Sari la conținut

De unde mă informez eu cu privire la prognoza meteo

De-a lungul timpului am testat tot felul de aplicații comune, gen accuweather sau yr. Nu prea am fost mulțumit de rezultat și am ajuns la site-uri mai complexe pe care încă nu le înțeleg cu adevărat.

Am ajuns la ele prin intermediul lui Paul, cel care se ocupă (printre altele) de Waze (România) și Rescue 4×4. Am văzut că el știe de fiecare dată cum e vremea, așa că am urmat site-urile pe care le studiază el, după care am aprofundat puțin și am mai găsit și eu câteva.

Primul, de la care a plecat totul este tropicaltidbits.com. Pe ăsta mi-am prins puțin urechile, și încă mi le prind, dar am reușit să văd unde este prognoza cu privire la stratul de zăpadă. O găsiți și voi apăsând Forecast Models > GFS > Regions > Europe > Precip/Moisture > Total Snowfall.

Mai jos aveți prognoza grosimii stratului de zăpadă pentru dată de 29 ianuarie.

Are o mulțime de alte opțiuni, dar încă sunt la început cu el și învăț, am să fac un update pe măsură ce mai învăț ceva.

Ulterior am ajuns și pe un forum al celor pasionați de prognoze meteo și urmăresc zona asta. Nu pricep nici de acolo mare lucru, oamenii vorbesc în niște termeni de-ai lor, pe care tre’ să ai niște studii să-i înțelegi, sau să te preocupe domeniul. Sper că în timp să mă prind de mai multe, deocamdată citesc printre rânduri și tot aflu câte ceva despre ceea ce se preconizează.

De pe forum am descoperit Meteoblue, un site de care acolo se vorbește multe, pe semne că e destul de bun :) Din ce am urmărit eu, pare destul de precis, dar pentru o perioadă scurtă, câteva zile, nu vă aruncați la prognoze mai mari. Ăsta are și aplicație, e util și pentru mobil.

Și ultimul, primit întâmplător de la Dana, este windytv.com. Asta are o interfață mai ușor de urmărit, și prezintă mai multe modele (ECMWF, GFS, și NEMS).

Încă am multe întrebări cu privire la site-urile astea, dar în mare se poate vedea cum o să fie vremea, chiar dacă nu înțelegem prea multe detalii.

Am să le studiez, pentru că par interesante și bănuiesc că nu strică nimănui să știe cât mai multe lucruri.

Voi de pe unde vă informați, ce site-uri aveți “în favorite” atunci când vă interesează prognoza meteo?

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
10 comentarii
  1. Alex 19 Jan 2017 @ 10:54

    Pe termen scurt (de cateva ore) asta e foarte util: http://www.meteoromania.ro/images/radarg/index.radar.php

    Raspunde
  2. criserb 19 Jan 2017 @ 11:14

    @Alex – îl știu și pe ăla, dar astea de care am vorbit îl includ cumva pe cel expus de tine.

    Raspunde
  3. Tibi 19 Jan 2017 @ 13:21

    Eu urmăresc de vreo 8 luni acest site:
    https://www.wunderground.com/q/zmw:00000.74.15247

    Raspunde
  4. criserb 19 Jan 2017 @ 14:17

    @Tibi – și e ok? Se apropie de realitate?

    Raspunde
  5. Tibi 20 Jan 2017 @ 08:57

    @criserb – Da, sînt aproape de realitate.Pe hotnews azi am văzut din întîmplare că pe lîngă acest site mai există 2 citate:
    http://science.hotnews.ro/stiri-terra-21515289-frig-extrem-nordul-europei-temperaturile-ajuns-48-grade.htm

    Raspunde
  6. criserb 20 Jan 2017 @ 10:12

    @Tibi – am dat și de alea în căutările mele, dar par foarte neprietenoase, cel puțin pentru mine :(

    Raspunde
  7. Nicoleta 20 Jan 2017 @ 10:29

    Cu wunderground.com ma descurc si eu cand am de plecat pe undeva. Chiar si la noi in tara :)
    De cate ori l-am folosit a fost 100% pe prognoza.
    Acum ma uit si la cele recomandate de tine. Multumesc de idee.

    Raspunde
  8. borceablog 20 Jan 2017 @ 12:22

    Eu urmaresc: accuweather.com/ro/ro/romania-weather. Prognozele meteo sunt in general valabile pentru 24-48 ore sau chiar 72 si sunt apropiate de realitate…

    Raspunde
  9. Costi 20 Jan 2017 @ 23:13

    Un coleg care e vanator foloseste yr.no, site-ul meteo al Norvegiei.

    A zis ca nu l-a dezamagit niciodata si l-am incercat si eu de cateva ori pentru Brasov.

    Raspunde
  10. Cosmin 23 Jan 2017 @ 16:43

    Eu merg la birou cu bicicleta (cand carosabilul e uscat) si am nevoie de o prognoza cat mai buna (in special pentru vant si precipitatii) ca sa stiu cum sa ma imbrac/organizez. Dupa Accu si Wunderground, am incercat si Weather Timeline, la recomandarea unui coleg pasionat de tehnologie. Prognozele sunt destul de bune si au si niste widget-uri f utile. Eu sunt multumit de aplicatie dupa aproximativ 9 luni de utilizare. Costa aprox 1$ dar merita incercata.

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)