Sari la conținut

O lună cu panouri fotovoltaice și pompă de căldură

M-a rugat vecinul să-i dau un grafic pentru ultimele 30 de zile de când mi-am pus pompa de căldură și panourile fotovoltaice și am zis să-l pun aici, poate mai sunt și alții interesați.

So, graficul încă nu este 100% concludent pentru că nu am o lună întreagă cu care să pot compara. Nu e nici octombrie, nu e nici noiembrie.

Sunt practic 26 de zile (deci nu sunt nici măcar 30) între 21.10 și 15.11.2021. În trecut, aveam un consum mediu de 903 kWh în octombrie și 1534 kWh în noiembrie.

Acum, am valorile pentru 11 zile din octombrie și 15 din noiembrie, deci dacă e să iau un cost mediu pe zi rezultă că pentru perioada menționată, în trecut, aș avea un consum de 1087 kWh, la un preț de 0.62 lei/kWh avem 674 lei. Deci cam atât plăteam în medie, anii trecuți pentru aceeași perioadă de timp.

Eh, acum avem graficul ăsta:

Deci am din start o economie datorită faptului ca am pus pompa de căldură de la 674 lei la 392 lei.

Apoi, după ce iau în calculele și panourile solare, am un preț de 216 lei pe care tre să-l plătesc la Enel. Pur și simplu teoretic, că încă nu mi-a venit factura. Dar am să revin cu niște calcule și după.

În concluzie, pompa de căldură îmi face o economie de 41.8% din ce aveam în trecut, iar pompa de căldură și panourile fotovoltaice îmi aduc o economie de 67.95%.

E bine? Nu, e superb. Nici nu mă gândeam că o să fie așa bine. Chiar nu speram.

Să vedem cum o să fie pe viitor, dar dacă pe perioada asta este așa bine, mă gândesc că la vară nu doar că fac economie, dar o să primesc și ceva bani, iar la finalul unui an întreg, e foarte posibil să fiu unde am sperat, pe zero. Vedem.

Concluziile le trageți singuri, iar dacă aveți întrebări referitoare la panouri și la pompa de căldură, dați un mesaj și vă răspund/ajut cum și cât pot.

 

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
16 comentarii
  1. Dragos Schiopu 16 Nov 2021 @ 16:34

    Daca ai fost multumit in perioada asta cand a fost cam inorat la vara o sa dea pe afara curentul. Urmeaza insa 3 luni destul de dificile dec, ian, feb, ca din martie cam o sa acoperi.

    2. Te-ai gandit cum dai zapada de pe panouri? Ca daca e ger si e cerul sticla produc mai bine ca vara.

    Raspunde
  2. Ciprian Radu 16 Nov 2021 @ 16:43

    Ce putere totala ai instalat prin panouri si daca ai un contact de la firma de lancare le-ai luat.

    Raspunde
  3. Lucian 16 Nov 2021 @ 17:18

    @Dragos Schiopu – interesantă întrebarea se la pct 2.

    Raspunde
  4. criserb 17 Nov 2021 @ 09:54

    @Dragos Schiopu – nu m-am gândit. Dar am citit pe undeva că mare pierdere nu de la zăpadă, gen că se curăță singure în câteva zile și economic e mai avantajos să le lași așa decât să te expui unui risc destul de mare.

    @Ciprian Radu – puterea totală a panourilor este de 10kW. Sigur, am contact, e vorba de genway.ro, dar îți dau un nr de telefon pe mail.

    Raspunde
  5. Lucian 17 Nov 2021 @ 11:44

    @criserb – Salutare, asa avea si eu nevoie de numarul de telefon al persoanei de la genway.ro.
    Multumesc,

    Raspunde
  6. Ștefan Renato 19 Nov 2021 @ 01:05

    Ce tip de pompa de caldura ai instalat și cât au fost costurile totale (panouri + pompa) ?
    Mulțumesc anticipat !

    Raspunde
  7. criserb 19 Nov 2021 @ 09:39

    @Lucian – îți dau pe mail, poate nu vrea omul să fie public numărul lui personal :)

    @Ștefan Renato – Hitachi Yutaky S6 e pompa iar costurile totale au fost 20.000€.

    Raspunde
  8. Dan M. 17 Jan 2022 @ 16:40

    Pompa de caldura de unde ai luat-o? Ai interconectat-o cu centrala existenta?

    Eu am centrala pe gaz si am pus recent panouri pe casa si vreau sa adaug o pompa de caldura aer/apa si sa le interconectez.

    Raspunde
  9. Fuzz 13 Sep 2022 @ 10:20

    Formularul de contact nu mergea asa ca am scris aici.

    Eram curios cum te-ai mai inteles cu pompa de caldura si de mai multe detalii privind acest aspect – ai vorbit mai mult de panourile fotovoltaice. Sunt in curs de achizitionare a unui apartament si pot sa fac si eu miscarea asta si vroiam pareri hands-on :)

    Raspunde
  10. criserb 13 Sep 2022 @ 14:09

    @Fuzz – Cu pompa de căldură nu prea interacționez de aia nu prea am vb de ea. Dar sunt foarte mulțumit. Consum cam 1/3 – 1/4 din ce consumam înainte de o instala și stau la aceeași temperatură. Iarna. Vara din păcate nu pot să o folosesc pentru răcirea casei, nu am luat de la bun început în calcul acest lucru și acum ar fi mai complicat. Dar am înțeles că merge foarte bine.

    Zi-mi punctual ce întrebări ai, răspund fără probleme.

    Raspunde
  11. Fuzz 13 Sep 2022 @ 15:01

    Cam astea ar fi nelamuririle:
    1. Model de pompa si putere – am cerut si eu ieri o oferta la cei de la care ai luat si tu.
    2. Nu mai stiu exact ce suprafata utila aveai, o sa mai caut in arhiva – eram curios cum face fata la numarul actual de utilizatori.
    3. Are si boiler incorporat ? Sau separat ? Daca da, de cati litri.
    4. Cam ce consum lunar este pentru ce temperaturi interne medii ?

    Raspunde
  12. criserb 13 Sep 2022 @ 15:35

    1. Hitachi Yutaky S6
    2. Am 125mp și face față. Nu am nicio problemă, cum am zis nici nu o simt. Merge impecabil și la apă caldă și la încălzire.
    3. A mea nu are boiler, că aveam deja. Am luat fără.
    4. Uite aici o comparație între trecut și prezent, de când am pompa și panourile. https://photos.app.goo.gl/yKWLVBiTm5cXbERh9 Temperatura la care am stat iarna trecută a fost de 23.5°C.

    Raspunde
  13. Fuzz 13 Sep 2022 @ 16:22

    @criserb – ce putere are pompa ? Din ce vad la un google rapid gasesc doar 16 kw care este enorm pentru 125 mp.

    Raspunde
  14. criserb 13 Sep 2022 @ 16:33

    @Fuzz – acum m-am uitat în cartea tehnică și scrie 12kW.

    Raspunde
  15. Fuzz 13 Sep 2022 @ 16:34

    @criserb – Multumesc. Teoretic si 12 KW este putin supradimensionat dar nu cu mult. Multumesc frumos pentru raspunsuri – ma apuc sa studiez consumurile :)

    Raspunde
  16. criserb 13 Sep 2022 @ 16:39

    @Fuzz – este, așa este, dar varianta mai mică de pompă costa cu cca 300€ mai puțin, am zis să fie puțin mai mare decât să fiu la limită.

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)