Sari la conținut

My Fitness Pal – o aplicație bună pentru slăbit

La mine la muncă toată lumea este pusă pe slăbit, aproape fără excepție. Deh, vine vara și tre’ dat șoricu’ jos :)

Cum mâncăm cu toții am văzut un coleg că folosește o aplicație.

Acum vreo lună de zile.

O aplicație care practic contorizează caloriile pe care le mănânci și-ți sugerează să te menții sub un anumit prag, în funcție de fiecare persoană.

Cum sunt un tip competitiv am zis să mă bag și eu, cu toate că nu țineam neaparat să slăbesc, dar vreo 5kg aveam și eu în plus.

După o lună de folosire pot să vă spun că aplicația este bună. Am dat jos 2kg în condițiile în care nu m-am chinuit deloc.

Habar nu aveam câte calorii au chestiile pe care le mănânc, acum am învățat destul de multe.

Practic, dacă bagi o ciorbă de perișoare (ca exemplu) cu pâine, pâinea o să aibă la fel de multe calorii ca toată ciorba.

O ciocolată, știam că îngrașă, dar nu-mi imaginam că poate să aibă caloriile pe care le poate consuma o persoană într-o zi întreagă.

So, cum funcționează aplicația.

O configurezi inițial și o să-ți comunice numărul de calorii pe care trebuie să le mănânci în fiecare zi pentru a slăbi. Apoi te întreabă la ce greutate vrei să ajungi și în funcție de asta îți recomandă niște planuri. Eu l-am ales pe cel mai ușor, parcă 500 de grame să dau jos pe săptămână.

A fost chiar lejer pentru mine.

De menționat că nu sunt un gurmand, nu mănânc dulce decât dacă mai mănâncă și alții cu mine sau dacă îmi e foame, altfel mă pot abține perioade lungi.

Nu m-am abținut de la nimic, am mâncat chiar și seara, am băut și câte o bere-două, sau un pahar de vin, practic mare lucru nu s-a schimbat, doar am fost atent să mă organizez în așa fel încât la final de zi să nu depășesc cele 1770 calorii recomandate + cele primite în urma mișcării pe care o fac. Pașii mulți îți dau voie să mănânci mai multe calorii, altă mișcare eu nu fac.

Au fost zile în care le-am depășit, zile în care am fost sub. Depinde.

După 30 zile de la instalare am mai putin cu 2kg și am zis că aplicația e bună și că pot să o recomand.

Aplicația, față de altele se pare că are o bază de date foarte bună, bagi acolo că ai mâncat ciorbă de burtă și știe exact caloriile. Nu prea am găsit mâncăruri care să nu fie în baza de date. Sau dacă nu am găsit nush ce curcan, am băgat pui. În plus mâncărurile sunt și în română, deci nu tre’ să cauți termeni în engleză pentru ostropel :)

Nu am folosit-o foarte strict, că nu am de unde să știu (de cele mai multe ori) ce cantitate de mâncare am mâncat. Bag acolo cu aproximație.

Mi-am făcut niște idei, în timp și cred că introduc valorile cât se poate de apropiate de realitate, dar asta după ce-am folosit acasă și un cântar de bucătărie, să văd și eu cât cântărește o roșie, o felie se salam sau o felie de pâine.

În timp m-am învățat și acum e destul de ușor.

Am sa o mai folosesc până ajung la 80kg, atât cât mi-am propus la început.

Aplicația se numește, așa cum zice și titlul My Fiteness Pal și o puteți descărca de aici pentru android și de aici pentru iOS.

 

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
2 comentarii
  1. Georgi 2 Apr 2017 @ 11:08

    Si eu iubesc aplicatia asta. Tot stau si ma gandesc daca sa platesc varianta premium sau nu (are mai multe chestii faine). Eu nu prea dau bani pe orice aplicatie, decat daca este intr-adevar foarte buna. Singura la care am cumparat membership pe un an, iar de curand, am cumparat din nou, este aplicatia Calm (pentru meditat). Am folosit varianta free, mi-a placut si am vrut mai mult.
    Revening la MFP, m-a ajutat sa realizez cat conteaza, chiar si un cubulet de unt pe o felie de paine dimineata… te indeamna la creativitate, sa gasesti ceva cu mai putine graismi si calorii. Tot pun unt pe paine, dar doar jumatate :)))
    Imi place si ca gasesti in romana preparate, imi place ca pot sa fac o mancare si daca am cantitatile exacte si le bag acolo, imi arata si cat face o portie din mancarea respectiva (doar ca trebuie sa zici tu acolo, cam cate portii crezi ca are mancarea).
    Din pacate, ca preparatul respectiv sa poata fi postat si vazut de restul, trebuie sa ai varianta premium, altfel ramane doar la tine acolo.
    Si inca o chestie faina, daca imi cumpar ceva ambalat (paine- desi prefer sa fac in casa, biscuiti, o salata, etc), doar scanez codul cu MFP si imi apar direct caloriile, gramajul si implicit in meniul din ziua respectiva. Nu merge chiar la toate produsele, dar usor usor incep sa functioneze toate codurile de bare. De exemplu, produsele astea marca Mega Image (Gusturi romanesti, 365, etc.) apar toate acolo cand scanezi. Si e perfect, ca eu sunt amatoare de Mega Image :)))

    La mine, singurele lucruri nasoale sunt memoria si estimatul din ochi al gramajului. Trebuie sa cantaresc mereu, ca altfel dau rateuri si 10 grame in plus de branza, unt, ulei sau paine, inseamna o diferenta destul de mare de calorii.

    Eu n-am slabit cu aplicatia, doar mi-am mentinut greutatea (eu oricum trebuie sa dau jos doar 3 kile), din cauza ca nu prea am facut miscare. Dar urmeaza si asta. In schimb, sotul a dat jos 8 kg in 3 luni, doar pentru ca a mancat cot la cot cu mine (el nu are rabdare sa foloseasca aplicatia, doar a mancat ce am pus pe masa si ce i-am recomandat sa manance ziua, la servici). Si e logic, pentru ca eu am 1 metru si o clantza si el aproape 2 metri. A invatat sa inlocuiasca anumite alimente. De exemplu, cand e la servici, in loc sa bage un hot dog sau mici/ ceafa cu cartofi, acum mananca legume fierte cu pui la gratar, ciorba fara paine, etc. Seara, la cina, mananca salata cu gratar, nu mai cere ciorba si paine +felul doi. Se uita tanti aia de la restaurantul firmei, ca la urs, cand l-a vazut prima data ca cere legume fierte :)). Inainte nu se atingea nimeni de ele, acum se inghesuie toata firma sa manance. Dupa ce au vazut la el ca incepe sa slabeasca vizibil. Doar pentru ca a facut niste schimbari marunte la alimentatie. Da, a fost nasol prima saptamana, ca se simtea infometat, dar a bagat apa cu lamaie la greu, iar dupa o saptamana s-a invatat stomacul cu noile schimbari, iar acum se simte satul si de la o banala salata. Nici la restaurant nu mai cerem 2 feluri + desert. Ca nu mai intra, lol.

    Cum s-ar zice… propovaduiti cuvantul MFP sau al mancatului sanatos. LOL. Sau aia cu puterea exemplului, cum era? :))
    Una peste alta, tin sa zic ca ma bucur ca traim intr-o lume unde avem acces la atata informatie, unde invatam sa facem alegeri sanatoase si gustoase, unde gasesti cat si cum sa consumi anumite alimente. Iar dietele astea pe baza de infometare sunt pe cale de disparitie. Inainte nu prea exista creativitate, de aici si problema cu dietele fara gust, care erau abandonate rapid. Azi toata lumea vrea sa faca fitness si sa slabeasca. Nu se mai uita nimeni ciudat la tine cand scoti indulctior de stevia din geanta, ca sa indulcesti cafeaua/ ceaiul, sau ca ceri limonada neindulcita inainte de masa, ca sa taie pofta de mancare, in loc sa cer o cola (chiar si dietetica) si sa ma impinga sa completez cu si mai multa mancare. Asta nu inseamna ca nu mai beau cola, doar ca mai rar. Da, la cinema nachosul cu apa plata nu prea e fain, dar csf… n-ai csf :)))) Dar chiar si schimbarea asta mica, a generat trecerea de la o portie mare de nachos, la una mica. Nemaiavand suc, care sa ceara sarat, si sarat care sa ceara suc, apa doar a potolit pofta de sarat. Si m-am trezit ca nu mai pot termina o portie mare. HAHA!

    Bine, nu o sa putem sa ducem un stil de viata 100% sanatos, toata viata, dar aplicatia asta ajuta mult de tot. Te responsabilizeaza, mai ales daca esti un om care nu poate sa tina socoteala strict, tot ce a mancat, asa ca mine. Si tinde sa repete greseli alimentare, doar pentru ca nu tine minte ce a mancat acum 3-4 zile.
    Si cel mai important, ne intalnim mai rar cu doctorul, daca analizele anuale ies bine. Nu tu colesterol, glicemie, ficat marit, din astea… :))) Scapam de pupat moaste pentru sanatate :)))))))) LOL.

    Raspunde
  2. Ionuț 12 Oct 2017 @ 11:40

    Cum pot seta limba română pe această aplicatie?

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)