Sari la conținut

Samsung Galaxy Note 3 + Gear

De aproape o saptamana am in teste noul Samsung Galaxy Note 3 impreuna cu Samsung Galaxy Gear si pot sa va spun cu mana pe inima ca este cel mai tare ansamblu pe care l-am testat pana acum.

Nu pot sa va zic care imi place mai mult pentru ca nu este niciunul pe locul 1, ambele sunt la egalitate si intentionez sa le am pe amandoua.

Dupa cum stiti, nu am sa va bag in date tehnice, daca vreti sa vedeti caracteristicile Note-ului 3 intrati aici, iar pentru Gear vedeti aici. Eu am sa va vorbesc din punctul de vedere al unui utilizator normal si de ce nu al unuia pasionat de gadgeturile momentului.

Cand am pus prima data mana pe Note 3 am simtit ca este foarte mare si ma gandeam ca nu am sa pot sa ma obisnuiesc cu el. In doua zile problema asta a disparut si am inceput sa umblu numai cu acest telefon la mine. Mi-am deviat toate apelurile de pe telefonul meu, pe cel primit in teste, lucru pe care nu l-am mai facut pana acum (chiar eram super fericit de telefonul meu si simteam ca nimic nu-l poate inlocui) si chiar l-am avut cu mine in fiecare moment.

Este mare, toata lumea zice asta, toti prietenii mi-au zis ca este imens, dar eu va spun ca o sa va placa maxim asa mare cum este. Este atat de mare cat sa-ti intre in buzunarul de la blugi, si nu-l bag la spate, il bag in fata, in buzunarul in care imi tin orice telefon.

Apoi in mana sta foarte bine, datorita pielii de pe spate, il face usor de tinut in mana, nu are tendinta de a aluneca si iti ofera si atingere foarte placuta. Cand il pui pe masa ii da o oarecare prestanta :)

Cu doua maini se foloseste perfect, cel putin mie imi vine perfect in mana si pana acum a fost primul telefon cu care am reusit sa scriu pe blog foarte, foarte usor. Vrei sa tastezi o tasta, pai aia se “apasa”, nu aia din stanga sau din dreapta. Dar despre felul in care se scrie pe el v-am povestit aici, mult mai amanuntit.

Bateria

Va povestesc despre baterie, in primul rand, pentru ca intrebarea asta sta pe buzele tuturor, “cat tine bateria?”. Ei bine, bateria tine foarte mult, comparativ cu alte telefoane testate. Tine fara probleme 2 zile in conditiile in care Note-ul 3 este folosit intens. Weekendul asta am stat numai pe telefon, foarte putin am deschis calculatorul, si telefonul m-a tinut de sambata dimineata pana duminica seara si inca nu s-a terminat bateria. Mai avea 23% in momentul in care l-am pus la incarcat. Am folosit telefonul numai pe 3G, cu bluetooth-ul pornit (pentru a comunica cu Galaxy Gear) si cu toate restul consumatoarelor pornite. L-am testat doua cicluri de incarcare si pe 4G, dar atunci bateria tine mai putin, o zi, de dimineata pana seara. Seara avea 35-38% cand il puneam la incarcat.

Deci depinde de voi cat va tine bateria. Tine linistit o zi intreaga, in conditii de utilizare ridicata, fie ca este pe 3G fie ca este pe 4G. Totusi, daca vreti 2 zile, atunci trebuie sa-l folositi pe 3G.

La Samsung Galaxy Gear bateria tine intre 1 zi si 2 zile in functie de cat de mult se vorbeste de pe el. Daca vorbiti numai de pe el, fara a mai scoate telefonul din buzunar, bateria o sa va tina o zi, daca in schimb folositi alternativ telefonul si ceasul pentru a vorbi, atunci o sa va tina 2 zile. Eu le-am folosit pentru a vorbi pe ambele, in general telefonul, dar atunci cand eram in masina am vorbit numai la Gear sau in casa cand aveam ceva de facut cu mainile tot Gear a fost preferat. La birou insa am vorbit de pe telefon, ca deh, nu-i frumos sa deranjezi tot biroul vorbind de pe ceas.

Samsung Galaxy Gear

Este cam haotica trecerea mea de la o chestie la alta, dar… nimeni nu-i perfect :)

Ceasul, pentru ca in fond este un ceas are doua chestii care fac toti banii.

Prima este faptul ca poti sa vorbesti la el. Practic, cand te suna cineva nu mai trebuie sa scoti telefonul din buzunar, poti sa vorbesti direct la ceas. Pare ciudat, dar va spun eu ca nu este. In masina este genial.

De foarte multe ori m-am chinuit sa scot telefonul din buzunar atunci cand conduc. Pentru ca deh, buzunarul este exact in zona aia in care se produce unghiul de 90° intre picioare si trunchi si telefonul iese greu. Cine conduce stie despre ce vorbesc.

Eh, cu Gear la mana nu a mai trebuit sa ma chinui. Am vazut pe ecran cine ma suna, am raspuns si am vorbit foarte ok cu persoana de la capatul firului. Ceasul se comporta ca un handsfree cu speaker. Tot ceea ce se vorbeste se aude in toata masina si se aude bine. Cei cu care am vorbit mi-au zis ca ma aud bine, eu ii auzeam bine, atunci… de ce sa mai scot telefonul din buzunar cand ceasul il am oricum la indemana?

O alta chestie care mi-a placut foarte mult este ca ceasul poate sa faca poze. Si le face destul de bine as zice eu.

Apesi pe ecran si poza este gata. Cred ca dureaza 2 secunde intre momentul in care vrei sa faci o poza si momentul in care poza este facuta.

Ceasul sta in permanenta stins, dar in momentul in care te uiti la el, adica rotesti mana din pozitia fireasca in pozitia in care vezi ceasul, el porneste automat, iar apoi tragi cu degetul de sus in jos pe ecran pentru a intra in modul foto sau video (ramane implicit ultimul mod folosit). Mai apesi o data pe ecran si poza este gata. Rapid si eficient.

Partea faina este ca inca lumea nu se prinde ca tu faci poza cu ceasul si poti sa faci poze in orice loc, fara sa te mai bata cineva la cap ca nu ai voie sa faci poze. Nimeni nu vede ca faci poze :P Totusi, este bine sa faceti aceste poze in locurile aglomerate si cu un zgomot de fundal. Daca faceti poze intr-un loc in care este liniste, ceasul emite un sunet atunci cand faceti poza si este posibil sa fiti prinsi. Eu n-am descoperit pana acum daca se poate scoate sunetul respectiv… deci… incercati sa nu fie chiar o liniste de mormant cand faceti poza.

Odata facuta, poza se transfera automat in telefon. Ea ramane si in memoria ceasului, dar apare si in galeria telefonului de unde puteti face ce vreti cu ea. Puteti sa o puneti pe facebook, puteti sa trimiteti pe mail, etc. De pe ceas nu puteti face asta.

Mai jos aveti cateva poze facute cu Galaxy Gear:

20131017_19230720131018_10161020131019_13222420131019_14422120131019_21122420131020_11255320131020_11264220131020_14222420131020_14312920131020_15222820131020_15284020131020_203937

O alta chestie misto la Gear este ca va numara pasii. Bine, o sa ziceti ca este un fleac, dar pentru mine a fost ceva interesant. Asa am vazut si eu ca umblu destul de putin pe jos si am incercat sa merg mai mult. Mi-am fixat (ma rog, ceasul asa era setat) un numar de 10.000 de pasi pe zi si acum chiar incerc sa-i fac, banuiesc ca nu are ce sa-mi strice, ba chiar o sa-mi fie mai bine.

Pe langa astea Gear-ul mai stie sa iti arate temperatura pe ecran, are cateva aplicatii utile gen cronometru si countdown. Countdown-ul mi-a fost foarte util la fiecare ceai pe care l-am baut. Ii ziceam sa ma anunte peste 8 minute si atunci nu mai uitam sa scot ceaiul de la infuzat. V-am zis doar ca m-am apucat de baut ceaiuri :P

Cam astea ar fi functiile principale alea ceasului.

Totusi, el este un Android in toata regula, deci puteti rula orice pe el. Nu in varianta oficiala, tre’ hackuit putin, dar… o sa puteti avea ceea ce vedeti in filmuletul de mai jos. Eu n-am incercat asa ceva, este totusi primit in teste :)

Totusi, eu cred ca nu este ok sa-l faceti asa cum ati vazut in filmuletul de mai sus, nu cred ca o sa-l tina bateria prea mult daca incercati chestia aia. Nu este facut pentru asa ceva…

Samsung Galxy Note 3

N-am avut niciun alt Note pana acum, deci nu am sa pot sa-l compar cu o versiune mai veche. Este primul Note pe care pun mana asa ca… nu o sa fie nimic comparativ.

Este un Android deci face orice facea pana acum orice alt telefon cu acest sistem de operare, dar se misca mult mai bine. Nici nu pot sa-l compar cu al meu Samsung Galaxy S3, este net superior.

Mi-a placut la el pen-ul. Se misca foarte misto iar dupa cateva minute de folosire o sa vedeti ca puteti scrie destul de natural pe ecranul generos. Va puteti lua notite pe care ulterior le puteti trimite pe mail sau share-ui cu cine vreti voi, puteti sa folositi pen-ul pentru a edita si decupa poze. Eu mi-am instalat chiar Photoshop Touch si pen-ul va ajuta foarte mult. Daca aveti timp si rabdare puteti edita rapid niste poze direct pe telefon. Bine, nu o sa inlocuiasca niciodata un PC, dar se poate, chestiile de baza le pueteti face de pe telefon.

Mai jos aveti niste opere de arta realizate de dragii mei prieteni, cand au pus mana pe telefon :P

Note_161013_214425_1Note_161013_214425_2Note_161013_214425_3Note_171013_001213_2Note_171013_161810_1

Display-ul este superb, reuseste sa redea niste culori impecabile in orice conditii de lumina. Chiar si in soarele direct ecranul o sa va redea perfect ceea ce este afisat pe el, fara sa trebuiasca sa va chiorati.

Bateria v-am zis ca tine mult, practic unele siteuri spun ca tine 10 ori in conditii de utilizare non-stop. Eu nu stiu daca este asa sau nu, n-am testat asa ceva. Dar deh, cine foloseste un telefon 10 ore non-stop?

O chestie misto la telefon este ca are port USB 3.0. Eu pana acum n-am mai dat de astfel de telefoane. Practic, atunci cand vrei sa copiezi ceva in calculator, lucrurile se intampla mult mai repede, deh, avantajul portului 3.0. Totusi, se poate folosi si USB 2.0 asa cum am fost invatati pana acum, dar… de ce sa-l mai folosim daca se poate mai repede?

De asemenea functia Eye Control este foarte bine implementata si functioneaza foarte bine. Pur si simplu poti sa contolezi telefonul cu ochii. Citesti un text si el se deruleaza automant atunci cand ajungi in partea de jos a ecranului.

Camera telefonului este probabil cea mai sharp camera pe care am vazut-o pana acum pe un telefon mobil. Culorile vii si calde, iar rezolutia pozelor este de pana la 13MP.

20131019_152824_Richtone(HDR)20131019_152829_Richtone(HDR)20131019_15290820131019_15201220131021_11500820131021_101922

Am sa revin si cu alte amanunte asupra telefonului pe masura ce am sa il mai butonez, pana atunci va las cu niste poze.

Va rog, daca aveti intrebari sa le lasati in comentarii, si asa o sa va pot raspunde punctual la tot ceea ce va intereseaza.

Samsung_Galaxy_Note3_Gear_01Samsung_Galaxy_Note3_Gear_02Samsung_Galaxy_Note3_Gear_03Samsung_Galaxy_Note3_Gear_04Samsung_Galaxy_Note3_Gear_05Samsung_Galaxy_Note3_Gear_06Samsung_Galaxy_Note3_Gear_07Samsung_Galaxy_Note3_Gear_08Samsung_Galaxy_Note3_Gear_09Samsung_Galaxy_Note3_Gear_10Samsung_Galaxy_Note3_Gear_11Samsung_Galaxy_Note3_Gear_12Samsung_Galaxy_Note3_Gear_13Samsung_Galaxy_Note3_Gear_14Samsung_Galaxy_Note3_Gear_15Samsung_Galaxy_Note3_Gear_16Samsung_Galaxy_Note3_Gear_17Samsung_Galaxy_Note3_Gear_18Samsung_Galaxy_Note3_Gear_19Samsung_Galaxy_Note3_Gear_20Samsung_Galaxy_Note3_Gear_21

Samsung Galaxy Note 3 si Samsung Galaxy Gear sunt primite in teste de la Orange prin programul Orange Smartphone Tester.

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
21 comentarii
  1. un Prost 21 Oct 2013 @ 12:57

    Am si eu o nelamurire. Am butonat ieri un NOTE3 si am observat ca butonul mare de sub ecran avea un joc, ziceai ca agata ceva cand il apasam. Asa au toate sau doar cel butonat de mine?

    Raspunde
  2. Ciprian 21 Oct 2013 @ 13:05

    mda….m-ai convins :)) vezi ca am de vanzare un s4 :D

    Raspunde
  3. criserb 21 Oct 2013 @ 14:06

    @un Prost – nu joaca man nimic, cel putin nu la modelul care este la mine.

    @Ciprian – eu am un S3 ;)

    Raspunde
  4. Bogdan Tache 21 Oct 2013 @ 16:36

    Ai sa razi stiind aversiunea mea fata de dimensiunile mari ale telefoanelor, dar asa mi s-a pus o pata pe Note 3 de numa, numa….
    M-am jucat si eu cu unul si ca fotograf pot spune ca mi-a placut maxim. Vizualizare de galerii foto mult mai buna, editare basic foarte buna, mult mai eficient de lucrat in social media si in siteul meu pe el, browsing foarte fain fara sa te mai chinui sa faci zoom cu pinch sau sa te cacai pana citesti un material/anunt/mail/newsletter mai voluminos.
    Este foarte, foarte tare si pentru ca poate inlocui combinatia telefon + tableta. In loc de 2 device-uri ai doar unul mediu ca dimensiuni.
    Ca design, capacul acela cu piele (sau ce o fi ea) este foarte tare. Nu se mai zgarie plasticul acela glossy atat de rapid, arata si foarte stilat.
    E un echipament la care ma gandesc si eu cu jind……si pe care cred ca mi-l voi lua pana la urma, desi pretul este prohibitiv dupa umila mea parere.

    Raspunde
  5. criserb 21 Oct 2013 @ 17:17

    Exact Bogdane, pentru cei care care isi petrec timpul pe net si au nevoie sa si scrie, nu doar sa citeasca este unealta ideala. Eu cu tabletele nu m-am inteles, nu le-am vazut utilitatea, cel putin nu atunci cand a fost vorba de scris rapid. Pentru poze erau ok, dar aia insemna sa le car cu mine. Cu telefonul este mai simplu, 2 in 1, ca samponul :)

    Cat despre pret, vezi ca-l poti lua de la Orange la abonament. Asta in cazul in care esti client Orange si vrei sa-ti mai prelungesti abonamentul…

    Raspunde
  6. Andreea 21 Oct 2013 @ 21:42

    N-are piele pe spate si nici nu se simte ca pielea. E doar plastic, dar arata ok :-)

    Raspunde
  7. criserb 22 Oct 2013 @ 01:52

    @Andreea – se poate sa ai dreptate, nu te contrazic. La cat imi dau eu seama daca aia este piele sau nu… probabil tu ai dreptate nu eu :) oricum, arata mult mai bine ca un plastic…

    Raspunde
  8. sip 22 Oct 2013 @ 08:04

    Trebuie sa recunosc ca si pe mine m-au impresionat foarte placut cele doua device -uri.
    Chiar si pentru unul de varsta mea ar merge …
    Doar pretul lor “modest” m-a facut …sa-mi revin repede !
    Dar, cine stie, poate castig – la loto … sau … imi ia Ghiocel de ziua mea (poate sa fie si de Mos Craciun )!

    Raspunde
  9. valyco 11 Nov 2013 @ 08:06

    Ce parere ai de SONY smartwatch 2.
    Note-ul e ca si luat, dar astept sa vad ceasul. Cineva zicea ca ceasul SONY e mult mai complex. Ajuta-ma cu detalii , ca trec sarbatorile si nu le mai pot face cadou. :-)

    Raspunde
  10. criserb 12 Nov 2013 @ 10:35

    @valyco – n-am apucat sa testez Sony-ul, dar pararea mea, din ce am citit pana acum pe net este ca Gear-ul este mai bun. Adica de pe Sony nu poti sa dai telefoane, ceea ce mie imi place foarte mult la Gear si nici nu poti sa faci poze, care este un feature foarte misto ;)

    Raspunde
  11. criserb 12 Nov 2013 @ 10:36

    @valyco – uite aici o comparatie completa intre cele doua.

    Raspunde
  12. ValyCo 26 Nov 2013 @ 04:55

    Cristi , inca odata , iti multumim si am luat decizia sa le achizitonam !

    Raspunde
  13. criserb 26 Nov 2013 @ 08:34

    @Valy – cu multa placere sii sa le folositi sanatosi. Nu o sa va para rau, ai sa vezi ;-)

    Raspunde
  14. gaby 2 Apr 2014 @ 16:47

    Salut..spune mi te rog dak acel capac de pe spate scartaie dak apesi pe el…la s3-ul meu a inceput sa scartaie,cei drept,nu f tare.

    Raspunde
  15. criserb 2 Apr 2014 @ 16:53

    @gaby – la mine nu scârțâie, îl am de vreo 6 luni și nu am problema asta.

    Raspunde
  16. gaby 3 Apr 2014 @ 14:38

    Dak ar fi sa aleg dintre s5 si note 3 ce m ai sfatui sa aleg?

    Raspunde
  17. criserb 3 Apr 2014 @ 14:48

    @gaby – Să știi că mi-a mai pus un prieten întrebarea asta și nu am știut ce să îi zic. Eu aș alege clar Note-ul 3 pentru mărimea ecranului, cu care m-am obișnuit foarte mult.

    S5-ul este mai mic și bun pentru cei care vor un model care să le stea mai ușor în mână, apoi na, este mai noi. Diferențe mari nu sunt între ele, ca performanțe au aș spune că sunt cam tot pe acolo. În schimb S5-ul are senzorul ăla de măsurare a pulsului și mai este rezistent la apă și praf, un lucru deloc de neglijat.

    Note-ul are pen, care funcționează chiar ok. Eu îl folosesc destul de des pentru notițe și alte lucruri pe care am să le notez din mers.

    Chiar nu știu ce să zic, depinde de fiecare ce-și dorește mai mult de la un telefon, dar oricum, orice decizie ai lua, ambele sunt telefoane bune!

    Raspunde
  18. gaby 3 Apr 2014 @ 16:15

    Ms pt raspuns…stima si respect pt ceea ce faci

    Raspunde
  19. criserb 3 Apr 2014 @ 17:12

    @gaby – multumesc frumos și baftă în alegerea pe care urmează să o faci!

    Raspunde
  20. Niall 21 Aug 2014 @ 18:15

    Am o nelamurire : Samsung galaxy note 3 , (in general toate telefoanele cu android) isi descarca aplicatii din Google Play ,ok asta am inteles . dar Google Play-ul il descarci si pe ala ? sau are telefonul ?

    Raspunde
  21. Niall 21 Aug 2014 @ 18:17

    Sau scriem direct cand intram pe google , google play ? si de acolo descarcam ?

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)