Sari la conținut

Un lighean mai mare și cu mai multe bătăi de cap

Aveam prea mult timp liber și prea puține probleme și am zis să-mi mai fac de lucru. Glumesc evident.

Ideea este că m-a mâncat în fund să-mi iau o piscină supraterană, să mă pot răcori și eu când afară sunt 40°C. Să mă joc cu fii-miu în apă și cine știe, poate chiar cu nevasta și vecina :)

Bun.

Am luat una mai mică, să-mi încapă în spatele casei, pe aleea mașinii.

N-am măsurat bine. Aici am semănat cu tata. Mă rog, cred că încape, dar cred că atinge puțin gardul și trotuarul de pe lângă casă. Sunt vreo 5 cm în plus de piscină.

Am zis că o pun pe gazon. Măcar 2-3 zile și apoi văd eu dacă o las definitiv, și stric gazonul, sau o strâng și… nush, ori iau alta mai mică, ori o montez pe asta în stradă :)

piscina intex 300

Pe de o parte aș lăsa-o, i-am văzut ieri pe cei mici cât erau de încântați de ea, și a fost prima dată când i-am văzut stând pe gazon vreo oră legată. Până acum doar prin boscheți stau și pe unde nu prea e voie.

Dacă o las… o să stric gazonul, clar. Dar o să ne putem bucura de apă și voie bună.

Dacă îl stric, pot ori să pun altul, tot rulou, e totuși vorba de 7mp (adică 35€) sau să pun semințe.

Dacă nu-l stric… o să am un gazon perfect, dar nu o să ne bălăcim.

Mai am o zi în care să mă decid, am pus-o ieri, mâine ar trebui să o strâng, dacă vreau să păstrez gazonul ok.

Dacă este totuși să o las, îmi pare rău că nu am luat una mai mare, asta are 3 m diamentru și 78 adâncimea apei.

Și încă ceva, dacă o las, o să am de muncă cu ea, că apa aia nu se menține curată așa pur și simplu. În plus, încă nici nu știu nimic despre piscine, deci tre’ să mai și studiez.

Aici puteți interveni și voi, să vă dați cu părerea, și eventual să-mi spuneți ce trebuie să fac să am apa curată cât mai mult timp.

De costat nu a costat mult, 180 de lei, la Dedeman, în caz că aveți și voi prea mult timp liber și nu știți ce să faceți cu el.

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
15 comentarii
  1. Ioan Mihai 27 Jun 2016 @ 12:50

    Deci pana la urma ti-ai luat lighean sa te balacesti. Eu am amanat achizitia. Chiar daca am spatiu suficient, n-am finante :P

    Raspunde
  2. criserb 27 Jun 2016 @ 12:53

    @Ioan Mihai – am dat pe ea 180 de lei. Bine, am văzut că alea mai mari aveau alte prețuri, dar am zis că trebuie să încep de jos, să văd și eu ce și cum. Poate nu-mi place.

    Raspunde
  3. kendo 27 Jun 2016 @ 13:27

    las-o :)
    bucuria scaldatului e mult mai mare decat 7-8m² de gazon
    dar documenteaza-te bine legat de intretinerea apei
    trebuie sa o cureti/dezinfectezi (de obicei clor) apoi sa neutralizezi solutia de curatat constant, altfel vei avea alge in apa

    Raspunde
  4. Haivas 27 Jun 2016 @ 14:37

    Ok. Aceeași problema am avut-o și eu. Am ales să o pun în altă parte. Anul ăsta o să o pun lângă terasă pe betonul turnat. Iată câte ceva din experiența mea cu o piscină similară: se poate pune o soluție care omoară chestiile bio, vii. Pune-o e bună. Pompa de recirculare, ajută, dar nu prea mult. Poate dacă merge non-stop, la mine mergea doar ziua. E bine să o acoperi cu ceva(există de cumpărat): daca acoperi cu ceva impermeabil prin care să nu treacă ploaia, apa se încinde ca naiba de nu poți intra seara în ea, daca e ceva permeabil, ploua prin ea si apa de ploaie aduce alte chestii bio si nu mai stii cât și cum e cu concentrația aia de “otravă” de care ziceam mai sus. Mai devreme sau mai târziu tot se dezvoltă chestii vii în ea. Deci ar trebui schimbată total la o perioadă destul de scurtă (as zice eu, maxim 2 saptămâni), ceea ce e o mare bătaie de cap pentru mine.(golește, spală, umple). Eu as zice sa o lași, daca nu ai loc sa o pui în altă parte.Vei vedea cât de des o folosiți, ce satisfacție vă aduce etc. La anu vei știi. Eu vreau una mai mare, dreptunghiulara (e vreo 600 lei). Au crescut copiii, unu știe să înnoate deja, deci e nevoie de altceva. :) La cât teren manageriez pe aici as avea loc de asa ceva :)): https://www.google.ro/webhp?sourceid=chrome-instant&ion=1&espv=2&ie=UTF-8#q=piscina%20din%20baloti%20de%20paie

    Raspunde
  5. criserb 27 Jun 2016 @ 14:57

    @kendo – mda, cam așa mă gândesc și eu în aceste momente.

    @Haivas – Chiar așa, cât trebuie să meargă pompa? În carte scrie că tre să meargă până este apa curată…

    Cât despre cele două săptămâni de schimbat apa, nu-i cam puțin? Mă gândesc că aia cu piscini mari, nu o schimbă la 2 săptămâni, trebuie că fac cumva ca apa să reziste mai mult…

    Raspunde
  6. 1qlee 27 Jun 2016 @ 16:18

    Noi muncim doar pentru placerile vietii. Necazurile vin gratis.
    Asa ca dai bataie pentru cât ti-a mai rămas. Nu pierde nici o clipa.
    Oricât de mult ar fi, tot este putin…..

    Raspunde
  7. calul 27 Jun 2016 @ 16:44

    Salut
    Pompa are un anumit debit/ora .
    In principiu , fiind o pompa new-entry , ar trebui sa pompeze pana in 0.6-1mc/ora .
    Vezi ce volum de apa ai in piscina si iti vei da seama cat trebuie lasata pompa.
    Sfat de la un patit : nu lasa piscina direct pe gazon . Asa am facut si eu anul trecut (piscina cu diametrul de 366cm) iar anul acesta nu am putut sa o mai folosesc datorita faptului ca a fost sparta pe dedesubt de pir (desi pusesem 2 prelate peste gazon) .
    Apa nu trebuie schimbata la doua saptamani , stai linistit.
    In cel mai rau caz o vei schimba de 1-2 ori pe sezon .
    Claritatea apei o tii din substante ( algicid atunci cand umpli piscina cu apa, apoi clor soc si daca este cazul PHplus – PHminus iar la final clor lent cu un dozator de clor) .
    Ms

    Raspunde
  8. Andrea 27 Jun 2016 @ 17:09

    Deci la noi la 40 de m³ -: important este mereu Ph-ul apei- poti baga ce vrei tu in apa, daca Ph-ul nu e corespunzator arunci banii pe geam pe chimicale ;) cand Ph-ul e ok e important :clorul-antialge si lichidul floculant. Noi avem o pompa care merge cam 2-3 ore pe zi si invirte astia 40 m³, acum la dimensiunile de la voi nu stiu sa zic dar o pompa tot iti trebuie. Daca isi va da duhul instalatia noastra ne bate gandul la ceva cu sare…sau mai sunt si alte solutii- dar deocamdata merge si nu ne facem ganduri. La inceput si pe noi ne-au speriat costurile unui bazin de 6×4 dar pe an nu bagam mai mult de 50 de euro pe solutii- si eu cred ca e ok ca pret. Daca te bate gandul ca faci bazin ;) da de veste !

    Raspunde
  9. Costi 27 Jun 2016 @ 19:08

    Eu as face un pat de lemn, eventual din paleti si as pune piscina pe el.

    Raspunde
  10. Tiberius 28 Jun 2016 @ 03:19

    Bucuria pe care o sa o ai vazindu-i pe copii in apa este fara margini.

    Raspunde
  11. cartus 28 Jun 2016 @ 06:59

    Sunt la al doilea an de cand am un lighean asemanator, dar la mine sta pe ciment. Am dat de alta problema: pe timpul iernii a stat stransa si bagata in cutia cu care a venit, insa cineva a fost curios (mai bine zis curioasa) de ce era in cutie si a folosit un cutter sa o taie si sa se uite in cutie. Nu trebuie sa mai zic ca am 2 taieturi exact in partea care se umfla acum. Una e mai mica si mai pe exterior, alta mai mare si mai spre interior. Am folosit scotch din acela argintiu, puternic, care tine pana cand se uda, apoi se dezlipeste imediat. Ceva solutii sa lipesc partea gonflabila?

    Raspunde
  12. anatati 28 Jun 2016 @ 07:38

    Las-o, normal!

    Raspunde
  13. Haivas 28 Jun 2016 @ 09:52

    @criserb – Nu știu cât trebuie să meargă pompa. La mine a mers uneori și toată ziua. Foarte multe mizerii se aduc din “ies din piscină, intru în piscina, ies din piscina, intru in piscina” Ar fi utilă o zonă tampon în care să calci (un lighean eventual) înainte de a intra în piscină. Apoi sunt frunzele din copaci (eu aveam unul deasupra piscinii), și gâzele spre seară. De aceea trebuie acoperită.

    Raspunde
  14. Haivas 28 Jun 2016 @ 09:55

    @cartus – Altă piscină. Au am avut o mică înțepătură. Am dat cu poxipol și tot avea pori. Apoi au reușit picii să înțepe și parte care ține apa. Deci alta!

    Raspunde
  15. Haivas 28 Jun 2016 @ 09:56

    @calul – Da, așa e cu substanțele. Dar copiii sar, înghit apă, le intră în ochi.

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)