Sari la conținut

Iar sunt mândru, părintii mei participă la primul eveniment în calitate de blogări

DSC_3242De mâine și până sâmbătă părinții mei vor participa la primul lor eveniment în calitate de blogări. Au deja vreo 6-7 ani de când scriu pe blog, dar acesta este primul lor eveniment.

Sunt foarte mândru că au fost invitați, nici nu vă puteți imagina. M-au întrebat dacă să se ducă sau nu, dacă nu o să fie o problemă diferența mare de vârstă dintre ei și restul celor care participă la eveniment și eu le-am garantat că se vor simți bine. Și-au dorit să mă duc și eu, să le fac cumva intrarea mai ușoară, dar sunt convins că prietenii Sebi și Denisa mă vor înlocui cu succes, din acest punct de vedere.

Le-am explicat că toți cei care participă la eveniment, și pe care îi cunosc, sunt oameni frumoși și că nu au de ce să își facă probleme. O să-i cunoască și o să se convingă că blogosfera este chiar frumoasă și cu oameni de calitate și că vârsta nu contează.

Evenimentul se desfășoară sub numele de PRO HD – Fabricat în Hunedoara și își propune să facă cunoscută întregii țări o parte din industria județului. Astfel se vor vizita fermele Avis 3000 împreună cu fabrica de furaje și cu abatorul Avis, loc de unde pleacă zilnic 100.000 de ouă pentru întreaga țară. Așa o să puteți vedea și voi cum sunt crescute păsările, condițiile de care acestea beneficiază, totul pentru că voi să mâncați ceva de calitate, fără chestii injectate.

Dupa aceasta se va vizita Carpatciment și se va descoperi cum se face cimentul. De asemenea vă vor fi prezentate și programele sociale și de ecologizare din zonă.

Programul continuă cu o vizită la RECOM SID Hunedoara unde blogări vor vedea cum se realizează confecțiile metalice și cu Aqua Sara pentru a “studia” locul în care ia naștere una din cele mai premiate ape minerale din România.

Va fi o experiența deosebită pentru cei care vor fi acolo și pentru voi un prilej de a vedea – prin ochii lor – interioarele unor societăți care produc bunuri de care a auzit fiecare.

Pentru a urmări întreaga acțiune stați cu ochii pe blogurile celor care participă:

Părinții mei (mama și tata), Alexandra BlasAlin BarnaChinezu, DenisucaDiana Ribana, Florea CristianGabenLoredana Pricopie, Sebastian BârgăuTomata, Tudor Popa, Veve și Vlad Dulea (sper că nu mi-a scăpat nimeni).

O să fie un eveniment frumos, garantez eu asta. Am participat anul trecut la unul organizat tot de Sebi și m-am simțit minunat. V-am povestit atunci o mulțime de povești frumoase. Acum din păcate nu am să pot ajunge, am și eu un job, dar promit că am să vă țin la curent cu ce se întâmplă acolo, am să vă povestesc totul văzut prin fotografiile părinților.

P.S. Mulțumesc Sebi & Denisa pentru invitația făcută părinților mei!

logo-uri-pro-hd-fabricat-in-hunedoara

PRO HD – Fabricat în Hunedoara este un eveniment organizat de Sebastian Bârgău,Denisa Bârgău şi Călin Bobora, în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara şi susţinut de AVIS 3000CarpatcementRECOM SID Hunedoara şi Aqua Sara / Aqua Sara Facebook. Parteneri: PRO HDKooperativa 2.0Vila FlamingoGlasul Hunedoarei.

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
11 comentarii
  1. ovi sirb 19 Mar 2014 @ 13:32

    >V-a fi o experienţă deosebită

    corect ar fi

    >V-a fii o experienţă deosebită

    Raspunde
  2. criserb 19 Mar 2014 @ 13:39

    @ovi sirb – merci man, știam eu ca am pus prea puțini i da’ nu știam unde :)

    Raspunde
  3. Alex 19 Mar 2014 @ 13:42

    @ovi sirb – Niciuna dintre variantele “V-a fi” sau “V-a fii” nu este corectă. Varianta corectă este “Va fi ” pentru că verbul principal este “a fi” care nu se modifică în această situație.

    Raspunde
  4. Alex 19 Mar 2014 @ 13:44

    @criserb – Felicitări pentru participarea părinților tăi ! Sunt sigur că se vor simți extraordinar.

    Raspunde
  5. SIP 19 Mar 2014 @ 13:46

    Ai si de ce, nu ai altii!

    Raspunde
  6. criserb 19 Mar 2014 @ 14:41

    @Alex – Mulțumesc frumos!

    @SIP – să știi că nu cred că asta mă face mândru de voi, că nu am alții… aveți alte calități, dar poate nu le vezi tu ;)

    Raspunde
  7. Ghiocel07 19 Mar 2014 @ 14:45

    Te țin la curent cu desfășurarea evenimentelor.

    Raspunde
  8. Bucur 19 Mar 2014 @ 20:50

    Parinti tai au niste bloguri mai mult decat interesante, le recomand dupa ce am vazut acolo…10 plus.

    Raspunde
  9. Ghiocel07 19 Mar 2014 @ 23:05

    @Bucur-mulțumesc

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)