Sari la conținut

Pui pe sare la cuptor cu salată fattoush

Ieri am zis că trebuie să fiu gospodar, să gătesc și eu ceva și să-mi las soția să facă altă chestie.

Am zis să fac pulpe de pui pe sare, că la asta mă pricep și cu salată fattouch. Salata am mâncat-o zilele trecute la prietenul George și am zis că pot să o fac și eu pentru că a fost tare bună.

So, avem așa.

Ingrediente: 

  • Pulpe de pui
  • Sare grunjoasă
  • O salată
  • 6-7 castraveți
  • 4-5 fire de ceapă
  • 4-5 lipii
  • 3 roșii mari
  • 2 lămâi
  • 1 lingură de sumac (găsiți aici)
  • concentrat de rodii (găsiți aici)
  • 1-2 legături pătrunjel
  • 8-9 frunze de mentă
  • sare
  • piper

Pulpele pe sare se fac super simplu. Nu este nicio filozofie, puteți să le faceți și dacă habar nu aveți să gătiți. Luați niște pulpe de la magazin, le spălați bine și aia este. Partea cu spălatul este cam scârboasă după mine. Pun mână în general pe orice, dar puiul asta îmi provoacă o senzație de greață. Pentru voi poate este mai ușor.

DSC_2698

Apoi pregătiți o tavă în care puneți sare grunjoasă. Vă trebuie cam o pungă pentru o tavă plină. Ce vedeți mai jos este mai puțin de o pungă.

DSC_2699

Puneți pulpele în tavă și băgați tava la cuptor. Eu am pus cuptorul la 180°, dar cred că nu este chiar farmacie. Să fie cald :)

DSC_2700

Bun, în timp ce pulpele stau la cuptor pregătiți salata.

Spălați bine fiecare frunză de salată și rupeți-o cât mai mică, atât cât credeți că este potrivită pentru a încăpea ușor în gură.

DSC_2701

După aceea tăiați castraveții, felii subțiri.

DSC_2706

Apoi ceapa, rondele și roșiile cubulețe. Tocați apoi pătrunjelul și puneți-l peste.

DSC_2707

Peste ceea ce aveți mai sus puneți zeama celor două lămâi.

DSC_2711

Apoi o lingură plină de sumac.

DSC_2712

Apoi amestecați.

Tăiați lipiile în bucățele de până la 3x3cm și le prăiți într-o tigaie cu ulei. Aveți grijă, lipa se prăjește foarte repede, ajunge 1 minut să o țineți în ulei.DSC_2704

DSC_2705

După ce aveți lipia prăjită și răcită, se răcește repede nu vă faceți grijă, o turnați în bolul cu salată. Mai puneți apoi concentratul de rodii, aș spune vreo 50ml. Nu l-am măsurat, dar cam atât cred că am pus. De asemenea puneți sarea piperul și vreo 8-9 frunze de mentă proaspătă. Bănuiesc că merge și cu mentă uscată, eu am avut proaspătă.

Amestecați totul bine și mai puneți condimente în funcție de gustul fiecăruia.

DSC_2713

Vedeți dacă este gata și puiul si acum puteți să mâncați cu încredere.

Ar trebui ca rezultatul final să arate ca în pozele de mai jos :)

Să aveți poftă ;)

DSC_2715

DSC_2716

DSC_2717

Ti-a placut acest articol?
comentarii Facebook
6 comentarii
  1. Ghiocel07 6 Oct 2014 @ 15:30

    Arată foarte bine. Să vă fie de bine.

    Raspunde
  2. coolnewz 6 Oct 2014 @ 20:22

    chiar e grunjoasa sarea aia? :)

    Raspunde
  3. criserb 6 Oct 2014 @ 20:53

    @coolnewz – păi de ce să nu fie, nu pare? :)

    Raspunde
  4. Georgi 6 Oct 2014 @ 23:53

    Valeuuuu, ce imi ploua in gura! Booon! se face !!!
    Multumim de share!

    Raspunde
  5. Georgi 8 Oct 2014 @ 03:48

    Am facut azi haha! Oiii ce bun a iesit..din pacate salata a iesit cam acra din cauza ca,fix azi mi s-au terminat rosiile de la tara de la soacra-mea si a trebuit sa cumpar din supermarket (ca piata era inchisa la 8 seara LOL) si am nimerit si niste lamai cam…fara gust asa..erau acre,dar nu aveau parfumul ala de lamaie.
    PS: ma intreb daca as putea “coace” lipiile data viitoare…mi s-au parut cam gretoase asa prajite,desi erau bune crispy :)

    Oricum,multumesc de pont..nu mai auzisem de pui pe sare..s-a facut perfect,nici nu am stat cu grija ca se arde :) Am o presimtire ca voi cumpara un saculet de sare grunjoasa..ca tot a venit frigul si am “scos” cuptorul de la naftalina :)))

    Raspunde
Comentează și tu

Sfat: Inainte de a apasa butonul de mai jos asigura-te ca ai folosit un limbaj decent si ca nu te cheama “masina de spalat”, daca nu vrei ca vorbele tale sa ajunga in spam ;)