Sari la conținut

Noi îi putem ajuta să-și vadă părinții

Nu pot să trec peste astfel de texte fără să fac nimic.

Totul a pornit când Flavia Lionte i-a născut prematur pe gemeni, la 32 de săptămâni, greutatea la naștere fiind de 1370 grame, respectiv 1600 grame. Sarcina fiind prematură, copiii au fost nevoiți să stea 43 de zile în incubator. În tot acest timp, din cauza neglijenței medicilor care trebuiau să aibă grijă de micuți, căldura incubatorului a fost mărită, însă ochii gemenilor nu au fost protejați, provocându-le arderea totală a retinei.

Chiar dacă doctorii îi garantau Flaviei că bebelușii sunt perfect sănătoși, aceasta a observat în ziua externării lor că “ochișorii lor erau pur și simplu albi și le fugeau în toate părțile”. După controlul care a avut loc în aceeași zi, temerile mamei s-au adeverit: gemenii au fost diagnosticați cu retinopatie de premutaritate stagiile 4 și 5, căderea totală a retinei.

Singura lor șansă de a-și vedea mama cum zâmbește de bucurie nu este în România, ci doar în Statele Unite ale Americii, iar controalele pot fi făcute la o clinică din Roma. Lui Rareș, doctorii din România au reușit să recapete parțial vederea la ochiul drept, însă în cazul lui Yanis, complicațiie sunt mai mari și niciun doctor din România nu îl poate opera.

Continuarea o puteți citit aici.

Chiar nu pot, sunt chestii la care trebuie să intervenim, să ajutăm așa cum putem noi.

Cu o sumă de bani, cu un post scris pe blog pentru ca povestea să ajungă la urechile câtor mai mulți oameni, cu un share pe facebook, cu orice. Trebuie să intervenim și să îi ajutăm pe micuți să-și vadă părinții.

Pentru cei care vor să vadă și mai multe, care vor să se asigure că datele publicate sunt reala, pot să intre și pe blogul făcut special pentru acești micuți, il aveți aici.

Puteți dona fie prin intermediul asociației Salvează o Inimă de aici sau direct în conturile de mai jos.

Titular cont Lionte Flavia Luciana (mama copilului);
Cont RON: RO14RNCB0047127259210004
Cont EURO: RO68RNCB0047127259210002
Cont USD: RO41RNCB0047127259210003
Cod SWIFT: RNCB – Sucursala Proprietară Botoșani-Trusești.”
0760.517.890-Flavia Lionte-mama gemenilor.

Mai jos îi vedeți pe micuți așa cum sunt ei acum, sper să pot să pun peste o vreme și o poză cu ei sănătoși.

Faceți ceva, nu treceți peste, vă rog eu!

10567915_768090893232242_1918182661_n

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
Un comentariu
  1. Julian 7 Oct 2014 @ 12:33

    Salut,

    Ma uit/citesc ingrozit la povestea asta, caci si eu am un bebelus, cred as innebuni sa patim asa ceva..
    Si imi pun marea intrebare: de ce pastele ma-sii de tara vinovatii in cauza nu platesc pentru refacerea copilasilor, sau de ce nu sunt trasi la raspundere (corespunzator)??

    Sa le ajute Dumnezeu sa se faca bine!

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)