Sari la conținut

Cum alegi scaunul auto pentru copil

Acum că a trecut ceva timp de când am copilul pot să vă zic câteva cuvinte despre scaunele auto pentru copii.

La început, când trebuia să achiziționez unul, voiam ce-i mai bun, ce-i mai scump, ce-i mai ok pentru copil. Citeam review-uri, citeam tot felul de recomandări și nu am ajuns la nicio concluzie. Fiecare încerca să recomande un brand, să-l scoată cumva în față, că vezi Doamne fiecare părinte o să scoată din buzunar oricât pentru copilul lui.

M-am convins prima dată asta după ce am folosit un cărucior Stokke, din ăla fiță de 3000-4000 lei. L-am lăsat deoparte la 4 luni și am început să folosim un altul, unul de 350 lei. Să vă zic drept, ăla de 350 lei era mult peste Stokke, adică chiar era util, ușor de pliat, ușor de cărat cu tine peste tot. Stokke-ul era bun de mers la mall, în rest, nu i-am găsit niciun avantaj, dar niciunul.

La fel și cu scaunele auto pentru copii, sunt unele fiță, au niște prieteni, e mișto, nu zic nu, dar sunt convins că puștiul nu simte diferența între ăsta și unul de 4 ori mai ieftin.

Fiecare dă cât crede de cuviință, oferta este mare, dar vreau să vă spun că cel mai important este siguranță copilului. Asta e tot ce contează, apoi vine confortul lui și în cel din urmă rând vorbim de frumusețea scaunului.

Acum am două scaune, unul de la Bebe Confort și unul de Chicco, un model mai vechi, nu știu dacă se mai produce/vinde.

Ambele sunt perfecte, fii-miu nu are de comentat nimic în niciunul din ele.

Ce este important la ele?

Cum am zis și mai sus, siguranța copilului, confortul lui, și în cele din urmă confortul vostru.

De ce confortul vostru?

Păi în unele scaune poți așeza copilul mult mai ușor în altele mai greu. Și contează atunci când dai copilul jos din mașină de o grămadă de ori pe zi. Sunt unele care se rotesc spre ușă în alea pui copilul cel mai ușor, iar ulterior se rotește spre poziția lui firească, fie că e vorba de “cu față în spate” fie că este vorba de “cu fața în direcția de meres”.

Poți să-l pui la fel de bine și în unul care nu se rotește, dar e vorba de un efort în plus al părintelui. Nu-i mare lucru, nu-i cade nimănui o mână, dar e puțin mai greu. Ei bine, diferența este de cost, unele sunt mai scumpe, altele mai ieftine.

Sunt scaune cu două tipuri de prindere, cu centură sau isofix. Din teste isofix-ul este mai bun, dar nici alea cu prindere cu centură nu sunt rele. Aici puteți alege după bunul plac. Cele cu isofix sunt puțin mai masive, au nevoie de mai mult spațiu pe bancheta din spate a mașinii iar dacă aveți o mașină mai mică, atunci scaunul din față trebuie dat în față la maxim. Nu prea mai rămâne loc pentru o persoană pe acel scaun. Dacă ai o mașină mică eu zic că modelul cu prindere prin centură e mai bun.

Un aspect important este confortul copilului, el trebuie să stea bine în scaun, să-i fir comod, mai ales atunci când parcurgeți distanțe lungi. Trebuie să puteți trece ușor scaunul din poziția “în fund” în poziția “pe spate” atunci când copilul doarme. Ușor și fără a-l brusca dacă se poate.

Siguranța copilului se traduce în principal în centuri. Centurile trebuie să fie potrivite pentru copil, nu strânse să nu miște, dar nici largi că vezi Doamne altfel nu le suportă. O să le suporte, gândiți-vă că în caz de vreun accident, centurile sunt cele ce-i salvează viață, cele ce-l țin în scaun și nu-i dau voi să sară prin parbriz. Dacă sunt puse corect o să funcționeze corect, dacă nu, nu. Ele trebuie să fie cu prindere în 5 puncte, pentru că sunt cele mai bune. Nu o spun eu, testele o spun și e un lucru dovedit.

Apoi vine vorba de vârsta copilului, pentru că sunt scaune potrivite pentru fiecare vârstă. Când e mic stă într-o scoică, așezată obligatoriu cu spatele la direcția de mers, apoi o să luați un scaun mai mare, apoi mai mare și tot așa. Sunt 3-4 scaune pe care o să le cumpărați.

Sunt și modele 3 în 1 și producătorii spun că de altul nu o să aveți nevoie, dar eu până acum n-am văzut unul bun, cel puțin nu în cercul meu de prieteni cu copii.

În concluzie, dacă v-am făcut să citiți până aici, nu există cel mai bun scaun auto pentru copii, există cel mai bun scaun auto pentru copilul tău, în funcție de buget și de fițele pe care le ai. Unele utile, altele mai puțin.

Partea bună, pentru ușurința voastră în căutare găsim în categoria de scaune auto filtrele din partea stângă a ecranului, bifați acolo tot ceea ce este important pentru voi și aveți de unde alege. O să găsiți cu siguranță modelul potrivit pentru voi.

Ah, și dacă-l primiți de la cineva, nu-l refuzați, nu contează că-i vechi, se spală și este ca nou ;)

Drumuri bune și liniștite!

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
3 comentarii
  1. Dragos 21 Aug 2017 @ 10:52

    Sa incepem cu Stokke, chiar daca nu e subiectul postului, m-ai pornit cand ai scris de el. Mi-am luat si eu unul second, mi se rupsese primul carut normal si am zis ca nu mai am nevoie multe luni de el si imi iau unul second sa scap. Auzisem si eu de Stokke ca e cel mai tare, cel mai bun etc si zic hai sa incerc unul. Nu-ti inchipuii ca avea ceva, era ca nou. In fiecare zi cand ies cu el si nu atat eu cat Monica, imi dau seama ca este unul dintre carucioarele cele mai groaznice din lume. Sincer iti spun, n-am vazut un carut gandit si facut mai prost decat Stokke, si daca era 500 lei, intelegeam dar cand dai 5000 lei pe el, te astepti la ceva mai mult. Si ca sa nu zica lumea ca sunt hater, hai sa luam cateva criterii dupa care ar trebui facut un carucior de copil:

    – Sa fie rigid, gandit sa aiba siguranta si rezistenta
    – Sa fie usor (mama il cara de cele mai multe ori)
    – Sa fie compact (sa incapa si intr-un portbagaj mai mic)
    – Sa se poata manevra usor la deschidere si inchidere, de preferat cu o mana, dar nu neaparat
    – Sa aiba loc de depozitat diverse
    – Sa suporte atat o varianta cu scoica cat si o varianta mai light
    – Sa arate decent

    Eh, ganditi-va ca Stokke, un carut de 5000 lei, este extrem de greu, cu copilul in el imposibil de ridicat, deloc compact, ocupa un portbagaj intreg, manevrarea se face foarte prost, trebuie sa ii dai scaunul jos sa il pui undeva, pe jos sau in masina, sa il pliezi si pe urma sa iei scaunelul sa il pui peste el. Nu vorbim de scoica ci de varianta normala a carutului. Nu se poate plia in niciun fel cu scaunelul copilului in carut. Arata in schimb decent si pare destul de sigur. Mega avantajul advertizat de Stokke pentru care au sacrificat greutatea, utilitatea si manevrabilitatea (adica cele mai importante chestii la un carut) este faptul ca pozitia copilului e undeva mai sus, mai aproape de nivelul tau, cica pentru un “bonding” mai bun dintre mama si copil. Pacat ca de la 7 8 luni copilul nu mai sta cu fata spre tine ci invers, deci s-a dus tot bondingul :))

    Sa revenim la scaunul de masina: si eu am un Bebeconfort, e foarte misto, am gasit si huse de protectie la el, insa are un mare dezavantaj, daca vrei sa il schimbi intre pozitia normala si cea de dormit, adica mai pe spate, rasucesti la rozeta aia de iti vine acru, practic de la volan e imposibil sa il pun la nani rapid, fara sa opresc. Alternativa e cu clapeta, apesi si il treci pe spate instant. Ideea celor de la Bebeconfort a fost sa il poti pune la pozitii intermediare, insa, in 6 ani de folosinta, nu am avut nevoie niciodata decat de pozitia normala si cea de somn, adica total pe spate. Ca sa nu mai zic ca rozeta e nemteasca, se misca ca marșarierul pe vremuri la BMW.

    Raspunde
  2. Nicoleta 22 Aug 2017 @ 23:46

    Hai ca m-a prins si pe mine discutia. :)) Noi avem un scaun de masina din ala de nu trebuie sa mai iei altul, e bun de la nastere pana la 36 de kg, acum nu stiu ce copil de 36 de kg mai sta in scaun de genul ala, da’ sa spunem. M-a dezamagit faptul ca bebe a stat destul de aiurea in el in prima sia doua luna, adica mie nu mi se oarea ca sta ok, destul de intinsa, dar acum ca a mai crescut pare ok, e genul ala masiv si are si isofix, care ce sa vezi, nu se potriveste pe masina, desi atat masina cat si scaunul sunt noi si stiam ca ar exista un acord intre producatorii de masini si cei de scaune de copii, asa ca il prindem in centuri.
    In ce priveste caruciorul, recomand cu caldura Maclaren, nu pentru ca as lucra pentru ei, sau as vrea eu sa le fac reclama, dar pentru un pret decent, ai parte de super calitate si rezistenta, testat pe doi copii, unul second hand, altul nou si inca am cea mai buna parere despre el.

    Raspunde
  3. Ciprian 25 Aug 2017 @ 12:18

    O singura observație la scaunele de mașină, nu știu dacă ați mai auzit, dar luați în considerare ca acestea expira după 5 ani și producătorul nu mai garantează siguranță copilului. Materialul din care este făcut își pierde din proprietăți și devine casant.

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)