Sari la conținut

Florăresele mizeria și taxele

florarese-flori

Trec în fiecare zi pe lângă un chioșc cu flori și nu pot să nu observ mizeria din jurul chioșcului. Mai ales seara, la ora închiderii, atunci când se apucă să-și arunce marfa ce nu mai poate fi vândută. Aruncă florile undeva în spatele chioșcului, direct pe stradă, fără nicio urmă de respect.

Apoi, după ce aruncă aceste flori, se apucă și își spală cu ceva detergent vazele în care țin florile și aruncă apa direct în stradă. Tot trotuarul este plin de spumă și de apă, cu greu mai poți să treci pe acolo fără să nu te murdărești.

Azi chiar am văzut că din neatenție, atunci când a aruncat apa dintr-o vază, o țigancă a spălat-o pe o domnișoară pe picioare, domnișoară ce trecea prin fața chioșcului. După ce că au udat-o pe săraca fată, tot țigăncile erau alea care strigau după fată:

Așa îți trebuie fă dacă nu te uiți pe unde mergi!

Vă dați seama că fata nu a avut nicio replică, chiar nu avea ce să le zică, cu asemenea oameni chiar nu ai ce discuție să porți.

O să-mi spuneți că discriminez, dar pe bune dacă la chioșcurile care aparțin unor florării, unor oameni spălați se întâmplă așa ceva.

Apoi, daca tot m-am apucat să vorbesc despre florărese, chiar sunt curios dacă ele plătesc vreun impozit pentru activitatea pe care o desfășoară, dacă au vreo evidență sau dacă au dat vreodată un bon fiscal. Eu am încercat de câteva ori să cer, pentru că deh, m-am nimerit să nu am de unde să iau flori, și niciodată nu am primit. De fiecare dată au găsit câte o scuză, de fiecare dată eu am plecat așa cum am venit, fără vreun bon.

Sunt convins că cei care se ocupă cu colectatul taxelor știu de aceste probleme și totuși nu iau nicio măsură împotriva lor.

Why? Care le este interesul?

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
7 comentarii
  1. NightOn 27 Jul 2014 @ 11:33

    Săraca fată… Era și normal să nu spună nimic. Cine are curaj să se ia la harță cu astfel de oameni?
    Bon fiscal? Glumești, nu? Cred că singurul lucru care le permite să vândă buchetele alea la niște prețuri destul de mari.

    Raspunde
  2. criserb 27 Jul 2014 @ 13:44

    @NightOn – știu că pare o glumă, dar eu nu glumesc deloc. Cum se poate ca unii să fie protejați să facă tot ce vor ei iar alții nu. Păi dacă m-aș apuca eu de o afacere sunt convins că nu aș rezista prea mult până să mă umplu de amenzi pentru că nu am casă de marcat. Și crede-mă, sunt multe chioșcuri din astea care nu au casă de marcat nici măcar în glumă, să fie acolo, să vadă omul că au…

    Raspunde
  3. NightOn 27 Jul 2014 @ 17:28

    @criserb – Nu pare glumă deloc. E o realitate.
    Dar da, dacă vrei să faci o afacere și nu ai avea absolut tot ce trebuie, inclusiv casa de marcat, ai avea amenzi serioase. Dar uite că astfel de oameni, cei descriși de tine în articol, există și pot avea afaceri fără casă de marcat…fără a primi vreo sancțiune.

    Raspunde
  4. 1qlee 27 Jul 2014 @ 21:27

    pentru ca cei de la “garda” nu au “sange in vene” sa se duca in control la astfel de oameni fara un sprijin gen jandarmerie. Prefera sa-i evite, si sa vina la cei care platesc taxe mai mult sau mai putin, si sa mareasca taxele prin aplicarea unei amenzi oricat de mica, ca de: “trebuie sa dau o amenda, cat de mica”.

    Raspunde
  5. criserb 28 Jul 2014 @ 01:29

    @1qlee – înțeleg situația, și pe bune că probabil în locul lor aș proceda la fel, dar este oare normal? Este normal să ne fie frică de ei? Păi cum așa, nu-s și ei la fel ca noi, sau acum facem discriminări?

    Raspunde
  6. 1qlee 28 Jul 2014 @ 13:48

    Nu, nu sunt la fel;
    Ei sunt mai salbatici, mai impulsivi. Inca au instinctul animalic , si stii cum sunt animalele: sunt pregatite de atac si simt frica. In plus ei au si simtul de “haita”. Nu ai sa vezi un tigan singur cu tupeu (foarte rar)(pentru ca 99% din acesti florari sunt tigani). Ei au tupeu cand sunt in “haita”.
    Asa ca noi ii neglijam, nu vorbim “pe nicaieri” de ei ca intram la “discriminare”. Ii neglijam, si ei incet incet ni se vor urca in cap. Vom plati mai departe linistiti si pentru ei

    Raspunde
  7. Nautilus 4 Aug 2014 @ 11:25

    @NightOn: fiindcă există un interes social de a se atribui anumitor grupuri câte un monopol, ca să rămână paşnici şi să plătească şi ei deţinătorilor puterii prin contra-favoruri (şpagă în bani sau mărfuri). Aşa cum erau arabii în anii ’90.

    Alde Ceaşcă de ce a cazat numai ţigani în casele naţionalizate?

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)