Sari la conținut

Cumințenia pământului, statul și banii

cumintenia_pamantului212231_0

M-am bucurat când am auzit că statul încercă să recupereze Cumințenia Pământului de la cei care o dețin, dar când văd că vor bani de la cetățeni mă cam ia cu scârbă. (alți bani de la cetățeni, că și cei care pretind că îi dau ei, tot de la cetățeni sunt)

Adică hai să păstrăm opera de artă, dar nu putem aloca niște bani pentru așa ceva, trebuie să strângem de la populație. Tot populația să-i scoată din rahat după ce ei s-au pronunțat că o cumpără.

De ce aș ajuta eu statul român cu bani? Cu ce mă ajută statul pe mine? Îmi oferă condiții decente în spitale, îmi oferă drumuri, îmi oferă ceva pentru toți banii pe care îi dau lună de lună ca și contribuție?

Statul ar trebuie să recupereze banii ăia furați de fiecare șmecher, de fiecare corupt pe care vedem că-l închide pentru câțiva ani, dar banii… de banii lor nu se ating.

Mi-e dragă opera lui Brâncuși și ar fi frumos să rămână în patrimoniu, dar statul să le dea banii oamenilor de unde știu ei, așa cum au promis, nu să ne roage pe noi să-i ajutăm. Noi suntem buni doar când trebuie să ajutăm, când este să fim ajutați, să ni se ofere niște condiții…

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
3 comentarii
  1. Cezar 27 Apr 2016 @ 12:33

    La Gioconda, opera lui Da Vinci, italian. Astazi expusa in Franta, Louvre. Despre ce vorbim? Nu are legatura cu arta, are legatura cu banii, exact cum ai zis.

    Raspunde
  2. crina 27 Apr 2016 @ 22:22

    De ce sa donez?
    Si eu sunt plina de scarba fata de statul roman. Ce inseamana 10-20 de lei pentru mine si pentru multi altii? Mai nimic, chiar daca uneori nu scot din buzunar banii astia sa ii dau pe o prajitura sau pe un taxi. Daca toti ar putea trece peste diverse motive inventate am putea dovedi ca suntem patrioti si in afara feisbucului. Cum ar fi fost daca proprietarii nu ar mai fi bagat statul la mijloc si ar fi anuntat la un megafon urias in toata Romania ca vand statueta in termen de 6 luni daca se strang banii?

    Raspunde
  3. criserb 28 Apr 2016 @ 09:43

    @crina – tot noi să fim patrioți, și statul ce face? Ce face statul pentru noi?

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)