Sari la conținut

Copil

Dimineață spre școală și apoi la birou

A fost pentru mine prima dimineață în care mi-am dus copilul la școală. Mă rog, l-am dus și ieri la deschidere, dar a fost mai târziu, azi l-am dus la 8, așa cum o să-l duc de acum încolo. Până la școală m-am descurcat, am luat-o pe un teren viran, am ocolit tot traficul, am…

Macheta Hyundai Kona

A vrut fii-miu o mașină ca a lu’ ta-su și ta-su i-a găsit una. Dar cam scumpuță așa că nu i-a cumpărat-o. Totuși, într-o discuție, i-a arătat-o bunicului care a zis că un nepot are și a marcat banu’ iar ta-su i-a comandat-o. E mișto, chiar foarte mișto aș putea spune. Nu-s cele mai bune…

Tată, eu vreau cu placa nu cu schiurile

Anul trecut am fost cu copilul în Austria și l-am pus pe schiuri. A fost scump, 200€ ședința și m-am gândit că am nevoie de câteva mii de euro să învețe să schieze :) Anul ăsta am zis să încercăm în țară, așa cum m-au sfătuit niște prieteni ce aveau și ei experiență în domeniul…

Fii-miu a devenit Fan Bruder

Sau am devenit fan Bruder :) Nu știu sigur care dintre noi este mai fan, dar deja avem o colecție impresionantă și dacă tot aveam atâtea am zis să vă recomand două site-uri de unde le puteți cumpăra la un preț mai bun decât cele la care le găsiți prin mall-uri. Cele mai multe sunt…

Eu cum am ajuns la tine în burtă?

Îi arătăm ieri lu’ fii-miu niște poze mai vechi, din deltă, și dintr-o dată m-a întrebat unde era el. I-am explicat că el nu era, încă nu apăruse. Ei bine, copilul a insistat. Păi și eu unde eram dacă nu eram în burtică, eram undeva singur, fără prieteni? :( Și cum am ajuns în burtică?…

M-am schimbat. Pentru copil orice, pentru mine mai puțin.

Mă gândeam zilele trecute la trecerea timpului și mi-am dat seama că m-am schimbat. Nu știu dacă doar eu sau este o chestie ce se întâmplă părinților, dar asta-i situația. Când vorbim de schimbat mă refer la prioritățile în ceea ce privește achizițiile personale. Dacă pe vremuri îmi cumpăram tot felul de chestii fie că…

Jale a fost ieri când ne-a plecat copilul la bunici

Nu el, el era fericit, a plecat de bună voie, chiar dacă eu nu credeam că o să plece. Dar a plecat și după ce am realizat noi că puștiul chiar a plecat… jale a fost. Dana bocea în pumni, eu eram pe aproape, dar mi-am găsit repede ceva de lucru să trec peste moment.…

L-a mușcat pe fii-miu o căpușă

Nu vă panicați, totul este sub control, vă zic de la început, doar voiam să vă povestesc pățania, să aveți și voi grijă, poate mai multă, pe viitor. Duminică am fost la un loc de joacă, un loc foarte mișto și bine întreținut în zona de nord a capitalei. Chiar mișto, curat, multe jucării, spațiu…