20:05

    Buna,

    M-am ingrozit de ce am citit, i-au anticonceptionale de 4 ani si sunt fumatoare de alti 6.. Chiar imi doresc sa ma las de fumat dar in mediul in care lucrez este mereu fum de tigara de-l tai cu cutitul…ceea ce e mai nociv( cred).. Ma gandeam sa-mi cumpar plasturi, pastilele le-am intrerupt de 2 luni… poate imi dati un sfat…
    Multumesc

    Raspunde
  122. Erika 8 May 2012 @ 19:46

    Ma bucur foarte mult ca am gasit acest site, eu iau anticonceptionale de 3 ani si 3 luni, si fumez de tot atat timp, nu in exces, 4-5 tigari pe zi, insa de vreo saptamana simt o apasare mare in piept, insa nu i`am dat prea mare importanta. Zilele trecute am hotarat ca ar fi bine sa ma las o perioada de anticonceptionale, dar nu stiu cand ar fi momentul potrivit. De asemenea intentionez sa ma las si de fumat, din cauza ca o prietena mi`a povestit cazuri de tromboza din cauza combinatiei de anticonceptionale cu tigari. Dar daca in timp vreau sa ma reapuc de anticonceptionale ar fi vreo problema?? Desigur de data asta fara tigari. Va multumesc anticipat pentru ajutorul acordat!! :)

    Raspunde
  123. Simi89 27 May 2012 @ 22:51

    Buna…daca am luat anticonceptionale cateva luni apoi am facut pauza si dupa vreo 2 3 luni am luat iarasi doar pt o luna…ii problema?? adica sunt reactii adverse? precizez ca nu am avut contact sexual..multumesc

    Raspunde
  124. elena ciornei 22 Aug 2012 @ 10:39

    buna ma numesc elena si am citit situl vostru sincer ma sperie dar asi vrea un consiliu.eu fumez de ff ult timp si acu iau anticonceptionale si simnt niste simntome care leam citit si di cometarile voastre cine ma poate ajuta cu adevarat sa ma las de fumat stiu ca toti spuneti buna vointa dar uneori e mai tare ca tine tigahttp://www.criserb.com/blog/wp-includes/images/smilies/11.gifra multumesc daca ma puteti ajuta

    Raspunde
  125. Camy 22 Aug 2012 @ 11:06

    Dragelor, nu exista o pastila care sa va lase de fumat! Fiecare stie ce e mai bine pt el…Trebuie sa gasiti singure modalitatea de a scapa de viciu, sau lasati pastilute, nu stiu…ce e mai bine pt voi…
    Elena ciornei, stiu ca e greu,dar nu stiu ce te poate face pe tine sa te lasi…uite, o cunostinta a mea,cu probleme grave de sanatate, i s-a spus ca poate murii in orice clipa daca mai fumeaza, si din acel moment s-a oprit…poate a fost un impact mare faptul ca moartea era extrem de aproaqpe, nu stiu…tu singura trebuie sa gasesti calea.

    Raspunde
  126. Ale 19 Sep 2012 @ 20:24

    Buna!Am 19 ani si am avut un chist ovarian operat (tin sa precizez ca in momentul in care am intrat in operatie chistul era deja spart) ….doctorita mi-a prescris un tratament cu Diane 35 sau Iaz sau Logest…eu le-am luat pe primele care erau si pe reteta!Inca nu m-am apucat de ele si mi-e foarte frica,trebuie sa incep tratamentul de joi.Voi ce spune-ti is bune sau nu?Adica nu vreau sa mi se intample ceva rau…gen o dereglare hormonala de toata frumusetea!!!!!!:(:(:( Sper sa ma puteti ajutati :):) Astept raspunsul vostru.Va multumesc frumos!

    Raspunde
  127. ana 6 Oct 2012 @ 08:03

    M-am gandit sa va scriu si eu, in ideea ca nu este de gluma cu aceasta combinatie de pastile+fumat! Inca un caz trist ca cel descris de peserin. O colega de scoala si prietena din copilarie a sotului meu, a murit acum 2 zile din cauza acestei combinatii!!! Moarte cerebrala…detalii despre cauza care a dus la moarte cerebrala nu va pot da, pt ca familia este daramata de pierderea fetei de numai 28 ani. Trist, o poveste care pe mine m-a cutremurat. Eu nu i-au pilule, insa m-am gandit sa postez acest comentariu pentru a va da seama cat de grave sunt urmarile inconstientei unora dintre noi! Astazi va fi inmormantata …Dumnezeu sa o odihneasca in pace!

    Raspunde
  128. Alina 22 Oct 2012 @ 12:35

    Buna! Am aproape 18 ani si dureri cumplite la mestruatie de cand aveam 15 ani ( am ajuns de 4 ori la urgente si am lesinat de nenumarate ori din cauza lor) ! Am fost la ecograf dar nu mi-a descoperit nimic , am trecut treptat de la nurofen 200 la ibuprofen 600 ( aproape 6 pastile pe zi ) in combinatie cu altele si nu mereu functioneaza ! Din disperare m-am dus la doctori si doctori dar tot ce primeam era un raspuns evaziv : ,, pana nu faci un copil asa o sa te doara in fiecare luna ” si mai multe pastile pentru durere , cred ca la ora actuala stiu fiecare pastila sau supozitor sau fiola care se gaseste pe piata .
    Intr-o seara in combinatie cu stresul pulsul mi-a luat-o razna , abea puteam sa mai respir si asa am ajuns la urgente unde mi-au spus ca atata ibuprofen si ketonal ( si lista continua ) mi-au afectat ritmul cardiac si tensiunea .
    M-am dus din nou la doctor si aceasta mi-a recomandat sa incep tratament cu diane-35 . Am inceput sa iau pastilutele de 4 zile dar durerile au ramas la fel de insuportabile . Nu mai stiu ce sa mai fac ! Pot sa iau pastile pentru durere in combinatie cu anticonceptionalele? Sunt si fumatoare ( nu mult , maxim 3 tigari pe zi ) dar decand am inceput tratamentul cu AC si din cauza durerilor numai la tigari nu mi-a stat mintea ( sper sa iasa de tot de acolo ).

    Raspunde
  129. simona 31 Oct 2012 @ 22:55

    buna..povestea mea…am mai scr o data dar nu cred ca sa trm.am 23 de ani fumez de 8 ani si iau anticoncept,3 ani am luat marvelon 21 si de un an iau desorelle.acum o luna am fct tromboza venoasa profunda la picior.am fost la urgenta am stat in spital si mi-au zis ca poate e genetica boala dar nu prea cred.ca nu am p nimeni in fam cu asa cv.eu dupa cate m-am informat cred ca de la contraceptive+fumat alta cauza nu vad.mi-a sp doctora sa nu mai iau contraceptive si sa nu mai fumez.contraceptive nu mai iau dar cu fumatul ma chinui sa ma las ca stiu ca ma afecteaza.intrebarea mea este chiar nu exista alte contraceptive p care sa le pot lua ???ca nu ma inteleg prea bn cu doctorii ca sunt in cipru si imi vb in termeni medicali si nu inteleg.acum urmez tratament cu warfarin si de aceea cred ca nu le pot lua,dar trb sa tin tratamentu vreo 6 luni si as vrea sa stiu daca exista alte contraceptive care sa le pot lua. de fumat o sa ma las binenteles indiferent de situatie decat sa risc viata mai bn fara.multumesc

    Raspunde
  130. Alexandra 3 Nov 2012 @ 13:56

    Am 19 ani si in urma cu 5 luni am facut o tromboza venoasa profunda la nivel inalt , vena era complet nepermeabila,necompresibila.
    Am luat anticonceptionale timp 7 luni ,am fumat 4 ani si alimentatia mea se baza 90 la suta pe verdeturi (vit K )
    Fetelor,toate planurile de vara s-au dus pe apa sambetei,sa nu mai vorbesc de urmarile psihice si fizice pe care le-am avut/am de suportat(doctori peste doctori,rrmn uri ,analize si interdictii).Aveti grija,faceti-va din proprie initiativa un timp de coagulare a sangelui ,daca doctorii “uita” sa mentioneze ca si pastilele astea trebuie monitorizate.

    Raspunde
  131. Baby 18 Dec 2012 @ 00:21

    Buna dragelor. Desi acest post este vechi, nu m-am putut abtine sa nu scriu un comment.
    Am 29 de ani si incepand cu varsta de 17, datorita unor complicatii medicale am fost nevoita sa iau anticonceptionale fiind fumatoare. Nu am studiat niciodata prospectul si nici nu credeam daca vedeam, insa dupa 7 ani am ajuns intr-o noapte la urgenta cu dureri puternice de mana, antebrat. Dupa o noapte de investigatii, o dr. m-a intrebat de anticonceptionale si fumat su mi-a spus ca ar putea fi o cauza si ar trebui sa imi fac analize. Credeti sau nu, am ras.Mi-am zis, vai ce proasta, mai este si medic si am plecat acasa cu un flamexim si niste algolcalmin. Dupa alte 6 luni am ramas insarcinata. Imi doream un copil mai mult decat orice, iar in a 3-a luna de sarcina am descoperit ca aveam probleme mari cu sarcina, riscam sa pierd copilul oricand iar asta din cauza unei tromboze.
    Am dus sarcina la final insa am petrecut 6 luni injectandu-ma singura de 2 ori pe zi cu heparina in burta, am trecut prin depresie, soc si cea mai grea perioada din viata mea iar totul se datoreaza anticonceptionalelor + fumat! Totodata mi-am dat seama ca in noaptea aceea la urgenta, proasta am fost eu si trebuia sa imi fac investigatii amanuntite din timp.

    Raspunde
  132. FLORRY 14 Jan 2013 @ 10:23

    Buna tuturor, am 25 de ani si fumez din clasa 12 am luat anticonceptionale 4-5 ani, in urma cu doua luni am ajuns la spitalul Municipal cu o durere de cap cumplita, stari de voma, ametelii,nu suportam lumina, simteam presiune in tot capul si aveam impresia ca o sa imi explodeze…acolo mi-sa administrat ceva in vena si in 10 minute nu mai aveam nimic, mi-sa spus sa astept insa nu am facut-o si am plecat acasa, dupa 3-4 ore a inceput din nou sa ma doara capul nu la fel de tare dar ma durea suficient cat sa ma tavalesc prin pat de durere. In decursul unei luni de la aceasta durere am mai avut 2 reprize de dureri cumplite este prea putin spus,dureri insuportabile de un om, vomitam, avem nopti in care durerea de cap ma trezea efectiv din somn, intre aceste dureri simteam tot timpul o presiune in cap mai usoara sau mai severa dar erea acolo mereu, am mers la cardiolog crezand ca ma doare capul din cauza tensiunii marie, dar nu a fost asa, am uitat sa va spun ca prima durere a fost declansata de o suparare, o cearta, medicul cardiolog ma trimis la neurologie dandusi seama ca nu am nimic la inima, am facut un RMN ANGIO RM si un CT Tomograf cu substanta de contrast, in urma caruia mi-sa pus diacnosticul de TROMBOZA CEREBRALA LA SINUSURILE VENOASE SI VENA JUGULARA DREAPTA, am stat aproape toata luna decembrie 2012 in spital cate 4 injectii pe zi in burta si totul de la anticonceptionale + fumat…mi sau facut analize care demonstreaza ca nu este genetica problema si ca totul este de la anticonceptionale….incontinuare sunt pe tratament cu anticoagulante si abia peste 3 luni voi repeta tomografia… NU MERITA SA NE DISTRUGEM SANATATEA CONSTIENTE FIID DE ASTA < AVETI GRIJA DE VOI NU NEGLIJATI NICIO DURERE DE CAP TROMBOZA SE FORMEAZA UNDE NU TE ASTEPTI SI ESTE FATALA DACA NU ESTE TRATATA CORECT SI MAI ALES LA TIMP

    Raspunde
  133. DeeDee 4 Feb 2013 @ 21:25

    Buna! Referitor la combinatia anticonceptionalelor+ fumat…Sunt fumatoare de 4 ani si de aprox o saptamana am inceput sa iau anticonceptionale bineinteles cu acordul doctorului! De cateva zile simt o durere in piept in partea dreapta care nu ma lasa sa ma intorc mai deloc,sau sa fac vreo miscare brusca:(! Sa fie oare din cauza acestei combinatii? Astept un raspuns..Multumesc:)

    Raspunde
  134. criserb 4 Feb 2013 @ 21:30

    @DeeDee – nu stiu daca este de la combinatia asta sau nu, dar citeste mai sus printre comentarii si vezi cate femei au murit de la combinatia asta. Vorbesc chiar prietenele lor… eu zic sa renunti ori la unu ori la alta :)

    Raspunde
  135. DeeDee 4 Feb 2013 @ 21:32

    Si daca fumez tigara electronica tot la acelasi rezultat ajung?

    Raspunde
  136. criserb 4 Feb 2013 @ 22:34

    @DeeDee – nu stiu… dar eu iti spun sa nu te joci, e pacat. Daca nu poti renunta la tigari, ca stiu ca e greu, renunta la anticonceptionale…

    Raspunde
  137. Andreea 11 Aug 2013 @ 16:23

    Buna la toata lumea,

    Se pare ca eu am fost exceptia de la regula: nu am fumat in viata si am inceput sa iau anticonceptionale (Milligest) pentru prima data in viata mea la 29 ani din Ianuarie 2013 pana in Iulie 2013 cand am ajuns la urgenta. Am facut tromboza venoasa profunda si am stat 2 saptamani internata la Cardiologie. Anticonceptionalele mi-au fost recomandate de medicul ginecolog curent in urma analizelor de sange facute si care au fost in regula si fara nici un simptom anterior, nimic niciodata, care sa anunte asa ceva sau sa ma puna pe ganduri.
    Daca as putea da timpul inapoi, nu le-as mai fi luat si as fi ramasa la metoda folosita cu succes in trecut si anume: prezervativul.
    In conditiile in care Yaz, Yasmin au cauzat 23 de decese in Canada, Cilest urmeaza sa fie retrase de pe piata in perioada urmatoare iar Diane 35 a fost scos deja de piata …. think twice.

    Raspunde
  138. popescu 26 Mar 2014 @ 09:31

    @peserin – fumez de 3 ani si iau pastile de 4luni mam lasat de fumat 2 luni si liam luat iar ai dreptate ca te simiti mai bn cand nu mai fumezi eu am sio problema la inima am sujlu sistolic ce s e intampla cu mn

    Raspunde
  139. popescu 26 Mar 2014 @ 09:32

    @popescu – sc suflu sistolic la inima

    Raspunde
  140. alina 7 Sep 2014 @ 22:50

    buna la toata lumea.am 30 de ani,am sterilet de 3ani si fumez de 14 ani.sincer de foarte mult tmp ma simt rau,dar niciodata nu am dat importanta,am zis k este de la stres.in ultimul timp am si slabit ,kiar foarte mult.tot asa periculoase sunt tigarile in contact cu steriletul??oare asta sa fie cauza?

    Raspunde
  141. alina 7 Sep 2014 @ 23:01

    va rog sa mi dati un raspuns cat mai curand.deja mi e frica.exista riscul sa ma inbolnavesc ??va multumesc

    Raspunde
  142. Paula 4 Mar 2016 @ 20:19

    eu am fost depistata cu tromboza acum o saptamana,am un copil de 7 luni,sa auzi ca risti moartea la 28 de ani cu un copil acasa nu ii tocmai maximul,is fumatoare si da, mi sa recomandat anticonceptionale fara a mi se face analize pentru a sti ce ii mai bun, am fost internata si acum sunt sub tratament

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)