Sari la conținut

Se premiază cel mai iscusit bucătar cu 25.000 lei

Acum două săptămâni trebuia să fiu la Târgu-Secuiesc pentru a fi alături de echipa mea în încercarea de a descoperi noile rețete Lay’s. Din păcate, pe de o parte (chiar voiam să merg pentru că la ferma Lay’s m-am simțit de fiecare dată minunat), din fericire pe de altă parte (am fost la botezul unei frumoase fetițe), am stat în București.

Totuși, chiar dacă am fost la un botez, am fost numai cu ochii pe echipa mea (Cabral, Andreea Mădălin, Andrei, Andi și Andreea) care încerca să descopere rețetele noilor Lay’s. Noroc cu tehnologia asta care ne permite să fim în două părți în același timp, chiar și așa virtual.

Ei bine, cele două echipe s-au descurcat foarte bine și au reușit să se aproprie cât de cât de rețetele Lay’s. Nu le-au nimerit, dar au fost totuși destul de aproape.

Ca să ne înțelegem, pentru cei care n-au urmărit subiectul încă de la început și nu prea se prind despre ce rețete vorbesc eu aici, este vorba despre numele rețetelor celor trei pungi.

fermierii-lays-la-ferma-seara-low-res-139

Bun, acum că ne-am lămurit care este subiectul problemei, că v-am prezentat echipa mea, trebuie să vă spun și despre arbitru, sau mă rog, despre omul care a ținut echipele în frâu. Nimeni altul decât stimabilul, inegalabilul Nicolai, un alt nebun frumos.

fermierii-lays-la-ferma-seara-low-res-39

 

Frumos la suflet bre, nu săriți acum pe mine, că rupt din rai nu-i :P

Lupta a început de cu seară, atunci echipele și-au notat pe hârtie ceea ce urmau să pună la cale a doua zi. Au luat cu grijă fiecare ingredient desenat pe pungi și au făcut planul pentru dimineața următoare când aveau să gătească ceva cât mai asemănător cu ceea ce gustaseră deja.

fermierii-lays-la-ferma-seara-low-res-48

fermierii-lays-la-ferma-seara-low-res-49

fermierii-lays-la-ferma-seara-low-res-51

fermierii-lays-la-ferma-seara-low-res-53

fermierii-lays-la-ferma-seara-low-res-56

A doua zi, au fost pe câmp, pentru a-și culege fiecare cartofii necesari în prepararea rețetelor. Trebuiau să aibă exact cartofii ăia din care se fac cipsurile Lay’s pentru a se apropia cât mai mult de rețetele secrete.

fermierii-lays-recoltarea-a-doua-zi-low-res-103

fermierii-lays-recoltarea-a-doua-zi-low-res-107

fermierii-lays-recoltarea-a-doua-zi-low-res-113

fermierii-lays-recoltarea-a-doua-zi-low-res-120

fermierii-lays-recoltarea-a-doua-zi-low-res-130

fermierii-lays-recoltarea-a-doua-zi-low-res-139

fermierii-lays-recoltarea-a-doua-zi-low-res-144

fermierii-lays-recoltarea-a-doua-zi-low-res-155

fermierii-lays-recoltarea-a-doua-zi-low-res-157

În timp ce unii munceau Nicolai…

fermierii-lays-recoltarea-a-doua-zi-low-res-16

se încălzea. Vă dați seama că nu-i ușoară munca la câmp și nevoia de un întăritor exista.

După ce au terminat cu procesul de recoltare, după ce fiecare și-a luat cantitatea necesară de cartofi au trecut la gătit.

fermierii-lays-recoltarea-a-doua-zi-low-res-2

fermierii-lays-recoltarea-a-doua-zi-low-res-182

fermierii-lays-recoltarea-a-doua-zi-low-res-185

fermierii-lays-recoltarea-a-doua-zi-low-res-203

fermierii-lays-recoltarea-a-doua-zi-low-res-205

fermierii-lays-recoltarea-a-doua-zi-low-res-224

fermierii-lays-recoltarea-a-doua-zi-low-res-229

fermierii-lays-recoltarea-a-doua-zi-low-res-234

fermierii-lays-recoltarea-a-doua-zi-low-res-259

fermierii-lays-recoltarea-a-doua-zi-low-res-260

fermierii-lays-recoltarea-a-doua-zi-low-res-262

fermierii-lays-recoltarea-a-doua-zi-low-res-267

fermierii-lays-recoltarea-a-doua-zi-low-res-272

fermierii-lays-recoltarea-a-doua-zi-low-res-276

fermierii-lays-recoltarea-a-doua-zi-low-res-284

fermierii-lays-recoltarea-a-doua-zi-low-res-296

fermierii-lays-recoltarea-a-doua-zi-low-res-307

fermierii-lays-recoltarea-a-doua-zi-low-res-323

fermierii-lays-recoltarea-a-doua-zi-low-res-333

fermierii-lays-recoltarea-a-doua-zi-low-res-343

fermierii-lays-recoltarea-a-doua-zi-low-res-355

fermierii-lays-recoltarea-a-doua-zi-low-res-380

fermierii-lays-recoltarea-a-doua-zi-low-res-395

fermierii-lays-recoltarea-a-doua-zi-low-res-425

Și totuși, după toată munca depusă (și distracție, este adevărat) nicio echipă nu a reușit să descopere rețetele secrete.

S-au apropiat de ele destul de mult, echipa lui Cabral a fost foarte aproape de rețeta B cu a lor “pizza cu peperoncino” iar echipa lui Puya s-a apropiat de rețeta C cu “cartofi frantuzesti”.

Ei bine acum vine provocarea pentru voi. Ați văzut ce au încercat ei, ați văzut că nu le-a ieșit, acum trebuie să ghiciți voi numele rețetelor secrete și să lăsați un comentariu. Să încercăm și noi să-i ajutăm cumva.

Și dacă tot vă dați silința, dupa 15 septembrie intrați pe siteul www.retetelays.ro și aveți șansa să câștigați unul din cele 3 premii în valoare de 25.000 lei. Oricine poate să ghicească, deci nu trebuie să te gândești că nu ai șanse. Ai, cu puțin talent și cu puțină iscusință este posibil ca tu să fii cel care ghicește rețeta.

No bun, acum după ce ați văzut povestea celor două zile, mă credeți că îmi pare rău că nu am fost și eu acolo?

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)