Sari la conținut

Ce-mi plac mie oamenii care se plâng de traficul din ce în ce mai greu

Nu vreau să zic că nu mai am și eu momente din astea, mai am, dar de cele mai multe ori sunt super mulțumit de faptul că folosesc Waze. Am peste 3 ani de când îl folosesc iar în ultima vreme merge din ce în ce mai bine, datorită istoricului, dar și a numărului destul de mare de utilizatori de aici din zonă (ajunge la 10.000 din când în când).

Cred că sunt de zeci de ori mai mulți ca în momentul în care mi-am instalat pentru prima dată aplicația.

Eh, nu despre asta voiam să vă zic, voiam doar să vă atrag atenția asupra unui lucru.

Astăzi am făcut, spre casă, cam tot atât cât fac în orice zi normală, vreo 50 de minute. Cu cca 5-7 minute mai mult că într-o zi fără ploaie, ceea ce eu zic că este foarte bine. Vara fac mai puțin, e adevărat, vreo 30 min, dar atunci sunt și concedii și copiii sunt în vacanță.

So, să vedeți în ce “hal” m-a dus waze.

azi-1

Și mai jos un zoom pe zona unde era mai aglomerat, centrul orașului.

azi-2

Vă spun din capul locului că Waze mai și greșește, dar în momentul în care îl folosești zi de zi, când nu există drum fără să-l ai pornit îl înveți și mai deschizi și tu ochii și vezi dacă ceea ce-ți apare pe ecran este și în realitate.

Au fost și cazuri în care nu l-am crezut și m-am băgat în niște ambuteiaje de apoi m-am înjurat de unul singur. Au fost și cazuri din astea.

Acum mă cam bazez pe el în 95% din cazuri și nu regret.

So, dacă vă plângeți de trafic încercați să îl folosiți și voi, o să vedeți că ajută și ajută enorm.

Dar vă rog, nu doar când este super aglomerat, pentru că pe lângă aplicație mai este nevoie și de intuiția voastră, dar asta o să vină cu timpul, când o să vă prindeți exact că waze nu este totuși 100% perfect. E bun, dar mai tre’ să fiți și voi pe fază ;)

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
2 comentarii
  1. Andy 12 Oct 2016 @ 11:57

    Subscriu! Il folosesc si eu zilnic, chiar daca e un drum scurt, pe principiul ca daca nu ma ajuta pe mine, cu siguranta ajuta pe altii ca invata sistemul cat de aglomerat e pe unde circul eu. La cat mai multi utilizatori! ;)

    Raspunde
  2. criserb 12 Oct 2016 @ 12:31

    @Andy – yep, și văd că și în țară sunt din ce în ce mai mulți utilizatori http://www.waze.ro/rrdimg/index.html

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)