Sari la conținut

Trimmer electric pentru gazon. Makita sau altceva?

Mașină de tuns am. Este electrică și sunt mulțumit de ea. Am să vă povestesc de ea cu prima ocazie. Acum însă vreau să-mi iau un trimmer (sau motocoasă electrică – oare este vreo deosebire între ele?) și din ce m-am uitat am zis cumva că ăsta este o alegere bună. Cel puțin așa cred…

Cumințenia pământului, statul și banii

M-am bucurat când am auzit că statul încercă să recupereze Cumințenia Pământului de la cei care o dețin, dar când văd că vor bani de la cetățeni mă cam ia cu scârbă. (alți bani de la cetățeni, că și cei care pretind că îi dau ei, tot de la cetățeni sunt) Adică hai să păstrăm…

Cum se face și cât costă un gard de lemn

De cum m-am apucat de casă m-am gândit la gard. Am analizat toate variantele și până la urmă am ales să-l fac de lemn, pentru că am zis că este ieftin (doar am zis, o să vedeți la finalul postului că nu este chiar așa) și în plus, dă o notă de căldură față de un…

Jurnal de călătorie, Tokyo, ziua 5 – Disney

Despre ziua asta, nu prea am ce scrie… așa că o să fiu rapidă… ca lovitura sabiei de samurai. Trebuie să ne trezim devreme, că am mai ratat o zi de mers la Disney, pe motivul ăsta. Și chiar ne-am trezit devreme, înaintea alarmei, CE MINUNE!!! Numai că atunci când am verificat ceasul, era 12,…

Jurnal de călătorie, Tokyo, ziua 3 – Cireșii

Oră 2: hai să ne culcăm totuși. Limonada noastră (nr – a se citit copilul ce e fresh ca un suc de portocale): nuuu,..nuuuu…asta nu e oră mea de somn, nu pot să dorm…uite cât sunt de treaz, cine mai doarme la oră asta? În 10 min, sforăiala… Mda, mie chiar nu îmi e somn…hai…

Jurnal de călătorie, Tokyo, ziua 2 – Primele impresii

Ș’am plecat să colindam, pe la 6-7 seara, cu rucsacul plin cu eugenii, ca să nu mai pierdem 1 ora în supermarket, pentru un pachet de biscuiți, cu aplicațiile lu Octa de tradus japoneza, să nu cumva să mâncăm nesănătos pe aici. (da, recomand aplicația: era un indicator langa un teren de baseball, cu o poză gen atenție să nu…