Sari la conținut

Copil

Cum îl învăț pe fii-miu să facă la oliță?

Adevărul este că nu m-am apucat să caut pe net răspunsuri la întrebarea asta, știu că a făcut-o Dana la un moment dat, eu însă prefer să vorbesc cu voi, cu cei care ați trecut prin asta, oameni pe care îi cunosc de ceva timp în viața de zi cu zi sau prin intermediul online-ului.…

Caut grădiniță în zona de sud-vest a Bucureștiului

A venit și momentul în care trebuie să mă apuc să-i caut lu’ fii-miu grădiniță, așa că vă întreb pe voi, cei care mă citiți de ceva timp, dacă îmi recomandați ceva în zona marcată cu roșu pe hartă,  sau puțin adiacent. Puțin, nu mă trimiteți în altă parte a orașului. De preferat să-mi recomandați…

Lu’ fii-miu nu-i mai ajunge patul

Undeva spre dimineață, pe la 5, Dana a remarcat că fii-miu a plecat din pat. L-a găsit pe jos. Săracul, dormind nu a reușit să se mai întoarcă în pat. Dimineață ne-am uitat împreună pe camere și ne-am amuzat. Râdea și el, nu-și mai aducea aminte nimic :) Și ai voștri la fel dorm? :)

Nu mai aveam loc de jucării

E grea viața de părinte, seară de seară trebuie să strângă tot dezastrul produs de odraslă. Fără prea multe excepții. Sunt momente când chiar nu ai chef, dar astea nu poa’ să fie foarte multe că apoi nu mai ai loc să te plimbi prin casă, sau mai rău, mai calci în cânte o pisă…

Cum a suportat copilul un drum lung de 1300 de km

Vă povesteam că am fost în Maramureș săptămâna trecută și am primit multe întrebări cu privire la “cum a rezistat copilul atâta drum”. Ei bine, a rezistat surprinzător de bine. Am plecat la 5 dimineața din București, în condițiile în care intenționam să plecăm la 4 și să-l luam pe copil din pat și să-l…

Fii-miu și-a configurat o masă după bunul plac

Și a ieșit așa :) Puteam eu să-i zic ceva? I-am sugerat doar să ia scaune în mai multe culori, eventual toate, și a zis zis nu roz, dar un nu răspicat, că “roz e de fetiță” :) Ca o paranteză, am văzut că scrie pe scaunele alea că țin până la 30 kg, eu…

Bicicleta galbenă sau cum să-i faci lu’ fii-tu pe plac

Pe la finalul iernii i-am promis lu’ fii-miu că am să-i iau o bicicletă fără pedale, cum vine vremea mai bună. Zilele trecute mi-a dat o colegă una. Nu mai avea nevoie de ea și a dat-o și ea mai departe. Mulțumesc Gabi! Eh, i-am dus-o lu’ fii-miu s-a dat cu ea din prima clipă în…

Un suport de brad bun pentru atunci când ai copil mic

Anul trecut, când fii-miu avea un an am pus bradul în suportul pe care îl foloseam de câțiva ani. Anul ăsta însă, m-am luat după vecinul Cătălin și am făcut un suport mai țeapăn. Am luat un rest din blatul de la bucătărie (în aveam prin magazie), am prin suportul de brad cu șuruburi de…

Roșii cu gust, în sezonul rece, găsim?

Fii-miu mănâncă roșii la greu. Dar știți cum, fără număr. Așa s-a învățat de astă vară, de când le lua direct din grădină. Fie că le lua de la mine, fie că le lua de la vecini, el când trecea pe lângă o grădină “fura” o roșie și o mânca instant. Acum la fel, mă…