Sari la conținut

De ce Iohannis nu o să fie președinte

Klaus-IohannisGuest post by Lupul

Iohannis a declarat zilele trecute că nu va iniția atacuri la persoană în timpul campaniei la președinție, chiar dacă Ponta deja și-a dat frâu liber încă dinainte de a începe campania.

Foarte corect din partea lui Iohannis, vrea să joace cinstit și să ducă lupta la un alt nivel, doar că mi se pare că n-a înțeles nimic din eșecul lui Geoană și campania pe care acesta a avut-o acum 5 ani. Și Geoană, la fel ca Iohannis a încercat să stea departe de circ, să-și facă o campanie curată, să lanseze cărți, să provoace la dezbateri ș.a.m.d. numai că poporul nu vrea asta, iar președintele e ales, nu e numit. Poporul, fost fan Diaconescu, actual fan Antena 3 vrea circ și Băsescu și Ponta au înțeles asta și circ au oferit. (Bine, Geoana a reușit o parte din campanie să se țină departe de circ, din pacate, pe final a intrat în jocul lui Băsescu și a fost facut KO.)

Iohannis daca o duce tot așa și în campanie cu silenzio stampa, pâra la frații mai mari și atitudinea asta de doctor docent, iese din primul tur (asta în cazul în care o să fie sprijinit până în primul tur) pentru simplu fapt că oamenii vor să vadă circ, atacuri la persoană, vizite secrete, averi dubioase, bâlbâieli, arestari și cam tot ce vedeau și văd la OTV și respectiv Antena 3, noua televiziune a poporului.

PS: Ponta pare ca a prins strategia și a început în forță cu circul doar că fiind un parvenit și un neexperimentat, și-a luat avântul prăbușirea, s-a trezit ca el e mai breaz ca toți și că nu participă la dezbateri în primul tur, își ia popcorn și se uită la ceilalți cum se păruiesc. Cineva l-a tras de mânecă și imediat și-a retractat afirmația și a anunțat ca a comis o greșeală pe care o regretă. Ce să zic, la cât mai multe Viorele!

PPS: Udrea a înțeles și ea cum e cu circul și a inceput să-l ofere, de una singură!

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
8 comentarii
  1. Darius 27 Aug 2014 @ 18:30

    Nu sunt de acord cu tine. Nu el trebuie sa faca circ, trebuie sa intram si noi in normalitatea unor batalii pe proiecte. S-ar putea ca multi sa rezoneze cu normalitatea asta. Omul nu se poate comporta alfel decat e el, iar el e un ardelean tipic, asta cu bunele si relele care deriva din asta. Eu cred ca va reusi sa convinga pe acei multi care nu ieseau la vot, tocmai pentru ca nu rezonau cu circul (cca 50%). Defapt asta e singura si marea provocare a lui Iohannis, sa-i convinga pe cei nehotarati si pe cei care nu se regasesc in circ sa iasa la vot.

    Raspunde
  2. Gigi 27 Aug 2014 @ 20:57

    @Darius – Bine punctat!

    Raspunde
  3. Dragos 28 Aug 2014 @ 00:22

    @Darius – Oho, da, ai dreptate, trebuie sa intram in normalitate. Eu credeam ca o sa intram cand a dat faliment bodega lui Diaconescu, dar publicul s-a mutat la Antena 3 si daca te uiti pe punctele de rating, au 7 – 8 puncte de rating seara in timp ce alte televiziuni au 0,… sau maxim 2. Deci masa de oameni exista doar ca se muta dintr-o parte in alta.

    Normalitatea asta nu se instaleaza de azi pe maine si nu cand anormalitatea este alimentata constant de niste oameni care au beneficii de pe urma circului. Eu fac pariu cu tine pe o cola ca nu iese presedinte tocmai ca nu are pe cine sa convinga sau mai bine zis ca nu are loc sa isi fac jocul curat.

    Las dialogul deschis si ne auzim dupa alegeri :)

    Raspunde
  4. Crox 28 Aug 2014 @ 08:38

    Sunt mai multe motive pentru care sansele sale sunt infime.
    1. Bube in cap. Vezi brigada mobila cu Sorin Ovidiu Balan din anii 2000.
    2. Nu vorbeste. Daca nu vorbeste, poate ca e prost. Prea multa liniste nu e intotdeauna o calitate.
    3. Nu e roman. Cel putin nu e ungur.
    4. Nu se face auzit, atunci cand reuseste sa lege o fraza in public. A zis ceva demn de retinut?
    5. Lipsa talentului oratoric. Poate ca il are in fata oglinzii, dar nu in public.

    Marele sau avantaj este ca nu e altul mai bun in peisaj. Oare i-a propus cineva lui Dacian Ciolos sa candideze? Omul avea o oarecare notorietate. Agricultura are priza la masa aceea migratoare otv a3. Ar fi un semnal puternic ca Romania vrea sa schimbe ceva. Imi pot imagina cateva puncte din potentialul sau proiect politic. Iohannis in schimb, are vreun proiect? Oricat de simpatici imi sunt ardelenii, faptul ca Iohannis e ardelean nu este suficient sa ajunga Presedinte.

    Raspunde
  5. misha 28 Aug 2014 @ 14:28

    @Crox – Dacian Ciolos este tehnician. Romanasului nu-i plac tehnicienii: sunt prea rigizi, sunt principiali, respecta reguli, chestii serioase. Dar numele e demn de retinut.

    Raspunde
  6. misha 28 Aug 2014 @ 14:29

    Draga Lupule, sper din toata inima sa gresesti.

    Raspunde
  7. 1qlee 17 Nov 2014 @ 18:05

    Tocmai ca nu s-a adeverit.
    Deci “Lupu” nu e “Omida”.

    Raspunde
  8. criserb 17 Nov 2014 @ 18:08

    @1qlee – Ce bine îmi pare că s-a înșelat :)

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)