Sari la conținut

Fitbit Ionic, un ceas pe care mi-l doresc

Dacă de o vreme am cam lăsat ceasurile deoparte, nu pentru că nu-mi plac ci pentru că nu-mi place să le încarc zilnic, acum cu apariția primului ceas de la Fitbit, vreau să am din nou ceas la mână. Smart, da?

Ionic, primul ceas făcut de Fitbit costă 350€ (la noi) și din primele informații este rezistent la apă (50m), are GPS incorporat, monitorizează bătăile inimii, afișează notificări și permite plata contactless. Tot la ei, că la noi încă așteptăm aceste plăți.

Ceasul o să fie disponibil începând cu luna octombrie.

Dintre caracteristicile principale aveți câteva mai jos:

  • Antrenamente video alături de Fitbit Coach: Cu Fitbit Ionic poţi vizualiza, direct pe ecranul ceasului inteligent, antrenamente video adaptate în funcţie de informaţiile introduse în platformă de fiecare utilizator. Din 2018, clienții Fitbit Ionic se vor bucura şi de sesiuni audio de coaching, realizate de antrenori profesionişti, cu rolul de a creşte rezistenţa şi viteza din timpul antrenamentelor fizice.
  • Partenerul ideal pentru alergat: Fitbit Ionic înregistrează distanţă parcursă şi rezultatele fiecărei sesiuni de alergare cu ajutorul sistemului GPS integrat. Totodată, înregistrarea se poate opri atunci când se face o pauză scurtă, aceasta pornind automat din momentul în care utilizatorul începe să alerge din nou.
  • Perfect pentru înotători: Fiind un produs rezistent la apă (până la 50 metri), Fitbit Ionic monitorizează în timp real rezultatele obținute de înotător, cum ar fi numărul de bazine parcurse, durata exerciţiului şi numărul de calorii arse.
  • Sistem GPS de ultimă generaţie: Cu un design unic şi cu o tehnologie performantă, Fitbit Ionic oferă cea mai bună conexiune GPS. Utilizatorii îşi pot lasă telefonul mobil acasă şi pot vizualiza direct pe ecranul ceasului inteligent harta traseului parcurs, altitudinea înregistrată la urcare sau etapele din timpul alergării.
  • O tehnologie avansată pentru măsurarea pulsului cardiac: Ionic are un sistem avansat de monitorizare a pulsului, cu o acurateţe îmbunătăţită pentru măsurarea exercițiilor realizate la o intensitate crescută, precum cycling, ridicarea de greutăţi sau folosirea unei biciclete eliptice. Cu ajutorul acestei noi tehnologii, informații precum numărul de calorii consumate sau pulsul sunt monitorizate mult mai atent.
  • Noua tehnologie a senzorilor: Fitbit Ionic are integrat și un senzor SpO2, ce estimează nivelul de oxigen din sânge. Prin această nouă tehnologie, produsul va putea, în viitor, să monitorizeze și alți indicatori importanţi pentru sănătate, precum apneea în somn sau fibrilația atrială.
  • Rămâi motivat cu ajutorul melodiilor preferate: Fitbit Ionic are și o memorie de stocare de 2.5 GB, permițând memorarea a până la 300 de melodii, fără să mai fie nevoie de telefonul mobil. Ceasul se poate conecta automat la căștile wireless Fitbit Flyer™, sau orice alt dispozitiv cu sistem Bluetooth preferat de utilizator.
  • Notificări de care chiar ai nevoie: Fiind un ceas inteligent, utilizatorii de Fitbit Ionic pot vizualiza apelurile şi mesajele primite, alături de următoarele întâlniri din calendar. Ceasul arată în timp real și alertele primite din aplicaţiile des folosite pe telefonul mobil, precum Facebook, Gmail, Instagram, Slack, Snapchat şi multe altele.
  • O durată a bateriei de peste 4 zile: În funcţie de intensitatea folosirii ceasului, durata bateriei Fitbit Ionic este de peste 4 zile între două încărcări.

Dragă Moș Crăciun, prefer varianta sport, cu brățară portocalie ;)

 

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
3 comentarii
  1. Shorka 29 Aug 2017 @ 15:07

    Nu prea vad mari diferente fata de garmin vivoactive hr. Are in plus spo2 care e inutil momentan si faza cu platile care e inutila la noi. In plus, la garmin bateria tine 7-10 zile.

    Raspunde
  2. criserb 29 Aug 2017 @ 15:33

    @Shorka – dar designul… cel puțin așa la prima vedere. Bine, e chestie subiectivă, dar mie îmi place mai mult ăsta.

    Raspunde
  3. Dragos 4 Sep 2017 @ 20:05

    Eu zic sa nu te grabesti: https://www.theverge.com/2017/8/30/16224710/samsung-gear-sport-price-release-date-specs-ifa-2017

    Asta de la Fitbit, apropo de design, arata ca o chiftea, mi se pare chiar retrograd, nu retro, ci old…in schimb ala de la Samsung, aduce a ceas si pare misto, chiar mi l-as lua si eu si ma stii…am deja un Apple Watch :))

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)