Sari la conținut

Despre oameni si medici

5La sfarsitul lui decembrie anul trecut am venit in tara pentru 2 saptamani ca sa imi vad familia (reusesc doar cam o data pe an, din pacate). Nu stiu cum s-a facut dar am prins un virus genial, care mi-a dat o gripa la fel de geniala. Va scutesc de detaliile neplacute, in ansamblu am avut febra si am vomat continuu timp de aproape o saptamana. Partea nasoala a fost ca ma deshidratasem atat de rau incat tensiunea ajungea nu pe podea, ci in beci.

Incepusem sa nu mai pot respira bine, aveam crize de tuse si stateam cand sa lesin, cand sa imi sara inima din piept.

Fiindca nu am medic de familie in romania si nici asigurata aici nu sunt, m-am dus la spitalul universitar la urgenta. Acolo mi-au luat sange si mi-au facut o radiografie la plamani si intr-o ora eram gata, fara nici o explicatie, doar cu diagnosticul de infectie respiratorie (ce-i drept era extrem de multa lume, dar nu si-a luat nimeni 2 minute sa imi spuna ce se intampla de fapt).

Au mai trecut doua zile si mi se facea din ce in ce mai rau, asa ca intr-o noapte am chemat salvarea. o doamna foarte draguta mi-a explicat ca sunt foarte deshidratata, mi-a dat vitamine si fervex.

Au mai trecut inca doua zile si nu mai aveam aer si tensiunea facea misto de mine. asa ca mama a chemat iar salvarea, care m-a dus la urgenta, iar la Universitar. Asta dupa ce am insistat, pentru ca mi s-a zis ca peste tot la urgente e plin si daca tot am un diagnostic ce sa mai caut la spital. Mda, cand medicii sunt ocupati e bine sa nu ti se faca rau, sau cel putin asta e logica lor!

La urgente (era cam 1 jumate noaptea) erau vreo 8 pacienti intr-o camera fara geamuri, fara aer conditionat, fara nimic. Nu pot descrie cum mirosea. cand am ajuns erau vreo 4 medici si cam tot atatea asistente. pe mine m-a luat in primire o "doamna" doctor care mi-a zis asa: "pai nu aveti diagnostic? uite, v-a dat si vitamine! duceti-va domnisoara la psihiatru!"

Fara buna ziua, fara nimic, asta e ceea ce un medic gaseste de cuviinta sa ii spuna unui om venit nu de placere la spital!

I-am explicat ca respir greu si ca am probleme cu tensiunea, mi-a readus aminte de psihiatrie (ca deh, poate n-am priceput ca sunt nebuna ca mi-e rau) si m-a trimis la un alt medic. aceasta doamna doctor a fost suficient de amabila sa ma asculte si mi-a luat sange (analiza a iesit atat de prost, ca s-a speriat), mi-a facut o lista cu alte analize pe care sa le fac si m-a trimis inapoi la "psihiatra" mea. Ia-o insa de unde nu-i. Ea plecase (nu stiu unde, nici nu ma intereseaza). Problema e ca nu s-a mai intors timp de 3 ore si ceva!! Eram 4 pacienti care am asteptat-o timp de peste 3 ore!

Imi era foarte sete, dar mi s-a spus ca nu pot sa imi dea apa, ca n-au cu ce. Dupa o vreme am lesinat. Nu imi aduc aminte cum, stiu doar ca m-am trezit pe o targa si medicul imi zicea sa respir :) abia atunci s-au gandit ca poate am nevoie de o perfuzie. Dupa vreo inca o ora o asistenta si-a dat seama ca o pacienta ii lesinase in timp ce statea la o alta perfuzie. din greseala, ca defapt ea cauta altceva :). Unei doamne cu colica renala (stia ce probleme are, le-a si zis ce ii trebuie) nu i s-a facut NIMIC in astea 3 ore pentru ca "doamna doctor nu e". nu mai zic de celelalte cazuri. In sala intre timp ramasese doar un medic, care nu s-a atins decat de "ai lui". Ca daca doamna doctor nu e…

Pe la 5 jumate dimineata a venit si doamna doctor care afland ca am lesinat mi-a zis "eh, plec si eu 2 minute si tu ti-ai gasit sa faci spectacol!" (nu era gluma) si m-a trimis acasa fara nici o recomandare. in afara de vizita la psihiatru, desigur, care s-a dovedit a fi necesara dupa ce imi clacasera toti nervii :).

Analizele pe care le-am facut mai apoi (o parte la privat in romania) si o parte in germania, dupa ce m-am intors, au aratat ca infectia cu pricina imi cauzase astm. adica nu eram chiar caz de psihiatrie.

In ultimele zile a tot circulat un articol scris de un medic psihiatru, pe care si Cristi l-a link-uit. Am toata stima pentru el, dar cu o floare nu se face primavara. Din pacate sistemul e plin de oameni ar caror loc nu este langa pacienti. Oricat e sistemul de meschin si salariul de mic, poti ramane un om daca vrei cu adevarat. Mama mea lucreaza intr-un sistem deplorabil, cu tot felul de idioti, dar asta nu o impiedica sa isi faca munca corect. La fel multi altii in multe alte meserii. Si nici mama si nici ceilalti nu asteapta si nu primesc "cadouri". e vorba de constiinta muncii tale. pe care multi medici nu o (mai) au. Si atunci de unde sa vina respectul pe care il cer?

Un halat alb poate sa imbrace oricine, dar trebuie sa stii sa il si porti!

[Guest post de AndeeaS]

P.S. Asa cum v-am spus, daca aveti ceva de spus, ceva care se potriveste acestui blog, va astept cu posturile voastre. AndreeaS a fost prima, a avut curaj :)

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
15 comentarii
  1. skrintitu 12 Apr 2013 @ 13:39

    Ce ti se pare anormal? Daca erai in alta tara, alta decat Romania, poate, dar asa?! La noi oamenii se trateaza de reumatism cu mult ceai, apoi se freaca la incheietura mesei cu descantec si tre sa poarte sosete pe dos timp de 3-4 zile.

    Cat despre halatu alb, sa stii ca halat alb are si macelaru, frizeru, cofetaru :) Prin urmare, oricine te poate trata ;)

    Raspunde
  2. andreea 12 Apr 2013 @ 15:39

    @criserb, multumesc ca l-ai redactat cu majuscule (nu m-am mai gandit la asta :) ) si pentru ca l-ai publicat, desigur.

    @skrintitu, mi se pare anormal, pentru ca medicii astia au depus un juramant. si defapt chiar e anormal, numai ca in romania e privit a fi normal.

    Raspunde
  3. skrintitu 12 Apr 2013 @ 15:44

    @andreea – stii cum e cu juramantul, daca au tinut degetele incrucisate nu se pune :)

    Raspunde
  4. liana 12 Apr 2013 @ 21:24

    @andreea…
    “Angajatorul meu nu e statul roman. E un roman la fel ca si mine, dar nu e statul.”
    Fraza de mai sus apare in articolul link-uit.
    Ai sesizat cumva?
    Tu te-ai dus la cel mai mare spital de stat din tara,in urgenta .
    Spui si ca n-aveau aer conditionat.Cine trebuia sa-l puna ?Doctorii ,personal?De fapt ai dreptate ,ei muncesc acolo, probabil ca sunt niste imputitit daca suporta duhoarea aia fara sa ia masuri.
    In America oamenii mor uneori pe hol ,la Urgenta,pt ca dureaza foarte mult, in spitalele de stat evident, pana ajung sa fie vazuti de un medic,gratis.
    E absurd sa pretinzi sanatate fara sa platesti.

    De ce parintii tai n-au chemat dr de familie acasa, imediat ce ai/au vazut ca esti racita?Costa cam 100-150 de lei consulatia la domiciliu ( la orice ora se poate),nu e deloc o avere,nici macar pt un roman dar pt cineva care munceste in germania.Nu mai vorbesc de orice clinica privata, cu 50 de lei rezolvai din prima zi, nu ajungeai la deshidratari si alte alea.
    (Eu muncesc de 10 ani la stat, platesc asigurari de sanatate si am avut nevoie de cateva analize acum cativa ani.Le-am platit !50de roni pt cateva determinari hormonale ,pe care evident ca NU le puteam cere in urgenta la 1 noaptea,si care, asta e, fatalitate,nu se fac decat contra cost, nu pt ca asa vroia doctorita ci pt ca asa considera statul roman.In 10 ani au fost singurele “probleme “medicale pe care le-am avut.Si nici macar n-au fost probleme pt ca analizele respective au iesit in limite normale…)

    Raspunde
  5. Dan 13 Apr 2013 @ 02:28

    Acum cativa ani, cand se vorbea de bugetari (medici, profesori, politisti) toata lumea spunea “de ce sa ia mai mult, ca oricum sunt prosti”? Si acum ne miram ca avem servicii medicale proaste?
    Avem serviciile pe care le-am vrut. Multi nu si-au dat seama dar toata ura asta fata de bugetari, pe care politicienii au cultivat-o, are ca rezultat si pastrarea in sistemul medical doar a oamenilor incompetenti, aroganti si dezinteresati de viata pacientilor. Cei care ar fi fost capabili, si pasionati de medicina au plecat demult in tari in care nu sunt bataia de joc a guvernantilor.
    Eu as fi de acord sa platesc asigurari medicale de 2 ori mai mari, cu conditia ca aceasta diferenta sa se vada in salariile medicilor. Astfel, in tmp se vor elimina si personajele ca cele prezentate de Andreea.

    Raspunde
  6. Dan 13 Apr 2013 @ 10:04

    Bravo Liana! Ma bucur sa vad oameni gandind corect!Sotia mea e medic specialist de urgenta la un spital universitar, sunt oarecum obisnuit cu mediul asta, dar de aici pana la a gandi ca cea care a scris articolul e cale lunga.Mars de aici cu spagile voastre, ca doar atat stiti:spaga si lipsa de respect pt pacient…

    Raspunde
  7. andreea 13 Apr 2013 @ 18:56

    @liana,
    eu nu am vrut sa contrez articolul medicului respectiv, am vrut sa prezint o alta fata a sistemului. d-aia pentru mine nu a fost relevanta treaba cu privatul.
    aerul conditionat era doar o remarca, evident ca nu e vina medicilor. nu cred ca i-am acuzat de asta :)
    daca in america sau altundeva e nasol, nu trebuie sa ne felicitam ca si la noi e la fel.
    dupa tine, daca ajung la urgente nu ar trebui sa ma astept la nimic, pentru ca nu platesc, nu? foarte fain! pretind un act medical cu putin respect si responsabilitate, indiferent unde ma duc!

    am mai zis si in articol, multa lume e platita prost si e stresata si si si … dar nu toti folosesc asta ca scuza sa isi bage picioarele in munca lor.

    Raspunde
  8. liana 14 Apr 2013 @ 12:26

    @andreea
    1.Medicul respectiv munceste numai la privat si are un venit multumitor pt el,d-aia n-a mai plecat in strainatate.Cauta pe net si vezi ce tarife are si vezi daca-ti permiti sa ajungi la el.
    2.In urgente, la cel mai mare spital din romania ,te duci daca ai o URGENTA.In romania, ca si-n orice alta tara din lume exista legi.Faptul ca nu le cunosti nu te absolva si nu-ti permite sa le incalci.Daca un roman se duce acum la cel mai mare spital din bonn pe motiv ca am febra poti fi sigura ca nu se va uita nimeni la el.

    Regula e asa: cand nu te simti bine te duci la dr de familie,daca n-ai dr de familie ori nu platesti asigurari de sanatate in Romania te duci tot la un dr de familie care te consulta contracost.Acel medic iti da o reteta (necompensata daca n-ai asigurare ) iti iei reteta si respecti tratamentul.Daca el considera ca e ceva grav te trimite unde stie el (tot contracost daca n-ai asigurare).
    Suni tu singura la 112 numai daca e ceva grav intr-adevar, nu febra ,tuse,viroza,raceala etc.( Eu platesc asigurari de sanatate de ani buni si sincer nu-mi convine ca pe banii mei sa-si faca analize si radiografii de moft cineva care nu plateste iar eu , cand am nevoie de ceva trebuie sa platesc mai intai).
    Tu trebuie sa intelegi ca doctorii aia nu sunt sclavii tai , ca totul pe lumea asta se plateste iar faptul ca anumite chestiuni legate de sanatate sunt gratis ,ei bine nu toate, nu orice ,nu pentru oricine.
    Una e sa ajungi in urgenta,la 1 noaptea cu un infarct ,cu un traumatism foarte grav de la un accident de circulatie, cu un copil in soc anafilactic sau mai stiu eu ce lucru care pune viata in pericol si cu totul si cu totul altceva inseamna o viroza netratata si neurmarita pe motiv ca nu vrei sa platestiti consultatia la un medic de familie sau intr-o policlinica oarecare.Daca te duceai mai intai la cine trebuia,omul ti-ar fi dat tratament ,te-ar fi chemat peste cateva zile la control..etc…

    In concluzie :cand vei invata cum functioneaza corect un sistem sanitar, cand vei respecta tu regulile, abia atunci poti face remarci despre tonul si atitudinea doctorilor.

    Raspunde
  9. criserb 14 Apr 2013 @ 16:03

    @liana – eu cred ca tu glumesti… cine a zis ca nu dorea sa plateasca? Nu banii sunt problema aici, ci nesimtirea unora din sistemul sanitar. Atat. Si in plus, la ce naiba sa aiba asigurarea daca Andreea nu locuieste de anii buni in Romania. Intamplarea face ca s-a simtit rau aici, altfel banuiesc ca mergea la ea in tara la doctor, nu la noi.

    Si apoi “cand vei invata cum functioneaza corect un sistem sanitar” tocmai asta este ideea, ea stie cum functioneaza un sistem, noi nu stim. Noi astia care n-am mers intr-un spital civilizat. Iti spun eu, la altii functioneaza, am testat pe pielea sotiei.

    Raspunde
  10. gaby 14 Apr 2013 @ 16:55

    Eu cred ca ceea ce se povesteste în acest articol este o exceptie. Spun asta pentru ca în iarna aceasta am fost racita eu, sotul meu şi mama mea. Eu am ajuns la spital cu salvarea(am lesinat din cauza scaderii tensiunii), dar medicul şi asistentele s-au purtat foarte frumos cu mine. Mi-au pus perfuzie, după ce mi-am mai revenit m-au trimis si la alte cabinete ( insotita de o persoana din spital), m-au intrebat daca vreau sa ma internez, totul a fost in regula. Când am fost cu mama mea am avut emotii pt. ca are 91 de ani si auzisem ca nu se uita la batrani. Dimpotriva, i-au facut multe analize, dupa care au internat-o.
    Eu am ajuns la urgenta pt. ca am facut niste excese(m-am dus la serviciu cu temperatura mare) daca respectam niste reguli simple, pe care oricine le cunoaste, nu mi se intampla nimic. De aceea ma mira ce i s-a intâmplat domnisoarei. Toată lumea stie ca in caz de răceală-gripă se beau lichide multe, sucuri de citrice, miere. Putea sa apeleze la un cabinet particular, mi se pare o exagerare tot ce spune.

    Raspunde
  11. criserb 15 Apr 2013 @ 03:07

    @gaby – este vorba de oameni, sunt oameni ok si oameni care nu au ce cauta acolo. Tu ai fost o norocoasa ;) sper sa nu mai ajungi prin spitale, stai cate mai departe de ele.

    Raspunde
  12. andreea 15 Apr 2013 @ 10:01

    mi se pare aiurea ca e mai ciudat ca nu m-am dus eu la medicul de familie (era intre craciun si revelion – toti aveau concediu, la privat era inchis pana pe 4 ianuarie), decat ca un medic s-a purtat asa cu mine si cu inca alti cativa pacienti, care, draga liana, cu siguranta ca si-au platit asigurarea!
    poate nu mai am eu simtul normalului din romania :)

    in plus, v-ati intrebat vreodata ce faceti daca sunteti intr-o tara straina (eu nu mai locuiesc in romania, n-am buletin de romania, n-am mai nimic) si va imbolnaviti? ia cautati voi atunci un medic de familie si cabinete private! in plus, asigurarea pe care o platesc unde locuiesc plateste si urgentele din strainatate, nu demolez sistemul nimanui :)

    @gaby, sa stii ca si pe mine ma duce capul sa beau mult si iau vitamine cand am gripa, dar am vomat o saptamana intreaga. nu puteam manca nimic, ca na, iar ce beam… na, iesea la fel de repede. crede-ma ca am bagat zeci de litri de apa in mine. in plus, aveam astm si asta nu trece cu aspirina.
    desigur ca exista si medici ok si cazuri norocoase, dar se intampla si altfel. si eu asta vroiam sa arat.

    @criserb: “Eu platesc asigurari de sanatate de ani buni si sincer nu-mi convine ca pe banii mei sa-si faca analize si radiografii de moft cineva care nu plateste iar eu , cand am nevoie de ceva trebuie sa platesc mai intai” … vezi ca stimata doamna serb sa nu isi mai rupa mana prin strainatate. nu de alta dar in germania se plateste 15% asigurararea de sanatate si zau ca nu vreau sa isi faca mofturile pe banii mei :D
    uneori raman fara replica, zau!

    Raspunde
  13. liana 16 Apr 2013 @ 11:07

    @andreea
    Pai si-a rupt mana ,in austria, a platit din prima 80 de euro si apoi intreaba-l cat i-a venit factura acasa.Iar o fractura e o urgenta, nu putea sa stea cu mana asa.Tie cati ti-au platit asigurarile in romania, ai cumva idee?precis nu, precis o.
    Eu te inteleg ca ti-a fost rau, ca ai racit, dar in Romania toti cred ca e ok sa mearga la cel mai mare spital pt orice chestie, asta e o problema, printre multe altele.E foarte greu sa-si imagineze ca exista alternative, chiar si de Sarbatori.
    Repet :la bonn te-ar fi primit asa din prima, la cel mai mare spital de urgenta?

    @Criserb..”unii n-au ce cauta acolo”….tu iti imaginezi cam cate vieti o fi salvat cucoana aia suparata ?Nu , evident, dar vrei sa faca sluj in fata unei viroze.Tu ai idee cati medici lucreaza la SUUM , cate posturi sunt asigurate de cate un singur medic ?Tu stii ce e aia o garda pe urgenta care incepe la 8 dimineata si se termina a doua zi tot la 8 dimineata ?nu, dar vrei sa te mangaie si gadile doctorul de garda.
    Cat dureaza o garda in Germania ?…aaaa..nu stim ,nu cunoastem, nu ne intereseaza…..Doar vrem reactii identice….ca doar suntem cetateni europeni si avem drepturi !

    Tu traiesti cu impresia ca “un halat alb poate sa imbrace oricine” dar sa stii ca te inseli rau de tot! Nu, nu poate imbraca oricine un halat alb ,d-aia germania e plina de doctori romani( stii ca sunt medici de familie care NU si-au terminat rezidentiatul in romania, care NU au nici macar drept de practica in romania dar care fac cezariene in germania , pe bani grei?), d-aia franta e plina de doctori romani,d-aia in anglia cred ca sunt mai multi dr. romani decat englezi get-beget.
    Cat despre 15 % .Da.Dar una e 15% din 3000 de euro ,alta din 1000, una e 99% din populatia activa sa-si plateasca asigurari de sanatate alta 25% .Una e ca toti banii colectati din asigurari de sanatate sa mearga la sistemul sanitar ,alta e ca mai putin de jumate sa aiba acelasi drum.
    Dar astea sunt chestii complicate, important e ca omul sa se gandeasca un pic mai mult inainte de a pretinde orice si sa caute calea corecta. Nu “hai la urgenta pt orice ” pentru ca lucrul asta nu functioneaza nicaieri.

    Raspunde
  14. criserb 16 Apr 2013 @ 11:57

    @liana – Si daca a salvat 1000 de vieti, trebuie sa se poarte ca o scarba? Numa’ intreb, ti se pare normal sa se poarte asa? Oare de ce are lumea impresiile astea despre sistemul nostru de sanatate?

    Cat despre contributie, dau atat cat imi cere statul, o gramada de bani si serviciile de care am beneficiat au fost toate pe bani, alti bani. Fie spaga fie am fost la privat. Din punctul meu de vedere nu as mai da nimic, as vrea sa platesc pentru fiecare vizita la doctor, cu factura, legal. Dar nu se poate, cel putin nu pentru moment.

    Apoi na, daca omul se duce la spital nu este normal sa mearga la cele mai mari? Tu iti dai seama ca in momentul in care in cele mai mari se intampla ceea ce se intampla, cum este atunci cand te duci intr-un spital mai mic, cu bani si mai putini?

    Si apoi conditiile din spital, te duci acolo sa te tratezi de una si pleci cu altele. Spitalele la noi sunt insalubre, nu-mi dau seama cum pot medicii aia sa munceasca acolo, imi este greu mie ca pacient sa staiu cateva ore in spital, nu-mi imaginez cum este pentru un doctor sa stea acolo ore intregi…

    Dar un lucru este de retinut, parerea mea, omul cinsteste locul, daca omul nu este capabil sa fie om, atunci sa se lase de meserie.

    Raspunde
  15. criserb 16 Apr 2013 @ 12:04

    @liana – si apropo, factura din Austria a fost 200 euro. Am venit in Romania la consult si au zis ai nostri doctori ca ala e gips, ca “asa se pune un gips?” Eh, la al 3-lea consult nu mai vedeau unde a fost rupta mana, au zis ca nu are nimic la mana… ca ei nu vad nimic. Aceeasi medici care spuneau ca austriecii nu stiu sa puna o mana in gips. Mana care are cum am zis in postul respectiv a fost rupta in 2 locuri, adica ambele oase.

    Eu mi-am rupt o metacarpiana, aici in Bucuresti si mi-au pus mana in gips de 2 ori, de 2 ori mi-au rupt osul. Si nu la tara, la Floreasca… asa ca idee, sa-ti dai seama de ce nu-mi place sistemul nostru sanitar si am o parere foarte prosta despre el.

    Un singur lucru ma bucura, ca mai sunt si medici ok, rar, dar daca ii cauti si ai bani ajungi la ei… dar cei care nu au bani, sau informatia necesara, aia ce fac?

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)