Sari la conținut

Scarificarea gazonului

Anul trecut, în toamnă, nu am apucat să fac această operațiune pentru că nu aveam mașina de scarificat și n-am vrut să le dau oamenilor 400 lei pentru operațiunea asta. Mi se părea prea mult.

Așa că mi-am luat în primăvară mașinăria asta, iar ieri pus-o în funcțiune, a doua oară, că am mai făcut o scarificare și în primăvară.

Treaba e relativ simplă, poate fi făcută de oricine, nu-ți trebuie cine știe ce pregătire, tre’ doar puțină muncă.

Prima dată trebuie tuns gazonul, tuns la dimensiunea la care-l tundeți de obicei. Eu așa am procedat. Ah, nu susțin că ceea ce vă zis eu este regulă, vă zic cum am procedat eu, voi puteți să mai adaptați.

Începem.

După tunderea de mai sus, am băgat mașina de scarificat și am trecut odată peste toată iarba.

Teoretic trebuia să fac mișcarea asta și perpendicular pe liniile făcute prima dată, dar eu n-am avut chef, mi-a fost prea lene, pentru că o să vedeți că toată chestia durează.

Nu partea cu trecutul cu scarificatorul, ci strângerea ierbii rezultate.

După ce am terminat cu scarificatorul am luat grebla și am început să strâng iarba smulsă de scarificator, încet, încet, spre mijlocul curții.

Treaba asta durează cel mai mult. Mi-a luat vreo 3 ore, dacă nu 4.

Scarificatorul are și un sac clector pentru iarbă, dar eu nu l-am folosit. Din experiența ce-am avut-o în primăvară mi-am dat seama că degeaba îl pun, că tot o să trebuiască să trec cu grebla, deci nu o să economisesc nimic, ba chiar o să-mi fie mai greu pentru că o să trebuiască să golesc sacul ăla destul de des.

La finalul, după ce toată iarba moartă era strânsă la un loc, cam atât am avut. La o suprafață de 200mp de gazon.

Pentru că nu totul a rămas perfect curat, pentru că încă mai aveam multă iarbă uscată pe care nu am reușit să o strâng cu grebla, am mai băgat încă o dată mașina de tuns, dar nu pentru a tunde, am băgat-o pe post de aspirator.

La final, după “aspirare” curtea arăta destul de bine.

În mare arată bine, dar dacă vă uitați cu atenție în anumite zone, am intrat mai mult cu scarificatorul în pământ și na, nu arată tocmai bine, dar sunt convins că în primăvară o să crească din nou, mai verde și mai frumos.

De ce se face scarificarea?

Simplu, pe parcursul anului resturile de iarbă rezultate din tunderi, cele ce rămân pe peluză se tot depun pe sol și formează un strat destul de gros, strat ce nu-i face foarte bine solului. Sau mușchii ce se formează. Ei bine, scarificarea înseamnă îndepărtarea tuturor acestor resturi vegetale, lăsând pământul curat, permițând astfel apei să ajungă mai ușor în sol, lucru ce favorizează creșterea unui gazon frumos.

Operațiunea se face primăvara și toamna, de regulă, dar se poate face și doar primăvara. Dacă puteți însă, faceți-o de 2 ori, gazonul o să vă iubească mai mult.

Cum ziceam, nu e greu, dar îți ia ceva timp ;)

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
2 comentarii
  1. Marian Popescu 16 Oct 2017 @ 21:55

    Nu se găsește de închiriat un asemenea scarificator?

    Raspunde
  2. criserb 17 Oct 2017 @ 11:56

    @Marian Popescu – nu știu ce să zic, eu n-am găsit atunci când am căutat, de aia l-am și luat. Dar chiar dacă pare scump, în 2 ani l-ai amortizat.

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)